Machete didactice – Când speranța prinde aripi

Eu fac parte din categoria acelora care mai cred că școala românească nu este definitiv pierdută. Școala nu trebuie să lipsească din vocabularul niciunui pamântean și ar trebui să ne bucurăm de faptul că o putem frecventa. Noile concepte ce au năvălit peste România nu au făcut decât să sporească nehotărârea părinților de a opta pentru un sistem sau altul.

Școala privată a pierdut mult din teren, pentru că România a fost atât de mulți ani cufundată într-un regim în care totul aparținea statului. Pe lângă această nenorocire s-a mai adăugat și faptul că educația românească se află de 25 de ani într-o reformă continuă. Multitudinea de miniștri ce s-au perindat nu s-au dovedit a fi foarte inspirați iar acest lucru se oglindește în ceea ce se întâmplă în școlile din țara noastră. Nu am să înțeleg de ce s-a dorit ca dascălul să se transforme într-un funcționar, iar acesta să fie veșnic îngropat în hârtii. Sunt atât de multe dosare de completat, că timpul alocat copiilor scade simțitor. Dar nu numai timpul ci și răbdarea. 🙁 Nu am înțeles de ce toată lumea trebuie să aibă studii superioare, și de ce educatoare trecute de 50 de ani trebuie să facă aceste caricaturi de studii, pe la mama dracului în praznic. Aceste investiții nu se vor amortiza niciodată și în afara unor bani cheltuiți nu se acumulează nimic constructiv. Ori toate aceste cheltuieli vin să vlăguiască educatorul sau învățătorul atât de tare, că-l demotivează până la refuz. Ori cine preia toată această stare? Evident că părinții și copiii!

Preocupările mele mi-au facilitatat cunoașterea unor dascăli și colaborarea cu ei. Au fost întâlniri de tot felul, pentru că nu-s doi oameni la fel. Am avut bucuria de-a dialoga cu oameni pozitivi, veseli și dornici de a urni căruța la care erau înhămați, dar am avut și neplăcerea de-a asculta (pentru că nu se putea purta un dialog 🙁 ) oameni obosiți, plați în gândire și idei, încrâncenați și scârbiți de tot și de toate. Am încercat să mă mulez după interlocutor și să mă debarasez de negativul ce a tăbărât peste mine. Am ajuns într-un moment în care empatizez mult prea mult și asta nu-i ușor de gestionat. Sunt totuși norocoasă ca balanța să încline mai mult spre cei care nu au obosit și care caută și tot caută. Așa ne întâlnim, pentru că există niște halte ale destinului pe care nu le poți fenta.

Azi sunt bucuroasă fiindcă am mai dat peste un astfel de personaj. Este vorba de doamna Mihaela Constantinescu, o învățătoare minunată ce activează într-o școală din Bucovina.

Am ajuns acolo după ce am discutat de câteva ori la telefon și m-am bucurat că speranța mea, aceea că nu-i totul pierdut, are rădăcini. N-or fi ele foarte viguroase, dar sunt proaspete și sănătoase. Pot spune, cu emoție în glas, că am găsit o sală primitoare, luminoasă și caldă, iar acolo studiau de zor 21 de copii din clasa pregătitoare. Am adus primăvara în sala lor, cu toate că ea era deja prezentă acolo, dar nu-și dădeau ei seama. Nu știu dacă mă credeți, dar reacția copiilor, la vederea atâtor forme și culori, este exuberantă de-a dreptul. Te încarci cu energie instantaneu! 🙂

Copiii și-au văzut de lecția lor cât timp am montat eu machetele pe pereți. Era o atmosferă așa de frumoasă, calmă și studioasă. Copiii din mediul rural sunt nițel mai diferiți decât cei din mediul urban, iar faptul că mulți dintre ei sunt lăsați în grija bunicilor constituie o mare problemă pentru cea care le stă în față, la școală. Știi că au părinții plecați și că au fost și ei cândva pe acele meleaguri pentru că prenumele lor îi dă de gol: Antonio, Kevin, Samoil, Iacob, Roberto sau Roberta.

DSC_2604 DSC_2605

Și uite așa, într-un sătuc din nordul țării au înflorit, deja, merii. Au venit rândunelele și berzele, iar zambilele și narcisele răspândesc un miros divin. Nu-i așa că-i minunat?

Materiale feb2015 Materiale feb20151

Machete didactice – Ce se întâmplă când ne băgăm nasul și chiar nu este necesar

Totul a pornit de aici:

Astăzi am o surpriză minunată pentru voi! Am decis ca, de acum încolo, să le dau autorilor de cărți pentru copii posibilitatea de a oferi volumele lor nepublicate spre vizionare membrilor grupului. Poate că, dacă interesul publicului devine consistent și recenziile sunt bune, editurile devin interesate. Deci, sa decidă cititorul ce se publică.

Aceste cuvinte au fost postate pe contul numit Cărți pentru copii, un cont minunat despre care administratoarea lui spune:

Acest grup este dedicat cărților pentru copii. Împărtășim impresii despre cărți dar mai ales împărtășim dragostea pentru lectură și le deschidem noi orizonturi copiilor noștri.

