Anul trecut, pe vremea asta, bifam o întâlnire cu Spiridușii. Vorbeam despre miere, albine și tot ce ține de stup. Eram pe la începuturile colaborării noastre și uite că, se pare, am funcționat bine de a trecut anul și noi continuăm să ne întâlnim.
Copiii s-au schimbat mult, de la întâlnire la întâlnire evoluția lor este tot mai vizibilă în bine, iar interesul față de povești frumoase este cum nu vă puteți imagina. Sunt dornici de activități, curioși să afle lucruri noi, interesați să interacționeze și deschiși la nou.
Am căutat povești pe care să le putem citi dintr-o suflare, și pe care să putem lucra activități din matematică, limbă și comunicare ori să atașam câte un craft atât de îndrăgit de copii. Am căutat să confecționez machete care să faciliteze jocuri de îndemânare.
Pentru întâlnirea de astăzi, ca suport, am ales Copacul cel darnic” de Shel Silverstein, cred că cea mai frumoasă poveste din câte există.
Am mai adus această poveste în fața copiilor și a fost primită cu multă emoție. Pe mine, de fiecare dată când o recitesc, mă face „praf” și nu-mi pot rețina emoțiile din glas. De aceea cred că ar trebui citită și în copilărie, ca mai apoi să fie recitită de câte ori îți sare în ochi.
Un exemplu de interpretare diferită am văzut și în cazul lui Luca, cel cu care am analizat-o cu ceva ani în urmă, pentru ca acum remarcile lui să fie diferite.
Despre mine, cea care mă apropii cu pași repezi de ultima etapă, ce să mai spun?
În fine, vreau să revin la Spiriduși și timpul petrecut cu ei. Cu toate că au avut o săptămână grea, cu evaluările de rigoare, ei fiind la clasa a II-a, atunci când au văzut că am intrat în clasă s-au bucurat vizibil.
Eu, cu sarsanalele după nime, cu machetele și fișele și tot ce era necesar pentru a lucra în bune condiții și pe un suport.
Am prezentat cartea pe care urma să o citesc, dar și alte două titluri pe care le am în bibliotecă, scrise tot de Shel. E vorba de Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş și Acolo unde nu mai e trotuar pe care vă invit să nu le ocoliți. La editura Arthur sunt disponibile pentru a fi achiziționate.
După ce aceste prezentări au fost făcute, am trecut la povestea băiatului. Și am citit, cu pielea de găină, și cu o emoție greu de descris.
A fost minunat, cu niște copii atenți, foarte atenți, pe care la final i-am surprins cu lacrimi în ochi.
După ce toată lumea a auzit povestea, a aflat cine este băiatul și copacul, am trecut la o analiză mai amănunțită. Dar mai interesante au fost remarcile copiilor, cei care scot întrebările ca dintr-un joben magic.
Ce am „atacat”?
La dăruire și altruism întrebările au fost:
Credeți că băiatul a fost egoist? De ce?
Cum poate fi denumit cineva care oferă fără a aștepta să primească nimic în schimb?
De ce credeți că a fost nefericit copacul după ce a dăruit băiatului trunchiul său?
Obiceiul de a da și de a face cadouri, întrebările au fost:
În poveste, copacul îi dă mai multe cadouri băiatului.
Ai dăruit ceva vreodată ca apoi să regreți că l-ai dat?
Este mai ușor să dăruiești ceva dacă știi că cel care primește se bucură de lucrul primit?
Când oferi un dar cuiva, aștepți ceva în schimb?
Când primești ceva simți că datorezi ceva persoanei ce a dăruit?
Natura dragostei
De ce credeți că băiatul este iubit de copac, la început?
De ce credeți că băiatul iubea copacul?
Considerați că era același fel de dragoste?
Trebuie să ai un motiv pentru a iubi pe cineva?
Fericire
Este băiatul fericit la finalul poveștii?
Dar copacul?
Dacă ai fi copac, ai fi fericit?
Ai nevoie de alții pentru a fi fericit?
Și așa am tot vorbit!
Apoi am pregătit copiilor o fișă pe care o atașez, așa cuvintele fiind de prisos.
A urmat o alta, „Întrebări și răspunsuri”.
Am confecționat personajele din poveste pentru a marca etapele prin care trec. Totodată, am meșterit și copacul pe care l-am fragmentat, pentru a evidenția cum anume și-a pierdut părțile componente.
Un moment interesant a fost acela când am provocat copiii să facă un acrostih. Am făcut și aici o fișă necesară înțelegerii acestui termen, dar și a cerinței. Pe lângă exemplul de pe fișa pe care au primit-o toți elevii, am mai scris unul pe tablă, iar copiii au încercat să ghicească cui îi este dedicat, fiind doi băieți cu același nume.
acrostih – fișă de lucru
Doamna învățătoare a dorit să mai facem unul și în clasă, iar copiii au făcut ceea ce vedeți mai jos.
Am trecut în revistă și un măr, confecționat de mine, în care să se evidențieze Viața unui om, etape.
E alcătuit din mai multe straturi, pe fiecare completându-se etapa respectivă. Sunt două straturi în plus, acolo unei elevii pot scrie ce considerații doresc legat de acest subiect.
La final, am rugat copiii să transforme povestea într-o piesă de teatru. Nu puteți avea idee ce frumos a fost, dar mai ales, ce interesant. Am reușit să cuprindem întreg colectivul clasei, pentru că am împărțit povestea pe etapele de vârstă, iar aici era nevoie de un copac, povestitor și băiat nou.
Am avut confecționate niște mere și frunze care acum s-au potrivit foarte bine. La final, le-am oferit copiilor câte una din fiecare și i-am îndemnat să confecționeze și ei, acasă, ceva de genul, nu neaparat mere.
Materialele necesare acestui craft:
foi carton de culoare roșie
filț (pâslă ori fleece) de culoare roșie și verde
bandă dublu adezivă
foarfece
La piesa de teatru am atașat merele și frunzele pe niște sfori pe care copilul copac le-a ținut în mâini, asta după ce am încercat și alte variante. 🙂
Povestea nu se terminase, dar copii da, așa că, alături de doamna Ana și de un povestitor, am terminat-o noi. Credeți că nu ne-a plăcut? Ba bine că nu!
De fiecare dată am senzația că nu reușesc să exprim în cuvinte ce minune de întâlnire am parcurs. Mai perseverez, poate-mi iese!