„Grădina de la miezul nopții” de Philippa Pearce

Aceasta este o carte extrem de bună despre revenirea în timp, care vine să continue povestea lui Matt Haig și pe care aș recomanda-o copiilor mari și mici care au nevoie de o schimbare.

Grădina de la miezul nopții explorează timpul și modul în care poate fi întors înapoi. Este o carte foarte interesantă, care are o prezență mistică ascunsă și în care puteți găsi o mulțime de indicii ce se adaugă surprizei de la sfârșit; dar când vine vorba de asta, îți dai seama că ai cunoscut totul.

Totul începe când fratele lui Tom, Peter, se îmbolnăvește de rujeolă tocmai la începutul vacanței de vară. Tom este trimis la mătușa și unchiul său, împotriva voinței lui; nu i se permite să iasă din casă fiind în perioada în care nu se știe dacă a luat și el boala, așa putând deveni contagios. Deci trebuie să-și petreacă toată ziua în interiorul casei, neavând nimic interesant de făcut. Mătușa lui i-a dat câteva cărți pentru a fi citite, dar ele sunt cu povești pentru fetițe.
În holul casei în care locuiesc rudele lui, există un ceas, cu pendulă, ceas care bate într-un fel bizar. Este proprietatea doamnei Bartholomew, proprietara casei, o bătrână ursuză, neprietenoasă care nu iubește copiii.
Când ceasul din hol bate la miezul nopții de treisprezece ori, Tom este curios să afle cum e posibil acest lucru și intră într-o aventură fantastică.

Cum spuneam, ceasul în cauză este un ceas bătrân, atât de bătrân încât este fixat în perete, și nimeni nu îl poate mișca, cuiele fiind deja ruginite. Se aude o voce misterioasă care-l îndeamnă să facă explorări, așa ieșind din apartament și intrând într-o grădină misterioasă, magică.
Spun magică, pentru că grădina apare numai când ceasul bate de treisprezece ori. În timpul zilelor obișnuite, zi, seara și noaptea, grădina nu este acolo.

Din fericire, Tom poate încă intra în grădină ori de câte ori ceasul bate de treisprezece ori, ceea ce continuă cu plăcere în fiecare noapte. Și deși majoritatea oamenilor din grădina aceea nu îl pot vedea, o fetiță pe nume Hatty, poate. Din fericire, este dispusă să-i fie prietenă. Sigur, are tendința să spună câteva minciuni majore – inclusiv afirmația că nu este chiar o adevărată prințesă – dar este distractivă și dorește să construiască o casă de copac cu el. Tocmai ce-și plănuise să facă alături de fratele lui în vara ce urma, dacă acesta nu se îmbolnăvea.

Nu peste mult timp, Tom îi spune mătușii și unchiului că vrea să rămână cu ei mai mult. Au fost surprinși – pentru că știau cum a reacționat atunci când a venit, iar pe parcursul șederii au avut câteva discuții în contradictoriu care l-au iritat mult pe unchi. Ziua, Tom îi scria scrisori fratelui său povestindu-i tot ceea ce se petrecea noaptea în grădină. Peter, care știe totul despre grădina magică secretă din scrisorile lui Tom, înțelege motivul dorinței lui de a mai sta acolo, chiar dacă este (în mod evident) gelos.

Tom nu devine dependent de aceste vizite de la miezul nopții – totuși, în ciuda mai multor încercări binevenite făcute de mătușa sa de a-l distra, călătoriile în grădină sunt singurul loc luminos din viața lui Tom și Hatty care este singurul prieten al lui Tom. În plus, aceste excursii la grădină se simt foarte magice: aproape nimeni nu îl poate vedea pe Tom, iar în grădină, poate să treacă prin lucruri. Unele lucruri.

Și totuși, Tom este conștient de faptul că atunci când nu este în grădină, este în viață și totul e în regulă. Și că hainele pe care le vede în grădină sunt destul de vechi – să zicem, ceva care s-ar fi purtat în secolul al XIX-lea, cu mult înainte ca această casă să fie transformată în apartamente. Hatty, între timp, știe că Tom poate trece prin ușă și că aproape nimeni – cu excepția ei, a grădinarului și a animalelor – nu îl poate vedea pe Tom.

Băiatul începe să se întrebe dacă nu este vorba de fantome.

Autoarea dă indicii minuscule la ceea ce se întâmplă cu adevărat – de la sugestii în conversația din ambele perioade de timp până la – dacă sunteți foarte atenți – un anumit nume. Este, de asemenea, destul de clar că Peter este una din cheile dezlegării misterului.