Ca în orice grup trebuie să respecți regula impusă de administrator, asta dacă dorești să faci parte din el. Dar, important este să poți vorbi cu cei ce au aceleași pasiuni ca tine așa împărtășind idei, trăiri sau mai știu eu ce informații despre cărțile destinate celor mici. Urmăresc și eu ce se petrece acolo și, din când în când, mai și adaug câte ceva.

Însă, cum spuneam, zilele trecute mi-a atras atenția această postare. Nu numai că mi-a atras atenția dar m-a și pus pe gânduri. Am făcut imediat legătura cu ceea ce spuneam nu de mult referitor la basme și la nemulțumirea unor mămici față de ele. Pentru a nu mă repeta, aici am vorbit despre asta.

Revenind la citatul de început al acestui articol, pe mine una mă îngrijorează acest: „să decidă cititorul ce se publică”.

De ce să decidă cititorul ce să se publice? Cine îi dă lui această putere? Nu cumva este mult prea periculos acest lucru?

Eu aș merge invers: cititorul să decidă ce carte să achiziționeze, în funcție de preferințele lui. Este mai mult decât evident că gusturile noastre, de cele mai multe ori, sunt diferite. Și atunci, de ce să fie privat X și Y că o mână de cititori au intervenit în alegerile lui. Nu consider util, constructiv și nici normal ca un autor să-și dea manuscrisul la puricat, publicului, înainte de a fi publicat. Eventual poate face acest lucru oferindu-l unui om avizat să facă așa ceva. Dar ce, o carte este lege , pentru a fi pusă în discuție publică, înainte de a fi tipărită? Unde mai este suspansul, curiozitatea, farmecul? De ce să intervin eu, cititor, să schimb cursul narațiunii, pentru că nu-mi convine nu știu ce gest sau nu știu ce cuvânt.

În postarea de pe Cărți pentru copii, au existat, cum era și firesc, mai multe comentarii, legate de această abordare. Iată câteva:

Am citit povestea. As cumpara cartea. Mi-a placut foarte mult ideea. Ce am observat. O mica eroare de impartit in silabe pe la final. Si nu mi-a placut replica cu fetita care s-a razbunat si a rupt si ea cartea baiatului. Cuvantul razbunare nu imi place si nu l-as pune intr-o carte asa de frumoasa. In rest, mult succes! As mai adauga la final o anexa cu origami…niste modele pe care sa le foloseasca parintii cu copii pentru a face origami, cu instructiuni, ceva practic. Astfel incat cartea – lectura sa se imbine si cu joc.

sau

.si inca ceva…nu mi-a placut ca fetita avea cartea cu printese si baiatul cartea cu pirati. E prea clasic. Se intaresc niste stereotipuri de gen. Eventual ar putea fi inversate…sau inlocuite cu altceva . Mda..am citit cartea in 2 etape si am uitat aspectul asta. Dar cred ca pentru partea asta as evita sa cumpar cartea. Desi imi place foarte mult ideea. As pune mai degraba cartea cu animale salbatice a fetitei si cu pesti, pasari etc a baiatului…sau altceva..

Așadar, în urma lecturării lor am ajuns la concluzia că nu e ok ceea ce a făcut autorul. Dar de ce trebuie să facem această analiză? Cui folosește? De ce dorim să schimbăm cursul firesc și natural al lucrurilor. Și apoi, cine mai este socotit autorul manuscrisului, dacă intervine atât de multă lume în el? Cine culege laudele, dar mai ales, cine-și însușește criticile?

DSC_2503

După discuția avută pe marginea basmelor consacrate, față de care există tot mai multe voci contestatare, d-na Victoria Pătrașcu a adăugat un comentariu foarte pertinent, comentariu ce ar trebui citit de cât mai multă lume. Iată-l!

„Mesaj catre tineri”, cartea lui Alex Stefanescu, ar trebui sa fie in programa scolara. Poate am scapa, asa, de mania suprainterpretarii (si alte maladii). Doar un citat:

„Foarte multi oameni de azi citesc literatura gresit si din cauza convingerii lor ca un text literar are semnificatii ascunse si ca trebuie DESCIFRAT. Ce a vrut sa spuna scriitorul? intreaba cate un profesor de romana instrainat el insusi de literatura. Raspunsul este: scriitorul a vrut sa spuna exact ceea ce a spus. Nu altceva. De altfel, nici nu este corect sa facem presupuneri in legatura cu intentiile sale, Cum sa vorbim noi in locul lui? Si apoi, nici nu ne intereseaza ce a vrut sa spuna. Ne intereseaza ce a spus. Altfel, ar trebui sa-i pretindem ca, ori de cate ori deschidem o carte de-a lui, sa se infatiseze de urgenta la noi acasa si sa ne explice ce a vrut sa spuna.”

Am apreciat și comentariul Laurei Frunză, care spune așa:

Mi se pare mie sau am devenit mai catolici decat papa cand vine vorba de analizat o carte pentru copii? Nimic nu mai e bun, etichetele nu sunt bune, cuvintele dure nu sunt bune, actiunile dure nu sunt bune. Pana si eu am picat in capcana asta si m-a iritat azi faptul ca un personaj rautacios dintr-o carte e „blonduta cu fundite roz”. De ce personajul pozitiv e saten si personajul negativ e blonduta? Sunt blondutele mai rautacioase? Incep sa imi dau seama ca supra-analizez orice maruntis dintr-o carte si nu-mi place. Unde noi vedem etichete si concepte, copiii nu vad nimic, vad doar o poveste. Parca nu mai vedem padurea de copaci (me included, evident). Povestea Adei e frumoasa si realista, o stiu de mai demult, nu o vazusem in varianta ilustrata dar imi place, ma bucur ca ne-a daruit-o.

