Atunci când a intrat în casa noastră cartea aceasta nu m-am gândit ce ofertantă este și ce multe se pot face având-o ca suport. Am lăsat plăcerea lui Luca de a desface pachetul, pentru că știu ce mult adoră acest exercițiu, așa cum îi place să simtă mirosul de carte […]
Machete didactice
Sunt momente în care machetele confecționate de mine trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Sunt mai greu de meșterit, mai migăloase, dar efectul pe care-l au parcă e mai pregnant decât la cele supradimensionate. A fost necesar să aduc o pădure într-o sală de clasă și pentru că numărul elementelor […]
Și am mers. Unde? Să mă joc alături de copii și să le citesc povești minunate. Povești ce conțin tot felul de cuvinte, frumoase ori urâte. Cuvinte care explicate și analizate sunt percepute corect, așa cum ar trebui. Asist la o întreagă polemică pe marginea cuvintelor pe care le găsim […]
Fiecare întâlnire cu cei mici, ori mari, aici referindu-mă la copii, reprezintă pentru mine o provocare, căreia încerc să-i față cât mai bine. Caut tot soiul de modalități prin care să-i apropii de cărți iar pentru asta trebuie să adaug tot felul de jocuri prin care să-i ademenesc și să […]
Anul trecut, pe vremea asta, bifam o întâlnire cu Spiridușii. Vorbeam despre miere, albine și tot ce ține de stup. Eram pe la începuturile colaborării noastre și uite că, se pare, am funcționat bine de a trecut anul și noi continuăm să ne întâlnim. Niște Spiriduși bâzzzâitori! Copiii s-au schimbat […]
Povesteam ieri despre pitici. Iată că au mai sosit două personaje care, spun ele, s-au rătăcit. Le-am îndrumat și sper să ajungă la timp la marea întâlnire. Acum, după ce au plecat, mi-a părut rău că nu le-am dat un GPS. Dacă e atâta tehnologie în jurul nostru, de ce […]
Walt Disney a redat piticii în așa fel încât au ajuns să fie considerați unele din cele mai adorabile creaturi. Sunt inconfundabili și nu cred să fie cineva care să nu-i recunoască. S-au cerut meșteriți, încă un rând, pentru o lecție mai specială. Acolo, se vor întâlni mai multe personaje […]
Cei care au copii la școală ca să nu mai pomenesc de cei care sunt educatori, învățători ori profesori au ca temă principală de discuție școala. Și nu numai temă de discuție ci și o grijă permanentă. E adevărat că se și bate apa-n piuă mult însă vrem nu vrem, […]
Mă bucur că am reușit să mai petrec o zi excelentă alături de Spiriduși. Îi mulțumesc doamnei Anca Bolos pentru ceea ce face la Cartemma. E o plăcere deosebită să aduc aceste cărți în fața copiilor și mă gândeam că ar fi indicat și adulților asemenea exerciții. Cică părinții nu […]
Dacă spuneam că ideile vin de la oamenii cu care interacționezi, întâmplarea de zilele trecute a venit să-mi confirme acest fapt. O mămică a cerut ajutor pentru a completa portofoliul băiețelului ei, la un proiect cerut de școală. Portofoliul trebuia să conțină următoarele: a) pagina de început: titlul, cine este […]
Cum totul trebuie să se petreacă la timp, pentru că în toamna care acum pare departe puiuții trebuie să fie capabili să se descurce singuri, animalele nu stau un moment în repaus. Ce punți și libere la care le-am pierdut numărătoarea. E mare forfotă prin toate cuiburile, și fiecare gestionează […]
Cum toată lumea, dar toată lumea, ar trebui să respecte niște reguli, pentru că doar așa funcționează o societate civilizată, și la grupa Floricelelor copiii trebuie să le învețe. Doamna lor educatoare a dorit a le afișa iar eu am confecționat unele mai atrăgătoare (cel puțin așa le văd eu). […]