Activităţi educative copii – „Invenţia lui Hugo Cabret”, un final de an perfect!

Image

Nici că se putea un final mai fericit de an în ceea ce priveşte lecturile! Suntem atât de fericiţi că această carte, pe care Luca (cu ceva ajutor din partea-mi) a reuşit să o termine, ne-a dus la un alt nivel.
Un nivel de cititor mai mare, mai serios, mai responsabil!
Povestea aceasta, de care încep să vă vorbesc, a intrat în casa noastră acum câţiva ani ca un cadou primit de Răzvan de la Bobo, o prietenă bună de-a mea, şi căruia îi mulţumesc încă o dată.
La prima vedere, o carte care are 533 de pagini nu pare prea prietenoasă pentru un copil și dacă stau să mă gândesc, mulţi adulţi ar avea tendinţa de-a o ocoli, amâna sau ignora.
Cartea „Invenția lui Hugo Cabret” este una de excepţie, scoasă în nişte conditii grafice EXCELENTE, cu o foaie cartonată  şi cu nişte desene de artist.

Cu cele 284 de pagini de desene originale, şi combinând elemente de carte cu ilustraţii, roman grafic şi film, Brian Selznick sparge tiparele clasice ale romanului pentru a ne propune o creaţie şi o formă de lectură cu totul inedite. Aici avem un uluitor tur de forţă cinematic, realizat de un povestitor, artist şi creator de carte care inventează plin de îndrăzneală.

De când i-am arătat-o lui Luca, prima reacţie nu a fost una de respingere ci mai degrabă de curiozitate. L-am întrebat cum s-ar vedea citind aşa o carte şi răspunsul a venit prin însăşi lectura propriu-zisă.

A fost citită în toate perioadele din zi, dar cu precădere, seara, aşa ca o delicatese pe care doreşti s-o savurezi la o oră înaintată din noapte.
Faptul că are atât de multe desene face lectura plăcută şi practic, se poate înţelege firul naraţiunii doar din imagini. Ele vin de cele mai multe ori în calup, ceea ce reprezintă un mare atu pentru tinerii cititori.

ImageImageImageImage

ImageImage

Dar despre ce este vorba.

Orfan, ceasornicar şi hoţ de nevoie, Hugo trăieşte în cotloanele întunecate ale unei gări aglomerate din Paris, unde, pentru a supravieţui, trebuie să.şi păstreze secretele şi să rămână nevăzut. Dar când lumea lui se încrucişează – asemenea mecanismelor ceasurilor de care are grijă- cu o fată ciudată, care iubeşte cărţile, şi un bătrân aspru, care are o prăvălie cu jucării în gară, viaţa ascunsă a lui Hugo şi cel mai preţios secret al lui sunt în primejdie. Un desen ciudat, un carneţel nepreţuit, o cheie furată, un om mecanic şi un mesaj ascuns, de la tatăl mort al lui Hugo, alcătuiesc firul călăuzitor al acestei poveşti complicate, plină de mister, şi emoţionante.

Pe marginea acestei aventuri atât de palpitante, am făcut la sfârşitul lecturii o recapitulare a celor mai importante mesaje pe care le- a transmis.

De la personajele implicate în această acţiune plină de suspans, la locul de desfăşurare al întregii poveşti şi până la vizionarea pentru prima dată a unui film mut, totul s-a împletit într-o impresionantă dorinţă de-a pricepe la adevărata valoare notiuni noi dar şi trăiri atât de puternice. Să nu uităm că personajul principal, Hugo are doar 12 ani, şi în ciuda acestei vârste fragede, reuşeşte să se descurce şi să supravieţuiască într-o lume extrem de dură.
Voi ataşa câteva pagini ale cărţii pentru a înţelege de unde vine această încântare a mea şi a copilului meu. Am ales aleatoriu pentru ca nu ştii care este mai reprezentativă din ele.

Image

ImageImageImageImageImageImageImageImage

Ce-am mai făcut noi? În afara interminabilelor întrebări, am făcut câteva fişe pe care Luca să scrie câteva cuvinte despre personajele importante din carte. Am vorbit despre Paris, locul în care se desfăşoară această acţiune. Am vizionat doua filmuleţe regizate de Georges Melies în anii 1902- 1903.
Pentru că această carte se bazează pe o poveste reală a celui care a fost marele regizor francez, Georges Melies.

ImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImage

Atunci când am căutat filmele regizate de Georges Melies am descoperit că această carte a fost ecranizată de Martin Scorsese şi abia aşteptăm să vedem şi filmul. Şi de această dată suntem în avantaj, având cartea citită mai întâi.

În loc de încheiere, în această stare de bine în care mă aflu, doresc să vă mulţumesc tuturor acelora care au zăbovit pe truda muncii mele, care au avut cuvinte de încurajare şi remarci pozitive.
Vă mulţumesc pentru sentimentul de utilitate pe care mi l-aţi dat! În viaţa unui om acest sentiment este extrem de important, iar eu m-am hrănit din like-urile şi remarcile voastre.
Nu vă doresc lucruri pompoase în noul an, ci îmi doresc mie şi vouă, sănătate în primul rând, speranţă, răbdare şi o viaţă tihnită alături de cei care vă fac să o simţiţi astfel.
Eu am să-mi dau silinţa să evoluez atât pentru mine, dar mai ales pentru băieţii mei. Iar dacă veţi considera că vă pot fi de ajutor, nu ezitaţi să spuneţi.
La mulţi și buni ani tuturor mămicilor, tăticilor, pruncuţilor!

Activități educative copii – Fetiţa cu chibriturile

Imagine

„Fetiţa cu chibriturile”  de Hans Christian Andersen este o poveste atât de tristă, încât de fiecare dată când o aud, plâng din toţi rărunchii. Este atât de nedreaptă şi emoţionantă, că mă face praf.
Nici de această dată, la lectura alături de Luca, nu am putut să mă abţin. Şi la Răzvan, la fel am păţit. Nu există o altă poveste care să-mi creeze o stare de tristeţe atât de adâncă.
Şi totuşi, în ciuda acestor sentimente am recitit-o din nou, pentru că exista pe fişa de lectură a celui mai mic băieţel din casă.
Am pregătit un material special în acest sens, iar scopul lui a fost să încerc să-l fac pe Luca să intre în atmosfera ei, pentru că eu eram cufundată de-a dreptul.
ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Materialul pregătit de mine constă într-un presenter ce are o înşiruire de imagini, luate din cartea cu acelaşi nume de la Editura Bibliofor, pe marginea cărora Luca a trebuit să reconstituie povestea. Pe copertă am pus şi două cutii de chibrituri, pe care le-am  „îmbrăcat” în prealabil, iar Luca le-a aprins, pe rând, pentru a simţi la propriu, trăirile acestei copile oropsite. Ultima filă din acest presenter a fost creată pentru a scrie câteva remarci la tema dată.

ImagineImagineImagineImagine

După ce Luca a citit povestea din cartea ,„Poveştile lui Andersen” apărută la Editura Eduard, a urmat un potop de întrebări. Pentru a întregi tabloul, Răzvan ne-a pus la dispoziţie un film de animaţie, făcut de Disney şi Pixar. Ataşez aici acest filmuleţ pe care vă invit să-l urmăriţi (nu uitaţi de batiste!).

http://www.youtube.com/watch?v=yUSzQBaWq0Q

După citirea textului şi vizionarea desenului animat, Luca a completat, filă cu filă, tot presenterul. De la paragraf la paragraf comentariile au trecut de la exemple din viaţa reală (unde a mărturisit că nu prea există sărăci în cartierul nostru ca şi în preajma noastră!) până la salturi pe continente, unde există sărăcie cu adevărat. Luca dixit!

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Atât de încântat a fost de cum a ieşit presenterul după ce l-a completat, încât el a fost citit pe rând, tuturor membrilor familiei. Şi fiecare, că a fost vorba de Răzvan, de biculu sau de bicala, asta ca să nu mai pomenesc de tatăl lui, a reacţionat  cum a simțit.

ImagineImagine

Vă invit să nu ocoliţi această poveste tulburătoare pe marginea căreia se pot dezvolta dialoguri pe care, în alte condiţii cu greu le abordaţi.

