Știu că vor fi persoane care se vor mira de spusele mele dar așa este; machetele pe care le veți vedea mai jos sunt cele mai complicate machete pe care le-am confecționat de-a lungul timpului. Scrisul în cadru, proporționarea elementelor, dispunerea lor, totul, dar totul presupune foarte multă migală. Ar […]
Machete activitati matematice
E vremea Cercurilor Pedagogice și a forfotei din jurul lor. Atunci, copiii alături de educatoarea sau învățătoarea lor trebuie să facă față, în primul rând, unei provocări emoționale. Pe lângă materiale noi dar și abordări, cele câteva zeci de perechi de ochi care privesc vin să sporească emoțiile tuturor. Poate […]
Cifre! Le confecționez de fiecare dată cu gândul numai la socotelile pe care le vor face cei mici. Și cei mari atunci când îi vor învăța. Sunt copii care deprins socotitul într-un mod foarte ușor, fără nici o dificultate. Alții au nevoie de multă caznă și infinită răbdare. Pentru toți […]
Școala a adunat 4 săptămâni de când și-a redeschis cursurile. Pentru noi, părinți și copii deopotrivă, schimbarea este foarte mare. Cu toate că am mai trecut o dată prin clasa a V-a, în calitate de părinte, parcă acum percep diferit desfășurarea ostilităților. După nici trei săptămâni, Luca s-a îmbolnăvit. Are […]
Începutul colaborării mele cu doamna Mariana, mama Inimoșilor, a început acum doi ani. Mai multe detalii puteți afla dacă accesați linkul de mai jos. Inimoșii învață cifrele Am lucrat cu mult drag și am considerat, la acea oră, o minunată găselniță inimioarele cu pricina. După ce doamna a intrat în […]
Aparent, între sumele lui Gauss și partiturile lui Burgmuller nu este nici o legătură. Ei bine, în ceea ce ne privește, lucrurile nu stau așa. Pentru Luca, melodiile celebrului compozitor reprezintă o modalitate de a se relaxa și a-și încărca bateriile. Clasa a V-a a început abrupt, cu multe temeri […]
Începând de luni și până astăzi, copiii din clasa fiului meu au venit la școală de la ora 9.00, nu 8.00 așa cum a fost programul tot anul școlar. Asta pentru că la ei în școală sunt veniți câțiva viitori aspiranți ai unui post din învățământul de masă. Și pentru […]
Zilele trecute am printat modelele de teste pentru evaluările de final de an la ciclul școlar primar. E vorba de cele de la matematică, pentru că la un subiect aflat acolo voi face referire. După ce am intrat în posesia lor, le-am trimis și doamnei noastre pentru a fi și […]
Când spuneam că trenurile acestea pot aduce tot soiul de lucruri, poate credeați că glumesc. Ei bine nu, nu glumesc. 🙂 Pentru o inspecție finală de grad I am avut de confecționat mai multe elemente care să îmbrace o temă ce cuprindea elementele geometrice. Trebuie să menționez că cei cu […]
Am călătorit mult de la începutul anului și mă bucur că acest lucru s-a întâmplat și în realitate dar și imaginar. Am prezentat trenulețele care au adus povești și atâta bucurie celor mici. Detalii puteți afla aici. De data asta am fost solicitată să confecționez un trenuleț care să ducă […]
Da, chiar așa a fost! Fracții cu peripeții. Dar să vedeți de ce spun asta, pentru că este o poveste lungă care începe tocmai de la Moș Nicolae. Atunci, Luca l-a rugat pe Moș să-i aducă un joc pe CD, dar pentru că rugămintea lui a venit destul de târziu, […]
Zilele astea a fost frig sau, mă rog, mai frig decât mi-aș fi dorit eu să fie. Seara, când aerisesc camera pregătind-o pentru somn, mă uit la plăntuțele din fața casei și mă rog să reziste frigului. Florile și frunzele proaspăt ieșite sunt atât de delicate că îți închipui că […]