La așa călduri cum sunt zilele astea pălăria lui Millie s-a potrivit de minune. O poveste pe care ar fi bine sa o cunoască cât mai mulți copii, mesajul ei fiind unul foarte frumos. Cred că atitudinea vânzătorului de la începutul poveștii este cheia pentru că dacă el nu ar […]
activități educative alături de copii
De fiecare dată când urmează să mă întâlnesc cu copiii am un plan de rezervă pentru a rezolva momentele în care au nevoie de un „cârlig” pentru a-i readuce lângă mine. Se știe, ori cei care se ocupă de așa ceva (evident și părinții ar trebui să nu fie străini) […]
Dacă luni am fost câteva ore la plajă pe tăpșanul lecturilor mele cu atât am rămas până acum pentru că ploile și vântul au furat gradele din termometre. Cu chiu cu vai s-au regrupat adunându-se câteva cât să facă față provocării. Însă chiar și așa eu mi-am respectat programul stabilit […]
Puteam rata o așa bogăție de fructe de vară? Nu, evident că nu pentru că nu mi-aș fi iertat-o niciodată. Și pentru că nu puteam duce o grupa întreagă la cules de cireșe am ales să aduc cireșul în grupă, nu un copac întreg, evident, dar o creangă generoasă plină […]
Toate întâlnirile cu Fluturașii, și nu doar cu ei, au mai multe povești: cea de dinainte, când pregătesc proiectul activității și materialele cu care să-l îmbrac * întâlnirea propriu-zisă, atunci când văd dacă ce am ales se potrivește ori trebuie să scot varianta de avarie pe care mereu o am […]
Ani de zile s-au adunat de când cumpăr tot soiul de materiale atunci când le găsesc nu când am musai nevoie. Le achiziționez cu gândul că le va veni timpul la un moment dat și se vor potrivi mănușă atât cu ambientul dar mai ales cu cei cu care lucrez […]
Nu știu ce poate fi mai spectaculos pentru un copil decât experimentele. La nivel preșcolar și școlar mic nu este nevoie de ingrediente sofisticate din mai multe motive. Primul ar fi că grupele supradimensionate fac imposibilă supravegherea copiilor. Se știe că cei mici bagă aproape totul în gura și nu […]
La prima oră notar. Nu se mai poate face aproape nimic fără el. Birocrația e cronofagă doar că nu exista practic alternativă trebuind a sta, aștepta, reface anumite drumuri intermediare. Partea a doua a zilei a fost destinată copiilor. E fascinantă modalitatea prin care unii dintre ei rezolvă anumite cerințe. […]
Sunt de ajuns câteva secvențe în care soarele să se înfățișeze așa cum îl știi tu a fi binefăcător pentru tine că întreaga zi e salvată. După ce dimineața a avut doar un grad, furându-mi săculețul cu căldură pe care-l credeam pitit bine și după ce tensiunea sistolica dar și […]
Cu mic cu mare se bucură și ard de nerăbdare să participe atunci când vine vorba de experimente. Chiar dacă sunt simple efectul pe care-l au este unul care merită tot efortul pregătirii. Multă vreme ingredientele neceare efectuării lor au fost greu de găsit, doar eu știind cat am căutat […]
După săptămâni de frământări pline cu stări prin care se vede treaba că trebuia să trec, după ce mintea a țesut scenarii felurite în care întâlnirile cu copiii aveau diferite subiecte și abordări, după ce răbdarea și toleranța la durere au fost puse greu la încercare, am revenit. Nu la […]