Relația dintre Tom și unchiul lui este una aparte:băiatul este supărător și nepoliticos și atunci când Alan, unchiul, țipă la el, nu-l poți învinovăți. În schimb, Hatty este o încântare totală: dornică, fermecătoare, imaginativă, jucăușă și simpatică. Și, probabil, sub influența ei, Tom își schimbă comportamentul, devenind mai bun.
Înn semn de încredere, nu face altceva de a-i scrie în mod frecvent fratelui trist și singur; scrisorile – cu atenție marcate TOP SECRET, astfel încât niciunul dintre adulți nu vor afla despre grădină – sunt despre singurul lucru pe care sărmanul Peter trebuie să îl aștepte, iar el este în curând și mai interesat de grădină decât Tom. Și abordarea lui Tom de a afla ce se întâmplă exact în grădină este admirabilă, metodică și inteligentă. El o face parțial greșit, dar asta e parțial pentru că nu are acces la toate informațiile.

Și multele defecte ale lui Tom, alături de problemele foarte reale ale lui Hatty, adaugă un realism necesar pentru o carte destul de ireală.
Așadar, veți putea citi o carte despre singurătate, schimbare și acceptare și nicidecum una despre rușine, mânie ori simpatie.

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a cincea zi

În ziua asta a fost vorba despre hidrobiciclete, un petec de nisip, firimituri de soare și ploaie, foarte multă ploaie.

Prima oră nu a arătat așa de drăguț, cum îți dorești atunci când ești în vacanță pe litoral.
Nori, mulți nori.
Frig. Prea frig pentru un 26 iulie.
Nu am stat la piscină ci am plecat la mare pentru că am spus noi că nu ne prinde ploaia și am progozat corect. Mai la vale de hotelul nostru este un petec de pământ unde sunt puse câteva șezlonguri, cu umbrelele aferente. Ca să stai pe ele trebuie să plătești 21 leva, câte 7 pentru fiecare piesă. Paradoxul a fost că în ciuda norilor, umbrela trebuie s-o plătești dacă vrei să nu stai direct pe nisip.
Am vrut ca măcar o zi să stăm la plajă, ca-n trecut, iar Luca s-a bucurat foarte mult de varianta asta.

Caramel și Berend s-au așezat cuminți pe șezlong și au așteptat să vadă ce anume vrem să facem. Ne-am luat cu noi lecturi proaspete; eu/mama – Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac, iar Luca – Grădina de la miezul nopții de Philippa Pearce.

Acolo, pe plajă, exista o hidrobicicletă, și o puteai închiria pentru o plimbare cu 20 leva, atât fiind costul unei ore. Nu am stat pe gânduri și ne-am îmbarcat toți patru.

A fost o alegere bună pentru că marea era liniștită, senzațiile oferite de aceste plutiri fiind reconfortante.

Luca s-a tot foit când în spate, când în față, dorind a experimenta tot ce era posibil în situația dată.

Am plecat puțin după prânz, iar după masă, am venit la piscină, asta pentru că soarele tot nu era ieșit din nori. Întâlnirea cu un spiriduș a pricinuit un mic joc de rol. Interesant și încercați dacă aveți prilejul.

Lume extrem de puțină, dar în ciuda acestui fapt, Marinela, animatoarea de la Chișinău, a fost nelipsită de la program. S-au adunat vreo doi amatori de exerciții în bazinul cu apă.

Ne-am retras în cameră, să fi fost în jur de patru, iar după ce ne-am spălat a venit potopul. A plouat torențial de fugeau oamenii ca potârnichile. Și a tot plouat câteva ceasuri bune, cu tunete și fulgere și cu lumina tăiată, pentru că am stat și fără lumină zeci de minute bune. Și la masă tot pe întuneric am mâncat, ce s-a putut în condițiile date. Nici semnal la telefon nu am avut, ca să nu pomenesc de internet ori alte farafastâcuri.

Ne gândim că dacă și mâine e la fel, să plecăm, pentru că nu are rost să stai într-o cameră de hotel, nu ai ce face. Citești cât citești, dar la un moment dat te saturi și de asta.

Rămâne să vedem ce ne rezervă a șasea zi de vacanță la mare. Noi suntem optimiști! Și dacă plouă e vremea melcilor. nul acesta au fost niște privilegiați, deja se știe. 🙂