Ani de zile nu am mai făcut salată de fructe. Nu am fost niciodată o admiratoare a acestui desert, însă mă leagă de ea amintiri pe care nu le pot uita, nicicum.
Era cel mare în clasele primare când doamna învățătoare a solicitat mamelor să facă o activitate comună cu copiii, la școală. Propunerea suna așa: vă invit să facem împreună o salată de fructe pe care mai apoi să o savurăm în jurul unor povești de neuitat. Și uite că a avut dreptate; chiar de neuitat au fost!
Departe de a ne gândi la vreo boală ori mai știu ce astfel de scenarii care atunci ar fi fost doar de film ori roman am dat curs cu bucurie acestei provocări.
Numai că, ce să vezi, nici atunci nu stăteam bine cu regulile de igienă ceea ce arată că avem niște deficite ce au rădăcini străvechi.
Ne-am vorbit, noi, mamele, și am hotărât fiecare ce anume să aducă pentru a nu ne trezi că facem salata dintr-un singur fruct. Așa că, s-au adunat o multitudine de culori și arome unele mai apetisante ca altele.
La ore stabilită, copii și adulți, ne-am adunat în sala de clasă, acolo unde avea loc desfășurarea de forțe. Cu ustensilele necesare și echipați cu șorțuri de protecție, fiecare copil a făcut echipă cu mama lui și a trecut la pregătirea fructelor, pentru ca mai apoi acestea să fie adunate și amestecate în niște boluri mai mari.
Doar că, modul în care au fost curățate unele dintre aceste fructe m-a făcut să nu-mi mai doresc acest tip de preparat mulți ani după aia.
Și acum văd cum curg șiroaie de zeamă de portocală, mandarine pe mâinile anumitor copii și am un disconfort maxim. Nu mai pomenesc de degete supte și linse. Eu când curăț fructele, am alături șervețele pentru ca să nu se prelingă nimic pentru că nu am folosit mănuși și nici acum nu o fac în timp ce gătesc. Atunci, când se desfășura această acțiune, nu știu dacă purta cineva mănuși în afară de cadrele medicale care fac o intervenție.
Odată fructele decojite și tăiate (practic de aceea au venit adulții pentru ca cei mici să nu mânuiască singuri cuțitele), acțiune pe care au făcut-o mari și mici deopotrivă, ingredientele au fost amestecate și puse în boluri mai mici pentru a fi gustate de toată lumea. Eu și copilul meu nu am gustat și în toată nebunia de acolo nimeni nu a observat acest lucru. Preparatul final a fost împărțit și oferit tuturor celor care erau prin preajmă, el fiind extrem de apreciat.
Poate acesta a fost considerentul că ani după nu am mai făcut salată de fructe însă, din vara trecută, Luca și-a manifestat dorința de a mânca. Și m-am încumetat să o fac, repetând manevra de încă câteva ori până acum, însă indiferent unde mă găsesc, atmosfera pe care o simt este cea din sala de clasă. Poate părea bizar că mă încearcă așa sentimente, dar ceva s-a petrecut acolo de mi s-a lipit în memorie atât de amănunțit.
E drept, acum fac totul singură respectând ceea ce trebuie de respectat în felul meu de a găti, având posibilitatea de a pune ingrediente care până acum îmi erau necunoscute. Am adunat în salata pe care am făcut-o astăzi multe bunătăți: măr, portocală, cantaloupe, cherimoya, struguri, banane, mandarine, coacăze roșii, cireșe, rodie sunt aromele pe care le-am mixat.
Peste ele am adăugat un pliculeț de zahăr vanilat și câteva picături de rom. După ce le-am așezat în pahare, am ornat cu frișcă și am montat o coacăză roșie pentru un strop de culoare. A fost un deliciu, fiind foarte apreciată de cei care au gustat-o.
Pot mânca salată de fructe doar făcută de mine, amintirile pe care le am în timp ce o prepar fiind neprețuite.
Voi?
Pe voi vă leagă așa sentimente față de un preparat culinar?