Poate acum, pe final de an, ar trebui să ne gândim fiecare  la ceea ce avem şi să ne bucuram. Stă în firea omului să tindă spre mai mult, dar poate că vom fi mai liniştiţi dacă vom aprecia mai întâi ceea ce avem pentru ca mai apoi să nutrim la altele.

Vă dorim lectură plăcută!

ImagineImagineImagine

Machete didactice – Kalokagathia sau despre un program naţional în rândul preşcolarilor

Image

Kalokagathia este un program național ce se adresează preșcolarilor și în care se fac diferite activități care presupun mișcare.

Conform dex-ului: kalokagathiaIdealul educativ, de om dezvoltat armonios. ♦ Armonizare a frumosului și binelui în idealul perfecţiunii. 2. Teorie estetică potrivit căreia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale şi ale cunoaşterii, pot avea şi valoare estetică. (din gr. kalokagathia).

dsc_2609Definiția este mai mult decât edificatoare iar implementarea acestui program în grădinițe este mai mult decât benefic. Până la urmă, acest demers vine în întâmpinarea combaterii inactivității copiilor, cu toate că nu despre acest lucru este vorba. Copiii au atâta energie, dar ea nu este canalizată în scopuri benefice sănătății lor. Avalanșa de tehnologie și preocuparea părinților îndreptată în alte sensuri decât înspre copii, a dus la creșterea alarmantă a obezității. Poate cei care au propus acest proiect, la acest lucru s-au gândit.

ImageImage

Cât timp a fost Luca în grădiniță s-au organizat acțiuni foarte frumoase, în aer liber, acțiuni la care au participat copiii de la toate grupele.

ImageImageImageImageImageImage

La toate aceste acțiuni trebuie menționați cei care au avut grija ca ele să se desfășoare și anume: Prof. Irina Sandu, prof. Doina Vasiliu iar organizatorul principal a fost prof. Cătălin Coman.

Ei bine, și după toate acestea nu trebuia un loc în care să se poată afișa aceste minunății de acțiuni? Ba da, și așa au apărut aceste machete didactice cu tema Kalokagathia.

img872img873img874

Însă am fost solicitată și de altă grădiniță, pentru a personaliza un colțișor în acest sens iar acolo am pus patinatoarea și patinatorul, gimnastul la inele, majoreta și gimnasta cu drapelul.

ImageImageImageImageImage

Trebuie încurajate manifestările de acest gen și făcute cu o ritmicitate mai susținută. Așa vom fi cu toții în avantaj!

Activități educative copii – Un timbru pentru Moș Crăciun

Image

Acum, când mai este atât de puțin până sosește Moș Crăciun, ne-am hotărât să-i facem un timbru, prin care să celebrăm acest minunat obicei.
De fapt am completat o activitate pe care am făcut-o în primăvară și de care ne amintim cu drag. Aveam câteva timbre, suficiente pentru a ne forma o  idee despre ce înseamnă această noțiune și la ce folosește.

Timbrele pe care le aveam au fost citite, analizate, studiate cu lupa și întoarse pe toate părțile.

ImageImageImageImageImageImageImage

Am vorbit, tot cu această ocazie, despre cele necesare scrierii unei scrisori: plic cu hârtie, timbru și dorința de a scrie cuiva drag. A fost momentul în care Luca a aflat despre Destinatar, Expeditor și tot ce ține de o scrisoare. A și scris o scrisoare unor dragi prietene, ocazie cu care a exersat această îndeletnicire cam apusă. Însă pentru câteva clipe, am aruncat toți pixelii la gunoi și am trăit clipe cu iz mai deosebit.

ImageImageImage

Tot atunci a trebuit să confecționeze un timbru pe care să imortalizeze un moment considerat de el, de neuitat dar și să deseneze propriul său timbru care să ilustreze o întâmplare importantă din viața lui. Timbrul trebuia să aibă pe el trecută și valoarea.
Luca a desenat „Prima mea zi de școală„ dar și momentul în care a reușit să meargă singur pe bicicletă.

ImageImage

ImageImageImageImage

Acum a repetat confecționarea unui timbru, doar că de această dată tema a fost „În așteptarea Moșului”. Mai jos, am atașat câteva fotografii din timpul confecționării acestuia, unde au fost îmbinate desenul cu lipitul de abțibilduri. Veți observa că acest timbru este mai valoros față de celelalte.