A nu se înțelege că mi-au plăcut comentariile care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine, ci doar, am realizat că oameni mai în măsură ca mine, trag semnalul de alarmă în acest sens.

DSC_2504

Ca o concluzie: decât să criticăm pe unul și altul că nu a scris corect și frumos, nu mai bine punem mâna și ne scriem singuri poveștile? Așa eliminăm toate neajunsurile și ne confecționăm povestea cu ce personaje dorim, fie ele brune sau bălaie, să folosim numai cuvinte trecute prin lapte și miere, să ne învelim cu pleduri roz și pufoase și… suntem mulțumiți. Dar oare suntem?

Vă las mai jos, o carte în alb, în care puteți așeza ceea ce doriți, cum doriți. Ce spuneți?

DSC_2495

Activități educative copii – Să învățăm de la Oblio că totul are un rost

Sunt convinsă că mulți dintre părinții de astăzi, cu precădere cei care sunt din generația decrețeilor, își amintesc despre The point / Oblio (aici povestitor Dustin Hoffman) și minunata lui poveste. Dacă nu de Oblio, măcar de minunatele melodii ce însoțesc acest film. Într-o perioadă în care totul era altfel, acest film a venit ca o mare bucurie pentru noi, copiii de atunci. Astăzi, în lumea noastră, când copiii sunt mult mai atraşi de poveşti în imagini decât de povești alcătuite din cuvinte, când calculatorul și tableta le răpește exercițiu de imaginație, în povestea noastră apare un tată care se dorește a fi altfel. De dragul vremurilor de odinioară, când copiii erau mai docili și mai ascultători (oare nu așa zic toți oamenii care ajung, la un moment dat, părinți?) el nu renunță la obiceiul citirii poveștilor de seară și face acest exercițiu alături de propriul fiu. Iar povestea este a unui băiețel care iese, fără voia lui, înafara legii.

the point

Harry Nilsson – Me And My Arrow

The Point – Are You Sleeping

Așadar, Oblio este o fabulă scrisă de compozitor și muzician american, Harry Nilsson și ne povestește despre un băiat care s-a născut cu o altfel de înfățișare față de semenii lui. De fapt a fost primul născut din comunitate care în loc să aibă capul țuguiat, îl avea rotund. La origine, fabule se numește The point / Oblio iar acțiunea ei are loc într-un sat ce poartă denumirea de The Pointed Village, dar care este condus de un Rege. E drept acest rege nu este așa cum ar trebui să fie un conducător 🙂Aici, toți locuitorii, animalele dar și lucrurile ce îi înconjoară sunt țuguiate ceea ce contribuie la surprinderea pe care o au față de apariția acestui copil. Revenind la legea ce domnește în acest regat, ea spune clar că toți și toate trebuie să aibă un point. Pentru că Oblio reușește să stârnească mânia fiului unui conte, el reușește să-l determine pe Rege să-l surghiunească. În urma unei judecăți cu care marea masă a oamenilor nu a fost de acord, dar nici nu au protestat, micuțul băiețel cu cap rotund este nevoit să plece, alături de prietenul lui necuvântător Arrow, într-o călătorie în Pădurea-fără-rost / The Pointless Forest). Această călătorie ar fi bine să o facem cu toții, din când în când! 🙂

Oblio 11feb2015

Și iată că acum am ajuns la miezul poveștii: Drumul care este mai interesant ca Ținta. Și pe urmă, oare cum este Pădurea asta fără rost? De ce provocări poate avea parte un copilaș? Dar acest băiețel curajos reușește să dea un sens tuturor nonsensurilor; reușește să găsească o utilitatea tuturor lucrurilor și  tuturor întâmplărilor.

Micuțul Oblio se întâlnește cu niște creaturi bizare: Omul de Piatră – The Rock Man , The Man in the Leaf Business, Albinele uriașe, . De la fiecare în parte, învață câteceva.

Dar cel mai frumos a scris Marian Rădulescu.

Lecţia pe care Oblio o deprinde în urma surghiunului său: you don’t have to have a point to have a point because everyone has some kind of a point, whether it shows or not. Sau, pe româneşte: nu este necesar să fii ca toţi ceilalţi pentru a avea un punct de vedere şi un rost pe lume. Învăţătura pe care-o desluşeşte copilul din poveste: dacă cineva nu e ca restul lumii nu trebuie alungat din cetate. Important e să vrei să îţi descoperi rădăcinile, să descoperi cine eşti, să înţelegi mai ales că ceea ce este în capul tău e infinit mai important decât ceea ce ai (sau nu ai) pe cap.. Cine este cu adevăratfără rost (pointless) în această odisee? The Pointed Man – întruchipare a zeflemelii, a băşcăliei, a gândirii „cârcotaşe”, „nihiliste”. La final de odisee, Oblio şi Arrow se întorc acasă obosiţi şi, cu siguranţă, mai înţelepţi: descoperind cătotul are un sens (has a point), lui Oblio i-a crescut, sub căciula ţuguiată (pe care i-o croşetase maică-sa pentru a-i masca, de ochii lumii, „infirmitatea”) un… point: acum el este cel ţuguiat, în timp ce tuturor celorlalţi li s-a topit, miraculos ţuguiul trufaş de pe creştet, iar clădirile şi tot ce era pointedse transformă şi ele, rotunjindu-se, „smerindu-se” cumva. Cercul a luat locul triunghiului.

