De multă vreme am vrut să-i fac cunoștință copilului cu Haplea, acest nătâng al literaturii noastre. Personaj fictiv, el are puterea de a te binedispune dar și de a lua seamă la tot soiul de situații care mai de care mai comice.
Îmi aduc aminte de cele trei cărți pe care le-am tot citit în copilăria mea și pe care, din păcate, nu le mai găsesc. Nu pot uita hârtia ca de sugativă pe care erau tipărite versurile dar și imaginile inconfundabile semnate de Marin Iorda. Și mai mi-aduc aminte de trăinicia cărților, asta pentru că în ciuda solicitărilor noastre, ele au rezistat întregi, fără a le fugi foile așa cum se întâmplă acum la mare parte din cărțile pentru copii.
Cele trei titluri la care mă refeream sunt:
Haplea – Pățanii și năzdrăvănii
Haplea – Alte Pățanii și Năzdrăvănii – de Moș Nae (Nicolae Batzaria)
Coana Frosa – de Moș Nae
Pentru prima voi atașa un link în care veți găsi textul integral, dacă veți dori a o citi iar pentru celelalte două, textele integrale le-am găsit pe www.scribd.com.
documents.tips_haplea-patanii-si-nazdravanii-de-mos-nae-n-batzaria (1)
Eu am tipărit prima carte și așa am putut să o citim mai pe-ndelete, asta pentru că nu agreez lectura pe calculator sau tabletă. Mă obosește și se simte diferit.
Un mare avantaj al cărților este acela că se pot colora. Desenele sunt frumoase și te îmbie la destindere, colorându-le. Nu e și cazul lui Luca. 🙁 De aceea și hârtia pe care au fost tipărite inițial era așa poroasă.
Am citit, cu veselie, aproape toată cartea. S-a gesticulat destul de mult iar întrebările nu au lipsit. Și au fost destul de multe. Mai întâi ele au fost legate de scrierea cărții, într-o limbă română veche, cu multe cuvinte necunoscute lui. Mai apoi au fost glumele care nu prea se regăsesc în cotidianul copilului. De aceea insist să cunoască și ce era mai demult pentru a desluși diferențele.
Dintre toate povestirile, am ales una pe care am analizat-o mai în amănunt. Asta pentru a exersa puțin răbdarea copilului. Aici mai avem de lucrat pentru că nu există răbdarea necesară de a citi pe-ndelete cerințele iar de aici până la răspunsurile eronate nu mai e decât un pas. Nu este vorba de necunoștință ci de grabă.
Fișă Haplea – Tunde-l, neică! – fișă de lucru
Am avut grijă să urmărim și filmulețul cu personajul nostru. Este cel mai vechi film românesc de animație făcut de Marin Iorda și a apărut în 1927.
Haplea (Romanian) – film de animație
Știu, acum copiii nu mai au aplecare spre așa desene pentru că există o cu totul ofertă asta ca să nu mai spun de mentalitate, dar cred că preț de câteva minute, o întoarcere în timp nu poate face rău nimănui. Așa cum merită să mai scoatem la lumină cărți de mult uitate, dar care au adus atâta bucurie în inimile noastre de copii, acum ajunși părinți.
Spor la citit!