ImageImageImageImageImageImage

Activitatea noastră a mai cuprins și un exercițiu de scriere în care Luca s-a familiarizat cu termenii legați de această temă.

Image Image

În primăvară, am jucat pe final de activitate, un X si 0  FILATELIC. Vreau să spun că mare succes a avut si prima dar si a doua oară. Pentru asta am confecționat două tipuri de jetoane, evident că timbre, pe care le-am folosit la joc. Mai jos sunt imagini din primăvară…

Image

ImageImageImage

Iar aici sunt imaginile de astăzi.

ImageImage

Îmi pare bine că am continuat un subiect atât de frumos chiar dacă am schimbat tema. În definitiv se pot face timbre de tot soiul. Și se pot folosi tehnici atât de diferite!

Machete didactice – Unu, doi, trei, patru… Cine nu-i gata, îl iau cu lopata!

Image

A trecut ceva vreme de când acest proiect era pe lista mea de priorități, însa ceea ce doream să fac nu prindea contur în mintea mea, așa cum mi-aș fi dorit.
Poate veți avea intenția să spuneți că…. ce mare lucru niște cifre! Însă pentru mine toate temele sunt importante și doresc să iasă totul asa cum mi-ar plăcea mie dacă ar fi să apelez la cineva.

ImageImage

Am vrut ca pe aceste panouri pe care am pictat cifrele să poată fi puse și versurile aferente și de asemenea să poată fi făcute activități matematice.

Image Image

Reacția copiilor a fost una de bucurie iar atât timp cât le-am montat au spus poezioare și au numărat de zor.

Image Image

Fiecare placa pe care sunt puse cifrele are dimensiunea de 33 centimetri înălțime și 27 centimetri lățime.

Image Image

Image Image

Așa arată la final cifrele mele. De fapt cifrele confecționate de mine pentru o grupă de „Năzdrăvani”. Tot repet, iar și iar, de bucuria cu care le confecționez! Și sunt convinsă că atâta energie pozitiva nu are cum să nu răzbată, chiar și dintr-un biet polistiren!

Image

Activități educative copii – Alunecăm pe sticlă cu… pensula

Image

O activitate dragă nouă, pictatul pe sticlă, am reușit să o mai facem încă o dată. Este drept că la început preferința a fost într-un procent mai mare de partea mea dar cu timpul a devenit  o plăcere și pentru copil.

În vederea efectuării acestui proiect, am făcut un desen pe sticlă după un șablon. A trebuit să mai pregătim doar acuarelele, dar noi nu am optat pentru așa ceva ci am folosit vopsea. Nu am dorit a dilua în nici un fel culoarea, așa ea făcând priză mai mare pe suprafața sticlei.

Image

Este o îndeletnicire ce necesita multă atenție, pentru a nu depăși conturul trasat cu markerul. Vă spunem  o chichiță demnă de luat în seamă pentru ca pictura să se vadă bine pe fața tabloului: markerul trebuie să fie „încălecat” de culoare.

Luca a pictat mai întai porțiunile mai scurte ca întindere, iar albul l-a lăsat pentru final.

ImageImageImageImage

ImageImage

Partea cea mai plăcută o reprezintă privitul pe partea din față a sticlei! Așa îți poți da seama ce anume ai greșit sau ce parte din desen nu este acoperită cu vopsea.

ImageImageImage

Dupa ce termina fiecare culoare, Luca întorcea sticla cu atâta nerăbdare ca și când pe cealaltă parte îl aștepta o mare surpriza! Dar fața lui spune tot. La final am adăugat pe fața tabloului și câteva paiete sub formă de fulgi de zăpadă.

Image

Rezultatul acestei activități poate constitui un frumos cadou pe care să-l oferi unei persoane dragi.

