În prima vizită pe care am făcut-o la Balcic, nu am putut rata o vizită la castelul Reginei Maria. Am fost așa de impresionată că l-am vizitat din nou în anul cea urmat. Și în această vară aveam în plan să mergem tot acolo, dar nu molima ce ne-a cotropit […]
Activitati educative pentru copii
Săptămâna trecută am văzut în oferta Lidl un kit care conținea cele necesare pentru a-ți face acasă o seră pe care s-o ții pe pervaz, înăuntru ori în afara camerei. Am achiziționat-o și a stat așa până astăzi când i-a venit rândul. Kitul respectiv are tot ce-i trebuie: o seră, […]
În copilăria mea, anotimpurile erau foarte bine definite pe meleagurile pe care-mi duceam existența. Mă bucuram de fiecare în modul în care era cu putință atunci, adică multă joacă adaptată vremii. Stăteam foarte mult afară iar asta ne ajuta să vedem ori să simțim, transformările ce se petreceau. Mi-aduc aminte, […]
Machetele de mai jos le-am confecționat pentru o lecție care are ca temă „Animale din ogradă”. Dimensiunea lor este de la 40 centimetri, cea mai mare, la 15 centimetri cea mai mică. Un alt material confecționat, pentru Centrul Bibliotecă, a fost acela al filelor unei cărți. Aici, copiii primeau foile […]
În viața asta ai ocazia să dai curs unor cerințe care să te facă se reconsideri părerile pe care le aveai despre anumite lucruri. Mulți dintre noi dacă văd un material finisat cred că se confecționează foarte ușor și să prețul cerut pe el nu justifică obiectul în sine. Pare […]
Acum, că lecțiile au fost susținute, pot vorbi despre această minunată desfășurare de forțe, de bucuria cu care am lucrat și de implicarea tuturor părților. Au fost două inspecții care s-au desfășurat alături de două grupe mici. Provocarea este mare atunci când trebuie să lucrezi cu copii atât de mici. […]
În urmă cu vreao două săptămâni, copiii au aflat de la doamna dirigintă că au de făcut niște proiecte pe care să le prezinte pe 23 ianuarie. Au fost împărțiți în echipe, Luca făcând parte din aceea în care subiectul extras era Alexandru Ioan Cuza, unul foarte ofertant, la fel […]
Am primit cu mare interes o provocare de a realiza câteva machete pe marginea unei povești, una care nu este a unui autor cunoscut. La prima vedere pare ceva foarte simplu și lesne de realizat, numai că dacă stai puțin și te gândești, vezi că lucrurile nu stau chiar așa. […]
Domnul Jones, proprietarul fermei „Conacul”, încuie coteţele de găini pentru noapte, dar, cum băuse peste măsură de mult, uită să astupe şi deschizăturile pentru ciugulit. Cu cercul de lumină al felinarului jucînd dintr-o parte în alta, el traversă curtea împleticindu-se, îşi azvîrli cizmele din picioare la uşa din spate, îşi […]
Îmi aduc aminte cu mare, mare plăcere de acest serial pe care l-am urmărit o perioadă lungă de timp, lăsându-mi gândul, odată cu el, să zboare printre galaxii necunoscute și să viseze la timpuri în care teleportarea este posibilă. Același sentiment, de zburdălnicie printre aștri îl am și atunci când […]
Au trecut câteva zile de când m-am întâlnit cu Spiridușii doamnei Ana, dar nebuneala din viața mea nu m-a lăsat să scriu câteva rânduri pentru a consemna ce activitate strașnică am avut, din nou, alături de ei. Pentru că acum sunt în clasa a IV-a, iar cunoștințele sau adunat, i-am […]
Ne apropiem de finalul toamnei și la geamul nostru e încă verde, dar un verde mai special deoarece meritul este al copilului, el preocupându-se de acest aspect. Am experimentat asta din clasele primare, atunci când în casă am organizat mici grădinițe, acolo unde s-au plantat câteva flori, legume și verdeață, […]