Anul trecut, tot pe la vremea asta, aflam despre acest spațiu în care se petrec tot soiul de experiențe aparte. Nu am reușit să ajungem rămânând cu un gust amar, dar promițând că nu vom mai rata la următoarea ședere în capitală. Lucru care, iată, s-a concretizat acum. Ce înseamnă […]
Viața cum e ea
Cu un cer plin de nori așa a început ziua în Paradisul verilor noastre (ale mele și ale lui Luca). Încă de la primul clipit am descoperit că sunt în bună ordine asortându-mă cu ambientul. Așa s-a potrivit nefiind nimic planificat. Fiind atât de acoperit cerul m-am gândit că aș […]
Așa cum se bucură cei mici într-un magazin plin cu dulciuri ori jucării, aceeași bucurie mă cuprinde și pe mine când intru în această librărie. O senzație de fericire mă învăluie din toate direcțiile, neștiind unde să merg mai întâi, ce carte să deschid, cum să-mi ascut toate simturile pentru […]
„Una dintre cele mai ample expoziții dedicate artistului catalan din țara noastră, cuprinzând 170 de lucrări, „Universul lui Salvador Dalí” invită privitorii într-o călătorie de neuitat printre operele excentricului artist: sculpturi în mărime naturală, mobilier suprarealist și alte opere de artă special realizate, în a căror compoziție sunt folosite cu […]
Cârtița care sapă pe sub pământ este o minune a naturii. Deși aproape oarbă, ea este perfect adaptată, având labele anterioare mari și un simț al mirosului ascuțit, să-și facă un tunel prin pământ, în căutarea viermilor. Harnică și mereu flămândă, cârtița poate săpa metri de tunel pe zi. Dar […]
Mă gândeam în timp ce programam vizita de astăzi de la Muzeul Antipa că s-au scurs treisprezece ani de când an de an îl vizitez alături de Luca. Da, pare bizar pentru unii, de altfel cum am și auzit, faptul de a veni an de an în același loc. Doar […]
Dacă nici noi nu suntem niște persoane senzoriale atunci nu mai știu cine este. Și pentru că știam despre acest muzeu a venit timpul să-l vizitam și noi. A fost o situație oarecum stranie pentru că e prima data când venim vara la București în aceasta formulă adică eu cu […]
Uite că am ajuns în Paradisul verilor noastre. Nu în aceeași formulă însă tot în anotimpul atât de iubit de mine/noi. Un drum început în zorii zilei, o perioadă ferit de razele soarelui, cu o șosea nu foarte aglomerată și cu un parcurs lipsit de incidente – Slavă Domnului! de […]
Zi de zi afli câteceva. E bine de știut. Azi așa. https://www.facebook.com/share/r/W3Gzbmqaj9W72NNs/
Cele câteva zile pe care le-am petrecut departe de casă au fost minunate însă cum totul se termină astăzi m-am întors acasă. Drumul de la Baia Mare până aici e unul destul de solicitant iar faptul că l-am parcurs singură după atât de mult timp i-a dat altă perspectivă. În […]
Iar când te oprești să-ți tragi sufletul dai peste niște locuri în care e musai să intri. Așa am pățit și eu astăzi, în periplul meu clujean. „Muzeul Etnografic al Transilvaniei este un muzeu din municipiul Cluj-Napoca (str. Memorandumului nr. 21). Muzeul a fost înființat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizările culturale ale […]