Spor. 🙂

Activități educative copii – Pendulăm între poli

 ImageImage

Am reuşit să mai bifăm câteva clipe de jucat – învăţat mai altfel decât trebuie făcut pentru şcoală. Materia se înmulţeşte iar timpul pe care putem să-l alocăm acestor genuri de activităţi începe să scadă, uşor, uşor! Mă tot gândesc la o modalitate în care să le pot îmbina şi-mi doresc ca această alegere să fie cât mai bună şi mai profitabilă.
Trebuie să recunosc că îmi face o deosebită plăcere pregătirea acestor întâlniri încât pot să afirm că-mi fac şi mie foarte bine!
Pentru că suntem în anotimpul rece, am continuat să vorbim despre lucruri legate de acest fapt. În calendarul nostru era specificata o ,,vorbire  despre eschimoși”, așa că asta am făcut.
Nu pot să nu mărturisesc că nu reușim să respectam datele din calendar ad literam, însă încercăm să facem faţă provocării pe care noi înşine ne-am făcut-o!
Pentru întâlnirea de astăzi am confecţionat un iglou misterios, iglou ce a constituit coloana vertebrala a activităţilor noastre.

Image

Interiorul acestui iglou este format din „blocuri de gheaţă” surpriză, pentru că sub ele se ascund mai multe cerinţe ce trebuie rezolvate.

Image ImageImage

Problemele de matematica dar si întrebările la română au fost luate din cartea cu Teste de 10 minute, cele legate de animale s-au regăsit în „Cartea cu autocolante – Recordurile animalelor”.

ImageImage Image

Pentru noţiunile de bază s-a apelat la Atlasul geografic al lumii de unde Luca a  aflat de Antarctica si Arctica. Tot în acest atlas am găsit multe informaţii de „Ştiaţi că…?
Igloul nostru misterios avea câteva blocuri sub care copilul a găsit cerinţe mai altfel şi aici mă refer la găsirea de sinonime pentru cuvintele „nea” şi ,„leneş” , dar şi cerinţe precum ,„citeşte o poezie”, „fă o rimă”, „desenează un peşte” sau „citeşte omonimele cuvântului pol”. Pentru omonime am apelat la un dicţionar foarte bun şi pe care vi-l recomand. El se numeşte Dicţionar de omonime şi de familii de cuvinte , este scris de Tudor George şi este scos la Editura Ion Creangă.
Am uitat să specific faptul că, odată terminată cerinţa, dacă era rezolvată corect, era ştampilată!

ImageImage

Dar elementul de surpriză maximă a fost acela de găsire a unor blocuri sub care era scris „pauză 5 minute” sau „pune-mi o întrebare” , sau ”ai o surpriză dulce” !
Ei aşa mai vii de-acasă!

Mai jos am ataşat câteva imagini din timpul lecţiei noastre de unde se poate observa ce și cum a fost.

ImageImageImageImageImageImageImageImageImageImage

Chiar dacă s-a vorbit mult despre frig, în casa noastră era cald şi bine, aşa că nu a trebuit decât să ne imaginăm cum te poţi descurca în asemenea condiţii.
Merită să abordaţi acest subiect pentru că el deschide uşa multor întrebări. Trebuie doar sa alocati timpul necesar. Spor!

Activităţi educative copii – Îl căutăm pe Moş Crăciun

Image

Printre multe teme dar şi mai multe participări la concursuri, încercăm să mai ieşim din decor şi să facem activităţile de care le-am propus şi pentru care „furăm”  câteva minute, în limita posibilităţilor.

Fiindcă tot suntem în acest anotimp alb, care la noi numai alb nu este pentru ca nu a căzut nici un fulg, am pornit în căutarea Moşului.Şi unde altundeva mai bine îl puteam căuta decât în țările nordice?

Acestea fiind hotărâte, am luat macheta Europei din dotare şi-am continuat procesul de cunoaştere al bătrânului continent.

,,Împreună cu Danemarca, Norvegia şi Suedia, Finlanda face parte din Scandinavia  aşa a sunt o parte din textul lecturat de Luca din cartea ,,Pământul, oraşe, ţări , mări.

Dar pe lângă această cărţulie, pentru a aduna informaţiile necesare am mai apelat la cateva.

ImageImage

ImageImageImage

Cum spuneam, am folosit macheta cu harta continentului Europa pe lângă care am mai pregătit nişte cartoline şi drapele pe care Luca să le pună la locul potrivit.

