Tot soiul de chestii se perindă prin mintea mea. Dacă aud colindători, plonjez pe tobogan pe vremea când eram de școală primară și mergeam cu uratul doar la rude și cunoscuții apropiați. Nu o pot uita pe doamna Vasilica, cea care era casieră la policlinică și care mereu, dar mereu […]
Viața cum e ea
Pe 22 decembrie se împlinesc patru ani de când tata a plecat. Cu toate că eu nu simt acest lucru, avându-l mereu în preajmă, el a plecat fizic în altă lume. De dimineață, am mers la cimitir pentru a face cele cuvenite unui astfel de moment. Odată ajunși acolo și […]
Serul celei de-a treia doză a vaccinului mi-a intrat în vene ieri, pe la ora zece dimineața și și-a început călătoria prin cele mai ascunse cotloane. Am avut ceva rețineri înainte de a mă hotărî să-l fac, dar am spus că odată aflată pe drumul ăsta și fiind date toate […]
A fost nevoie de o vizită la stomatolog, de fapt mai multe vizite pentru că în una nu s-a putut rezolva ceea ce era de rezolvat. Merg anual la control medical fie că este vorba de dinți, ochi, inimă, piele, nas-gât-urechi, sâni și uter ori mai știu eu ce altele […]
De câteva zile bune pleacă de lângă mine oameni cunoscuți, apropiați, dragi cu care în anumite momente ale existenței mele am interacționat clădind prietenii durabile. Și când spun prietenii durabile mă refer la o comunicare ce nu presupune sufocare ori întâlniri dese, dar atunci când ele se petreceau, dialogul continua […]
Cum a fost astăzi? Minunat! O vreme numai bună de plimbat, descoperit, analizat, așa cum stă bine unor oameni curioși. Pentru că Răzvan lucrează full time pentru o perioadă nedeterminată la universitatea la care a studiat – har Domnului!- am revenit acolo cu un alt sentiment, de parcă ar fi […]
Uite că vremea de pe aceste meleaguri nu se dezminte și după o duminică cu temperaturi de vară autentică, am revenit la 11 – 12 grade și ploaie destul de greu de gestionat. Nici de această dată cu am reușit să pun în bagaje cele necesare, constatând aici că ne […]
De fiecare dată când noaptea capătă alte valențe decât cele pe care le știu, le știu de prea multă vreme, gândurile dau năvală, certându-se care să aibă întâietate. Și atunci când noaptea se desfășoară diferit și pentru alți locatari ai casei, totul se transformă pentru că se amestecă gândurile și […]
Dis de dimineață am plecat să-mi fac niște analize că așa stă treaba. Încerc să găsesc o rezolvare la ceea ce mă supără și încă nu am sorți de izbândă. Nu are cum să nu-mi fugă gândul la medicul meu, dragul meu medic, care s-a ocupat de sănătatea mea vreme […]
Lumea din jurul meu spune tot soiul de chestii așa cum cred că se întâmplă în jurul fiecăruia. Unele îmi reverberează, altele nu le aud. Sunt și câteva care se strecoară în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. Dar nici ele nu-s la fel. O parte încolțesc […]
Nu știu dacă e cineva care să nu fi auzit vorbele: tot ce-i bun nu ține mult. Așa și la mine, viața în Paradis se întrerupe, cu gândul și speranța că va mai fi o perioadă petrecută acolo tot în această vară, atât de încărcată cu de toate. Cu toate […]
Fălticeni, 7 mai 2020, Pandemie: infectați 14499/ decedați 886/ vindecați 6144 M-am săturat de toate mesajele motivaționale, de vizite la muzee, de concerte, de păcăleala asta de școală, de tot și de toate. Știu că nu se poate schimba nimic, că nu poate interveni nimeni, că nu mă obligă nimeni […]