Oblio 11feb20151

După ce am vizionat filmul împreună și am ascultat melodiile de mai multe ori, am avut prilejul unor conversații atât de frumoase și de neuitat. Sunt convinsă că vor mai urma, pentru că îmi fac timp pentru asta, chiar reprezintă o prioritate. Am confecționat niște fișe care să ne ajute să așezăm mai bine, cuvintele ce se potrivesc fiecărui în parte. Le atașez poate vă este dor de o discuție și nu știți a o înlesni.

Fișă de lucru clasa a III Oblio

Oblio 11feb20152

Vă invit să aveți curiozitatea de-a viziona acest film alături de propriii copii. Nu știu de ce, sau știu 🙂 , dar simt că nu veți fi dezamăgiți. Să ne dați de știre, vă rog!

Activități educative copii – Când școala ademenește copilul la calculator

Este suficient să spui „calculator și copil” și deja disputele apar. Asta pentru că aceste două noțiuni sunt generatoare de mari controverse și de veșnice hârâieli în sânul familiei. Ca orice discuție legată de copil și aceasta are tot soiul de adepți: unii care sunt pentru ca acest aparat să fie prezent în viața micuților noștri, alții, să fie exclus.

Dacă stăm drept și judecăm, că ne place sau că nu ne place, calculatorul a intrat în viețile multor pământeni. Că este de ultimă generație sau că este mai puțin așa, de această constatare ne lovim la tot pasul.

Pentru că cei mici reprezintă o oglindă fidelă a părinților, ce fac aceștia, ei copie. Sunt părinți absenți din viața copiilor chiar dacă teoretic nu ar trebui să fie așa. Activitatea de zi cu zi și statisticile vin să ne demonstreze că există nenumărate cazuri în care televizorul și calculatorul sunt de fapt părinții copiilor. Este extrem de trist dar cam așa stau lucrurile. Miile de copii abandonați de părinții plecați la muncă în străinătate au avut ca recompense, de la cei care au făcut acest lucru, tot soiul de gadgeturi menite să le ostoiască dorul de ei, dar și să-i ajute la învățat. Așa s-a dorit! Numai că dorința nu prea prinde contur în multe din cazurile acestea iar rezultatele sunt de-a dreptul dezastruase. Tehnologia își cere tributu ei și pe lângă confort și dezvoltare există și partea cealaltă a monedei, care în unele cazuri este foarte , dar foarte urâtă.

Personal, nu am exclus calculatorul din viața copiilor mei. Am căutat să găsesc un echilibru și să-l folosesc ca pe un înlesnitor în activitățile noastre de zi cu zi. Este muuult mai ușor să dai un „clik” și informația să se prăvale peste tine, decât să răsfoiești zeci sau sute de pagini de carte, în căutarea informației dorite. Apoi, calculatorul te ajută să-ți tipărești propriile documente și dintr-un punct de vedere se poate spune că poți avea tipografia la tine acasă. Evident, că pe lângă calculator sunt necesare și alte aparate, dar acestea odată achiziționate, îți măresc aria de independență.

Sau poate de dependență?!

Dar calculatorul și televizorul au ajuns o sursă de liniște în atât de multe familii, încât situația a devenit îngrijorătoare. De ce spun asta? Pentru că cei mici stau acolo uitați de lume iar în casă este liniște. Părintele crede că așa, copilul, nu poate face nimic rău și el este în siguranță. Dar este doar o liniște aparentă, care mai târziu poate crea mult zbucium, poate direct proporțional.

Am văzut astă vară, atunci când am fost în concediu, o sumedenie de părinți cu copii sub un an, care foloseau tabletele. Cum? Păi vă spun imediat: la masă, cel mic era pus în scăunel, tableta în fața lui, iar în timp ce pe ecran trecea câte un pui sau o maimuța, el deschidea gura automat, fără a fi atent la ceea ce face mama lui. Putea mânca oricât, pentru că el era prea preocupat de animăluțul ce tot defila prin fața lui. Am stat și am privit mult, uitând aproape măsura propriilor dumicați înghițiți, tot mirându-mă. Și atunci, despre ce vorbim? Despre o inconștiență a părintelui, dar pe care el nu o privește așa. Din păcate! El crede că oferindu-i copilului acces la tehnologie e ok.

Cred că măsura și echilibrul este calea cea mai bună, dar oare știm să le aplicăm?

Mai nou, și școala vine să ascută lupta în această direcție. Multitudinea de reviste strecurate pe sub nasul copiilor, fără a fi obligatorii, a făcut lupta în această direcție și mai aprigă. Nu te obligă dar… te forțează.

– Mama, mama, a venit un domn și a prezentat niște reviste așa de frumoase! Nu le pot avea și eu?

