Atunci când vorbim despre năzdrăvani, gândul ne duce spre lumea copilăriei. Nu prea poți spune despre un adult că … este năzdrăvan! Așadar, în Dex găsim următoarea explicație (de fapt mai multe:) ) NĂZDRĂVÁN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În basme; adesea substantivat) înzestrat cu puteri miraculoase; spec. care are […]
pictură pe polistiren
Trenul reprezintă o amintire frumoasă pentru copilăria mea. Pe atunci, mașinile nu acaparaseră tot spațiul, iar pentru a călători, trenul reprezenta cea mai civilizată alternativă, dar și cea mai frumoasă. Țin minte că în timpul unei călătorii cu acest mijloc de transport, am cunoscut o familie deosebită, de bucureșteni, cu […]
Poate din cauză că stăm aici, „cuibăriți” în Dumbravă, ne este atât de dragă, și tot vorbim despre ea. Iar și iar, fără să ne mai săturăm. Dumbrava are un farmec aparte, anotimpurile venind să o îmbrace atât de inspirat, că ai senzația că este, mai mereu, sărbătoare. Lizuca și […]
De câte ori am parte de întâlniri ca cea de astăzi, sentimentul că speranțele în școala românească nu-s definitiv pierdute, mă învăluie plăcut. Îmi reîntăresc ideea că, sămânța dascălilor cu har nu a pierit și, chiar dacă la ora aceasta sunt minoritari, acest lucru poate fi molipsitor. Într-o zi de […]
A mai trecut un concurs! Iar acesta a lăsat în urma lui, în ceea ce ne privește, o mare zdruncinătură emoțională. De când a intrat cel mic în școală, tot încerc să deslușesc ce anume se urmărește cu aceste concursuri și care este de fapt, scopul lor. Știu că vor […]
Cred că este esențial ca atunci când amenajezi un spațiu să ții cont de câteva repere, aici referindu-mă la oamenii care stau acolo (sau își petrec mult timp), la ceea ce este pe lângă și de ce nu, la ceea ce se dorește a evidenția. Machetele pe care eu le […]
Spuneam ieri, că la școala de la poalele pădurii funcționează mai multe clase. Chiar dacă săli sunt doar trei, aici veți găsi atât elevi de grădiniță cât și din clasele primare. Despre cei din clasele I – IV v-am povestit mai pe îndelete ieri. Cum am reușit, ca- ntr-o formulă […]
Iată că, pe o vreme de-a dreptul superbă, am revenit în locul în care în ciuda tuturor piedicilor puse de cei care ar trebui să urnească sistemul nostru de învățământ, viața de școlar are o conotație mai altfel. Știu că imediat se vor iți voci care mă vor contrazice, dar […]
Povesteam nu cu mult timp în urmă, despre denumirea pe care o poartă grupele de la grădinițe și mai nou, clasele 0 din școli. După umila mea părere, este un prim lucru pe care poți să-l afli despre cea care-și desfășoară activitatea dincolo de ușă. Însă mai sunt și situații […]
Nimeni nu băgă de samă când se strecurase, printre scaune, spre tablaua cu șerbet, Lizuca, năcazul doamnei Vasilian. Era o fetiță mărunțică, însă voinică și plinuță. Rochița de doc albastru stătea strâmbă și în chip cu totul nepermis pe trupușorul ei. Botinuțele îi erau pline de colb și cu șireturile […]
Astăzi voi prezenta niște aviziere ce sunt destinate unei săli de clasă în care-și desfășoară activitatea școlari din clasa a-III-a. Sunt făcute pentru a expune lucrările copiilor făcute la ora de abilități practice. Mărimea lor este mai mult decât suficientă pentru a putea expune munca fiecărui școlar, adică au dimensiunea de […]
Zilele acestea am avut parte de o întâmplare care m-a mâhnit profund. Am fost contactată de o doamnă care și-a exprimat dorința de-a achiziționa o machetă confecționată de mine. Am purtat cu ea nenumărate discuții telefonice, primele menite pentru a înțelege eu corect ce anume dorește, dimensiuni și toate celelalte […]