 

S-au recapitulat ţarile pe care deja le-am vizitat si s-a completat macheta cu cele noi. Am vorbit despre fiorduri, despre animalele ce se gasesc în aceste zone, despre fenomenul deosebit, cunoscut sub denumirea de ,,soarele de la miezul nopţii . Am identificat pe glob unde se află aceste ţări despre care vorbim, dar şi ce anume ne-ar plăcea să vizitam.

ImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImage

Etapa de scriere a fost mai palpitantă ca de obicei şi asta datorită faptului că am confecţionat trei fişe în care Luca a trebuit să scrie căte o propoziţie cu ortogramele date, dar totodată să ţină cont şi de steagul care se afla pe fişa respectivă. Adică, trebuia să folosească în propoziţie cuvinte care să aibă legatură cu drapelul de pe faţa fişei.

A fost palpitant iar Luca a gustat din plin acest exerciţiu, aşa ieşind enunţuri cât mai nostime şi mai ghiduşe. Este o perioadă în care încerc să îmbin elementele noi cu o consolidare a celor deja învăţate, pentru a evita problemele gramaticale de mai târziu. Este un proces care necesită multă răbdare şi perseverenţă.

ImageImageImageImageImageImageImageDSC_3224

Şi uite-aşa am călătorit astăzi pe tărâmuri civilizate. Nu ştiu dacă aş putea locui permanent în vreuna din aceste ţări şi spun asta gândindu-mă la frig, dar poate că acest disconfort ar fi eliminat de gradul inalt pe care-l are educaţia si nivelul de trai al acestor minunate popoare.

Machete didactice – Fetiţe Crăciuniţe şi băieţei … Crăciunei

Image

Astăzi am ornat camerele băieţilor. S-a întâmplat lucrul acesta mai repede ca în anii anteriori, deoarece anul acesta nu vom fi acasă în ajun de Crăciun.

ImageImage

Băieţilor le place la nebunie ca să intre în spiritul sărbătorilor toată luna decembrie şi pot afirma, că nici mie nu-mi displace acest lucru. În anii trecuti impodobeam până şi leaganul ce-l avea Luca. leagăn ce era montat pe holul apartamentului. În acesta,  Luca a învăţaţ foarte multe lucruri: a ascultat cântecele pentru copii, a urmarit filme minunate, a învăţat să numere. Eu am invatat sa ma bucur de el si sa savurez fiecare clipa,aceste amintiri  dăinuind peste ani.

Image

Spiritul Crăciunului este atât de puternic, încât răzbate până şi-n cele mai îndepărtate colţuri şi se strecoară în toate sufletele ce-şi doresc această stare. Era evident ca el se va regăsi şi-n locuri în care sub acelaşi acoperiş, se adună atât de mulţi copii.

Image Image  Image Image

Copiii pe care am ales să-i îmbrac în haine de sărbătoare , respectă tiparul figurilor îndrăgite de mine. Făţucile lor trebuie să fie delicate şi inocente iar hainele să aiba accesorii ,, preţioase .

Detaliile au o importanţă majoră în toate machetele pe care le fac, însă pentru acestea pot spune că merg până la tipicăreală. Oricum, nu fac nici o machetă care să nu-mi placa sau pe care s-o confectionez numai de dragul de-a o face. Ea nu pleacă de la mine, decât în momentul în care eu consider că poate face acest pas.

Image ImageImage Image

Aş avea atât de multe să vă spun! Însă doresc să închei postarea de astăzi dăruindu-vă un cadou surpriză. Sper să găsiţi în el, ceea ce vă doriţi şi ceea ce vă face plăcere!Image

P.S. De ceva vreme sunt probleme pe blogul acesta în ceea ce priveşte fotografiile. O parte din ele nu se pot vizualiza. Am luat la cunoştinţă şi după o documentare amănunţită am reuşit să identific ce anume a cauzat acest lucru. Am demarat demersul reparării acestui neajuns, dar va mai dura puţin până voi reuşi să reataşez toate fotografiile ce-au dispărut.

Îmi cer mii de scuze pentru acest disconfort, dar vă rog sa acordaţi circumstanţe atenuante unei mămici care incearcă sa fie în pas cu tehnica dar care mai dă si …error!