Vă sună cunoscut, negreșit. Și, nu te prea lasă inima să nu le achiziționezi mai ales dacă și doamna își dă girul, tacit în cazul nostru, dar și colegul X și colega Y care le au deja în brațe.

Și vreau să vă spun că sunt atât de multe, de nu aveți idee!

Despre calculator14feb20151

N-aș vrea să greșesc, dar cred că aproape toate revistele au CD iar acesta este mărul discordiei. Poate dacă revista era neînsoțită, problema s-ar fi pus altfel. A nu se înțelege că am ceva cu revistele, pentru că multe dintre ele sunt frumoase și conțin tot soiul de activități în urma cărora copilul poate învăța, în joacă. Eu am un istoric legat de Țapul Țicu, de Recksio și vreau să vă spun că frumos mai era și că-mi aduc aminte cu plăcere, de acele vremuri. Am scris despre asta aici și aici.

Revenind la ultimele reviste achiziționate această săptămână, ele sunt în număr de două și sunt pentru limba română și educația civică. Fiecare are în interior un joc, iar pentru desfășurarea acestuia sunt și niște cartoline ce trebuie detașate. La civică jocul se numește „Fortis”, un joc de strategie care urmărește dezvoltarea inteligenței logico-matematice, iar la limba română există un joc denumit „Jocul părților de vorbire” destinat elevilor de clasa a III-ași a IV-a , despre substantive, verbe, adjective și pronume. Există în interior o foaie cartonată, ce se detașează, și din care se confecționează două cuburi. Cu ajutorul lor se desfășoară jocul.

img013 img014

Am jucat și noi „Fortis” dar am și instalat jocul numit „Lumnia”- dincolo de umbre. Despre calculator14feb20153

În ceea ce privește jocul „Fortis” eu una m-am bucurat pentru că am avut și ceva de modelat la el, și spus asta deoarece a trebuit să confecționăm elementele necesare jocului. Copilul nu a fost prea entuziasmat de această etapă, dar până la urmă a dus-o la bun sfârșit.

Despre calculator14feb20152

O altă parte legată de calculator a fost aceea a temei ce a trebuit făcută pentru ora de civică. Cerința suna așa: „Realizează o scrisoare de mulțumire celui care a inventat calculatorul”. Discuțiile premergătoare efectuării compunerii au fost foarte frumoase. Acum s-au rostit avantajele și dezavantajele pe care le oferă un calculator. Dintre avantaje a enumerat:

posibilitatea de a vizita locuri pe care dealtfel, la ora asta, nu ai cum le vedea (aici am făcut câteva tururi virtuale ale unor obiective turistice extrem de interesante cum ar fi, Capela Sixtină dar și Palatul Peleș).

importanța de a găsi într-un timp util tot soiul de informații de care ai nevoie

posibilitatea de a cerceta atât oceanele lumii cât și vulcanele în plină erupție

Dezavantajele rostite și conștientizate au fost:

pericolul pe care-l ai atunci când te expui unei lumi virtuale

petrecerea mult timp într-o poziție dăunătoare sănătății

imposibilitatea de a reacționa cu semenii tăi, față în față.

Scrisoare către inventatorul calculatorului – video

Așadar, dacă mai punem la socoteală că în școală au intrat manualele virtuale, suntem pregătiți să gestionăm această problemă? Poate singura noastră scăpare este echilibrul și cumpătarea. Două ingrediente care fac diferența în viața aceasta!

Activități educative copii – Chiar dacă am fost în „Vizita”, am privit, analizat și luat aminte

Acum câteva zile vă prezentam Fișele de portofoliu la limba română, cele care cuprind 16 scriitori români, născuți în secolul XIX, și care se află în programa școlară a claselor II – IV. Au venit la timpul potrivit și spun asta, pentru că la școală tocmai s-a studiat schița lui I.L. Caragiale – „Vizita”.

Apreciez conștiinciozitatea doamnei învățătoare care nu trece prin aceste texte cu repeziciune și care dorește a vedea că fiecare copil din clasă a reușit să guste și să învețe cele ce sunt transmise de autor.

DSC_2514 DSC_2515

img077 img078

Schița „Vizita” face parte din volumul Momente și schițe și este plină de învățăminte iar  pentru cei mici constituie un suport pentru a vedea cum ar arăta, dacă ar aborda un asemenea comportament.

Iată ce spune Ștefan Cazimir în prezentarea acestui volum din colecția „Biblioteca pentru toți”:

Despre Caragiale, ca în genere despre clasici, vorbim mai ales în ocazii festive. În restul timpului, Caragiale este acela care vorbește despre noi. Și se pare că o face mult mai bine. Ceea ce spunem noi despre Caragiale este supus revizuirii neîncetate. Ceea ce a spus Caragiale despre noi rămâne turnat în bronzul eternității. Caragiale evadează mereu din formulele în care încercam a-l prinde, pe când noi nu izbutim a evada din formula în care ne-a prins Caragiale. Niciodata nu vom izbuti să-l epuizăm pe Caragiale. El este acela care întotdeauna ne va epuiza pe noi.

Luca s-a mai întâlnit cu I.L. Caragiale atunci când a citit D-ul Goe. Dar nu ne-am rezumat numai la lectură ci am avut și atunci o activitate foarte frumoasă pe care o puteți urmări aici.

