Începând de luni și până astăzi, copiii din clasa fiului meu au venit la școală de la ora 9.00, nu 8.00 așa cum a fost programul tot anul școlar. Asta pentru că la ei în școală sunt veniți câțiva viitori aspiranți ai unui post din învățământul de masă. Și pentru […]
Machete
Printre atâta ploaie am reușit să ne strecurăm într-o după amiază plină de agitație pentru a ne odihnim în mijlocul naturii. E drept că atâta apă câtă a căzut a făcut ca lacurile să capete consistență iar vegetația să se înalțe precum Făt-Frumos; într-o zi cât alții-n șapte. 🙂 La […]
Fiecare dintre noi a fost cuprins la un moment dat de o febră a pasiunii, atunci când, din varii motive, o îndeletnicire i s-a lipit de suflet atât de tare încât a crezut că fără ea nu va mai putea funcționa, rezista, trăi. Pasiunile mistuitoare sunt mâncătoare de energii dar […]
Da, ce să mai spui? Nimic, doar să te rogi să se oprească. Aici, în ciuda faptului că plouă de trei zile încontinuu, alte grozăvii nu s-au petrecut. Nu a ieșit nici un râu din matcă, nu stăm în case ca-ntr-un muzeu privind peștii din acvarii, direct de la ferestrele […]
Vizita la Londra pe care am făcut-o la începutul primăverii a prilejuit și achiziționarea câtorva cărți din lungile noastre peripluri prin librării. Am întâlnit adevărate oaze de liniște și frumusețe în care puteai sta în tihnă și citi orice titlu doreai, fără a te deranja nimeni. Nu am ezitat în […]
-Mama, aș mânca o pizza. Tu? -Dacă vrei, dar hai să mergem împreună să o cumpărăm. Facem și-o plimbare. -Nu vreau. Te duci doar tu? -Mă duc! 🙂 Ăsta a fost începutul unei incursiuni în trecutul meu, pe care îl vizitez mai des decât mi-aș dori. Aici doar psihologii ar […]
Da, poate suna mai ciudat dar am realizat și așa ceva. Cei care mă urmăresc o să spună că iar vine „cu aceeași plăcere, bla, bla, bla!” Ei bine, nu cu aceeași plăcere ci cu una și mai mare pentru că au fost trimise unei persoane speciale. Extrem de specială. […]
O duminică minunată stă pe cale să se încheie. A fost ceva tihnit și firesc, normal și cald. Am avut privilegiul de a fi mângâiați de soare, care cu puterea lui ne-a încărcat bateriile pentru săptămâna ce urmează. În ciuda evaluărilor ce vor avea loc la începutul ei nu ne-am […]
Duminică la amiaz era; voiam să văd lacul pădurii. O zână bună sălășluia în tainicul colț al naturii. Dormea și vântul culcat sub soc, în jur sunau voci cristaline. Simțeam mirosul de busuioc și nu știm ce e cu mine. Ședeam în iarbă cu gând voios, uimirea-mi era tot mai […]
De multă vreme am vrut să-i fac cunoștință copilului cu Haplea, acest nătâng al literaturii noastre. Personaj fictiv, el are puterea de a te binedispune dar și de a lua seamă la tot soiul de situații care mai de care mai comice. Îmi aduc aminte de cele trei cărți pe […]
Amintirea mea cea mai pregnantă din școala primară este legată de un tablou. Acela al marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza. Atunci, la vârsta aceea, tabloul părea imens și nu exista zi în care să-l poți ocoli cu privirea. Școala primară pe care am urmat-o eu este aceeași cu cea pe […]
Poate faptul că fiul meu cel mic este la vârsta pe care o are protagonista acestei cărți m-a făcut să simt altfel ceea ce am citit? O fi contribuit și asta, nu pot nega. Pentru că de pe orice colț al globului ai asculta, te gândești că așa ceva nu […]