Cum ar fi de n-ar fi … cuvintele la îndemâna fiecăruia?

Mă bucur că am reușit să mai petrec o zi excelentă alături de Spiriduși. Îi mulțumesc doamnei Anca Bolos pentru ceea ce face la Cartemma. E o plăcere deosebită să aduc aceste cărți în fața copiilor și mă gândeam că ar fi indicat și adulților asemenea exerciții. Cică părinții nu ar vibra la așa experiențe și mă încearcă un regret.
Dar să revin la ziua de astăzi și la strășnicia de activitate. Nu spun cuvinte mari și mi-am permis a rosti așa pentru că cei care au dat verdictul au fost copiii.
Nu cred că vă puteți imagina cum am reușit, după câte întâlniri am avut, să îi fac să le perceapă altfel. Să le privească pe îndelete de la coperte până la foile din interior, să citească cine a scris și ilustrat povestea, să o mângâie și să o miroasă.


Pentru întâlnirea de astăzi am optat pentru Marea fabrică a cuvintelor de Agnes de Lestrade/ Valeria Docampo

Am citit, pe îndelete, povestea despre Phileas, Cybelle, Oscar și orașul lor nemaivăzut. Am revenit la cuvinte, cele fără de care viața noastră ar fi infinit mai săracă. Am alternat lectura mea cu cea a copiilor pe care i-am rugat să continue, pe alocuri, de unde m-am oprit.

Școlarii sunt încântați de poveștile care au un mesaj puternic și în ciuda faptului că astăzi am analizat totul cu niște școlărei de clasa a II-a, nu a știrbit cu nimic calitatea discuțiilor. Sunt diferiți acești copii, fiind maturi, profunzi, serioși și totuși atât de inocenți.

Am zăbovit pe fiecare pagină în parte iar dialogurile ce s-au țesut au fost bune de strigat în gura mare.

Ce putem spune despre personaje?
Cum putem spune cine este bogat ori sărac?
De ce Oscar nu zâmbește?
Care sunt diferențele dintre cele două declarații de dragoste?
De ce declarația lui Phileas are un impact mai mare decât cea rostită de Oscar?
De ce Phileas a inspirat profund înainte de a spune cele trei cuvinte?
De ce Cybelle a făcut gestul pe care l-a făcut?

acestea sunt câteva din întrebările la care cei mici au dat răspunsuri.
I-am rugat să-mi spună care este cuvântul preferat din limba română iar răspunsurile au fost din cele mai variate, nefiind lipsite de semnificații.

Am ținut musai să fac exercițiul cu dicționarele, dându-le copiilor mai multe bucăți, rugându-i să le deschidă la nimereală și să pună degetul pe un cuvânt cu care, mai apoi, să facă o propoziție.

Vă invit să nu ocoliți aceast exercițiu și acasă, poate înlesni clipe minunate, pline de sens și învățăminte.

Am trecut la etapa următoare, provocând copiii să intre în Magazinul cuvintelor

Pentru a putea completa cerința am folosit elefun-ul, cel care la probă a funcționat fără cusur, pentru ca la joc să ne facă figura, nemaidorind a arunca fluturii.

Am schimbat bateriile, chiar dacă în el erau unele tot noi, însă ne-a părăsit. A fost necesară o improvizație și credeți că a fost urât? Nici pe departe!

În ce a constat jocul nostru? Am confecționat mai multe feluri de grupe de cuvinte, pe care le-am împărțit în trei culori, pe care le-am pus în trei boluri diferite. Am optat pentru aceste culori, pentru că așa sunt colorați fluturii din joc. Am alcătuit patru echipe a câte patru copii, iar ei au trebuit să prindă cu cele patru plase de fluturi, fluturii care „zburau„ pe lângă ei. Eu am fost pe post de propulsor a lor. După ce erau epuizați toți fluturii, cei care erau în plasele copiilor se echivalau cu biletele corespunzătoare culorii bolului.

Fiecare copil a primit o fișă în care erau trecute toate seturile de cuvinte. Iată fișa, pentru că așa vă puteți face o idee mai clară.

După ce o echipă termina de citit biletele, trecea la rezolvarea cerințelor.

Am uitat să pomenesc că unul dintre copii a căzut în echipă cu noi, cele două doamne, asta pentru că în clasă sunt 17 copii și au fost toți prezenți. Dar ne-am ridicat la nivelul așteptărilor, cel puțin așa credem. 🙂

Cât despre borcanul albastru, cele 17 cuvinte au fost puse în el de Spiriduși.

A fost o părere de rău generală când s-a terminat. Ar mai fi fost de rostit multe însă totul trebuie să se defășoare după program. Au rămas două fișe pe care copiii să le lucreze cu doamna.

Cuvinte dăruite – fișă de lucru

Ce cuvinte ai interzice – fișă de lucru

Vom mai avea ocazii pentru că mai sunt povești, la fel de incitante, de la aceeași minunată editură: Cartemma.