Nici în ceea ce privește aventurile răsfățatului maior, nu ne-am oprit doar la lectură ci am mers puțin mai departe în înțelegerea și deslușirea acestui stil literar. Așa, a aflat care sunt caracteristicile unei schițe.

Au fost de ajutor și cerințele din manual care sunau așa:

să înțelegem textul iar aici școlarul a trebuit să răspundă la 6 întrebări legate de fragmentul de text prezentat.

să lucrăm: să se citească în șoaptă, să se citească pe roluri, să se transcrie bucăți din text unde se regăsesc anumite ortograme.

îmi folosesc cunoștințeleunde a trebuit să se selecteze substantivele din text și să specifice la ce numere sunt.

Vizita colaj

După ce Luca a citit textul, am ținut neapărat să urmărească și ecranizarea în care Grigore Vasiliu Birlic joacă magistral. O modalitate prin care copilul a avut ocazia să vadă, nu numai cu ochii minții, comportamentul acestui băiat răsfățat și prost crescut.

Lectură schița „Vizita” – video

Vizionare ecranizare „Vizita” 2 cu Grigore Vasiliu Birlic – video

La un moment dat Luca m-a întrebat dacă:

– Chiar s-a întâmplat?

nevenindu-i a crede că acest copil chiar are curajul de-a turna dulceața în șoșoni. 🙂

Apoi a completat o cerință ce se află pe fișele despre care vă vorbeam la începutul articolului. De această dată, el a trebuit să-și imagineze că Ionel Popescu este înlocuit de un copil educat. Iată ce a ieșit, în viziunea școlărelului meu.

DSC_2486

Trebuie să vă invităm, din nou, să vă bucurați alături de copiii voștri, de minunate clipe de lectură, de această dată în compania personajelor lui Caragiale. Ele nu au vârstă și cu siguranță le veți savura, chiar dacă nu sunteți la prima lectură. Oricum, textele sunt văzute diferit în etapele vieții noastre. Și cine știe, poate de această dată veți râde cu mai mare poftă! 🙂

Vizita De I.L1

Activități educative copii – A venit Ela!

Știu, ca multe alte mămici am așteptat cu mare interes sosirea Elei în casa noastră. Nu ne-am făcut nici o problemă că nu vom putea vorbi cu ea. Nu i-am povestit absolut nimic copilului din informațiile aflate în urma lecturării recenziilor făcute atât de Camelia dar și de Laura. Am citit cu interes părerile lor. M-am tot gândit cum va reacționa Luca la vederea ei, cu atât mai mult cu cât a văzut / simțit și freamătul meu.

Am avut de așteptat destul de mult, pentru că s-a creat o complicație și comanda s-a prăpădit. Inspirația m-a făcut să sun pentru a vedea ce și cum iar acest telefon a fost de bun augur. Am luat legătura cu doamna de la Merlin, iar cărțile primite de le ai au reprezentat cel mai frumos cadou trimis vreodată de cei din domeniu.

Am fost atât de încântați, nu aveți idee!

DSC_2525

Pe lângă ambalajul atât de frumos și cartolina personalizată, Luca a mai găsit în interior, o dedicație făcută de autoare. Câteva cuvinte pe care, sunt convinsă, nu le va uita. Deci iată, încă de la prima pagină, cuvintele și-au demonstrat puterea! 🙂 Mulțumim frumos, Victoria Pătrașcu!

DSC_2531

Am asistat la manifestările lui. Am privit, abținându-mă a interveni, pentru a nu schimba cursul rostirilor lui. Din start mi-a spus că nu o citește acum, pentru că nu a terminat cartea pe care o lecturează, „Uriașul meu prietenos” de Roal Dahl. Dar, cartea a fost răsfoită, mângâiată, pipăită, mirosită.

DSC_2517

Modul în care s-a petrecut prima întâlnire a lui Luca cu Ela, îl puteți urmări mai jos. Veți vedea cum privirile și mintea lui au alunecat mai întâi pe litere. A fost surprins de varietatea modului în care sunt tipărite aceste literele. Apoi totul a curs firesc, normal.

A sosit Ela! – video

Vreau să spun că aseară, târziu, a terminat cartea pe care o lectura. Cu acest prilej a încheiat de citit toate cărțile scrise de Roal Dahl, despre care voi scrie în zilele ce urmează. Așa că, drumul pentru întâlnirea cu Ela nu mai are nici o piedică. Unde mai pui că urmează un week-end. 🙂

Așa a decurs prima întâlnire cu Ela cea fără de cuvinte. Dacă vă vorbi sau nu, vă vom ține la curent. Dar am speranța că se vor înfiripa multe discuții între ei. Dacă mă întrebați de ce cred asta, nu știu cum să vă răspund, acum.

Machete didactice – Atunci când poveștile nu mai sunt ceea ce par a fi

O remarcă recentă, făcută de o mămică, m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva alunecăm pe o pantă cam periculoasă, în ceea ce privește modul în care interpretăm și mai nou, disecăm, o poveste. Remarca suna cam așa:

 Exagerez eu sau o astfel de imagine nu ar trebui pusa intr-o carte pentru copii? Am cumparat cartea de pe net fara sa o fi rasfoit in prealabil… Mare greseala. A doua greseala – i-am dat-o direct fiica-mi, fara sa o rasfoiesc eu mai intai. Noroc ca ea nu a deschis la imaginea asta.

Bun, cam așa arăta nedumerirea. Trebuie specificat că este vorba despre o scenă din cartea Pinocchio Carlo Collodi.

pinocchi

Eu nu știu dacă face bine cuiva ca aceste povești, citite  și răscitite de milioane de oameni, să fie disecate și analizate de-a fir a păr. Practic, în povestea de față, dacă o analizezi la sânge, te oripilezi de ce vezi și auzi sau îți închipui. Avem de-a face cu șarlatani, cu un băiețel (care nici nu-i adevărat, în primă fază) naiv, cu o Zână care-l tot condiționează să facă una și alta, altfel nu îl va ajuta să prindă viață, cu situații bizare în care copiii neascultători se transformă în măgari, asta după ce se droghează și… nu-ți mai vine să citești nimic. Nu mai pomenesc de bietul bătrân Geppeto care este înghițit de o balenă și tot ceea ce urmează.

Ori nu cred că în Pinocchio despre asta este vorba. Consider că ideea acestui basm este alta. Copiii mei au lecturat cu mult drag și au trecut prin peripețiile acestui năzdrăvan băiețel de lemn, cu altă optică și cu alte idei. Nu s-au oripilat la nimic din ceea ce se dorește acum a se elimina.

Să mergem la alt basm și anume la Alba ca Zăpada, acolo unde o biată orfană are de luptat cu o mamă vitregă pe cât de frumoasă pe atât de haină. Aici avem un vânător trimis să scoată inima dintr-o copilă, asta pentru a satisface un capriciu bolnav al unui adult. Apoi, fetița aceasta se refugiază în pădure, acolo unde ajunge să conviețuiască alături de 7 bărbați. E drept că aceștia sunt pitici, dar tot bărbați sunt. Un adult poate gândi obscen și atât de departe, imaginându-și cine știe ce orgii. Dar un copil știe de așa ceva? Nici o clipă gândul lui nu alunecă   atât de departe. El vede cu totul și cu totul altceva.

Ce să mai spunem de Cenușăreasa, biata Cenușăreasa batjocorită de un cârd de surori dar și de o mamă vitregă. Un adult ar gândi că nu se prea cade să citească acestă poveste după care să vorbească despre toleranță și tot ceea ce înseamnă ea. Dar, încă o dată repet, copiii nu privesc basmele așa, din acest punct de vedere. Ei nu știu de incesturi, adultere, rivalități între frați, tentații sexuale.

Basmele ne arată semnificatia binelui și răului, ne ajută să ne stimulăm imaginatia, să ne dezvoltăm inteligența si, mai ales, sa vedem mai clar cauzele emoțiilor noastre. Asta este esența lor!

Consider că ai puterea, ca adult, să alegi ce basme crezi că se potrivesc copiilor tăi. Dar nu cred că este indicat ca aceștia să audă numai despre bine (pentru că nu mai au termen de comparație pentru rău), să vadă numai zâne și sirene ori ponei drăguți și roz, să creadă că totul este numai lapte și miere. Consider că lucrurile trebuiesc tratate firesc, fără a diseca până în rărunchi, o poveste ce se dorește a fi altceva. Exagerările nu fac bine nimănui iar aluziile cu tentă sexuală ce acum se regăsesc, mai nou, în unele piese de teatru pentru copii, nu fac decât să ne pună pe gânduri. Este adevărat că asta vinde cel mai bine, dezmățul și tot ce are legătură cu sexul, dar este timp pentru toate. Se vor întâlni ai noștri copii cu toate acestea, dar trebuie să întârziem și să facem de așa natură ca totul să se petreacă la momentul oportun.

Există atât de multe tipărituri și atât de multe abordări că este practic imposibil să nu găsești ceva pe gustul tău. Oferta este atât de vastă pentru că și noi suntem atât de diferiți. Sunt multe situații în care, ceea ce laudă multă lume, ție să nu-ți placă. Frumosul este văzut diferit iar … gusturile nu se discută! 🙂

Așadar, poveștile fac parte din viața noastră fie că vrem sau nu. Important este să ne poziționăm în povestea potrivită. Poate fi a noastră sau… a altuia. 🙂 Depinde de fler!

DSC_2491DSC_2494 DSC_2499 DSC_2502

Machete didactice – Anotimpuri – patru pe un copac

Așadar, recapitulare: anotimpurile sunt niște perioade de timp în care temperaturile sunt diferite. Anotimpurile sunt în număr de patru iar ele se numesc: primăvară, vară, toamnă și iarnă. Fiecare din anotimpurile enumerate mai sus au câte trei luni, după cum urmează:

primăvara  – martie, aprilie, mai
vara            – iunie, iulie, august
toamna      – septembrie, octombrie, noiembrie
iarna          – decembrie, ianuarie, februarie.

Iarna este cel mai friguros anotimp. Lacurile și râurile îngheață (și năsucurile 🙂 ) casele, pământul, copacii sunt acoperiți de zăpadă, animalele hibernează, iar copiii se dau cu săniuța pe derdeluș.
Primăvara totul revine la viață. Se întorc păsările călătoare, natura toată înverzește, temperatura este mai ridicată. Tot primăvara, în luna martie, mărțișoarele ne înveselesc iar pe mamă o sărbătorim.
Vara e anotimpul vacanței iar muntele și marea ne așteaptă. Suntem fericiți să avem în țara noastră Marea Neagră dar și Munții Carpați. E vremea drumețiilor, a fructelor zemoase și a sporturilor în aer liber.
Toamna se numără bobocii și roadele. Tot acum, din septembrie începând, se aude cum sună clopoțelul. E vremea unui nou început al școlii. Se recoltează grânele, se umple hambarele.
Așa cum suntem fericiții locuitori ai unei țări cu forme de relief atât de variate în egală măsură suntem și fericiții trecători prin toate anotimpurile, la noi în țară ele fiind bine delimitate.
Hai să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă fiecare anotimp în parte. Numai așa ne putem da seama ce privilegiați suntem!
Am adunat toate aceste minunății într-o singură machetă. Vă las să deslușiți ce anume este pe ea.

DSC_2493 DSC_2494 (2)

DSC_2495 (2)DSC_2496 (2)DSC_2497 (2)DSC_2498 (2)

Precum se observă, macheta concepută de mine se poate folosi fie pentru a exemplifica toate anotimpurile fie, scoțând „broderia”exterioară, doar pentru unul singur. Așa, utilitatea ei este sporită, putând practic acoperi toate cele patru sezoane.

DSC_2500 (2)

Vă doresc să vă bucurați din plin, de fiecare anotimp al existenței voastre! 🙂

Machete didactice – Rutina zilnică a unui copil de grădiniță

Pentru un copilaș de 4 ani care mustește de energie, rutina este foarte importantă și are un rol aparte în viața lui. Este un moment ideal pentru ca el să meargă într-o colectivitate, adică într-o grădiniță. Fie că este cu program normal, fie că este cu program prelungit, aceasta îi va oferi mediul în care va învăța lucruri noi, va învăța să se joace cu alți copii, va socializa. Aici, la grădiniță, cel mic se va adapta cu ușurință, va începe să perceapă și să manifeste simpatie și înțelegere față de ceilalți copii, se va juca în comun și va împărți jucăriile.

Poate este momentul în care reușești să înțelegi prezența prietenului imaginar, care dealtfel nici nu este îngrijorător, ci doar îți atrag atenția că cel mic are nevoie de o companie reală a prietenilor de vârsta lui. Dacă vei avea curiozitatea de-a privi la jocurile copiilor de peste 4 ani, aceștia se joacă „de-a mama și de-a tata”, „de-a doctorul” etc, jocuri prin care ei imită comportamentul adulților, pentru că așa învăță să crească mari.

La grădiniță, copilul are și alte modele și poate învăța și de la alți adulți maturi, înafară de mama și tata. Acolo va urma un program structurat, foarte bine delimitat și extrem de variat: va avea un timp pemtru masă, un timp pentru ascultat povești, un timp pentru a lucra, timp pentru a învăța, un timp pentru a se juca, un timp pentru a dormi. Toate acestea vor contribui pozitiv la dezvoltarea lui.

Știu, sunt atât de multe de spus despre aceste lucruri, având în vedere poveștile care se tot aud, povești ce vin dinspre grădinițe, fie ele de stat sau particulare. Dar oare vina este exclusiv a celor care lucrează în grădinițe? Nu cumva și părinții poartă o parte din această vină?  Părinte fiind dorești ca odrasla ta să fie tratată cu toată atenția dar nu este deloc de neglijat că în grădinițele noastre, unei educatoare îi sunt alocați peste 25 de copii. Acum, un simplu exercițiu de imaginație ne face să rămânem puțin pe gânduri: noi cum am proceda dacă am sta în fața atâtor copii? Știți cum sunt copiii din ziua de astăzi? Știți câtă energie au? Sunt convinsă că știți, toți cei care au cel puțin un copil și au grijă de el, știu. Dar știți ce comportamente au părinții acestor copii, a unora dintre ei, evident?

Așadar, ca în orice discuție, adevărul este undeva la mijloc iar abordarea trebuie făcută de așa manieră încât pionul principal al atracției săfie cel mic, și nu interesele mărunte și meschine ale adulților.

Per ansamblu, grădinița reprezintă un mediu în care, teoretic, toată lumea ar avea de câștigat. Oare nu stă în puterea noastră să facem posibil acest lucru?

Pentru ca cei mici să se simtă mai bine și să fie mai atrași de grădiniță am confecționat un panou în care se regăsesc principalele activități desfășurare de-a lungul unei zile petrecută acolo.

Am exemplificat pe el, prin niște pictograme, etapele pe care le parcurge.

Acestea sunt: trezirea și plecarea la grădiniță

DSC_2481DSC_2484

joaca și învățarea prin joacă

DSC_2480DSC_2476

masă și somn

DSC_2474DSC_2472

joacă și plecare acasă

DSC_2478DSC_2484

Așadar, precum se vede, există opt etape importante ce intră în desfășurarea unei zile. Și ce multe și variate activități!

DSC_2486 DSC_2487 DSC_2488

Activități zilnice - colaj