Am petrecut o perioadă destul de întinsă alături de vechii greci, atunci când s-a ajuns să se facă vorbire despre ei la orele de istorie din cadrul programei școlare. De fapt, poate că a venit într-un moment destul de prielnic, acela în care Legendele Olimpului de Alexandru Mitru ne poposesc proaspăt în […]
Machete geografie
Ați putea spune că orice carte care-ți trece pragul este binevenită, și așa și este, însă sunt momente când ele se potrivesc „mănușă”. Așa a fost la noi cu ultimul atlas, ce a sosit taman când copilul avea la geografie tema despre hărți. Nu putem mânia pe Dumnezeu și trebuie […]
Traversăm clipe dificile. Cu siguranță au fost și vor mai veni. Sunt momente în care totul ține de hazard și, dacă așa scrie în destinul nostru, ne aflăm în locuri nepotrivite. Nu avem cum interveni, dar putem lua, în fracțiuni de secundă, decizii salvatoare pentru noi sau semenii noștri. Toate […]
Pământ Lucian Blaga Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. Tăcere apăsătoare stăpânea pământul şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. N-avea să-mi spună nimic pământul? Tot pământu-acesta neindurător de larg şi-ucigător […]
Fiecare machetă confecționată de mine, duce cu ea o poveste. Una cu școli frumoase, dascăli iscusiți și copii curioși. Tot văd ce se întâmplă cu învățământul nostru și îmi doresc nespus, ca fiecare să contribuim cu ce putem pentru a schimba această stare. Și ca determinarea mea să sporească, reportajul […]
a doamnei… Zetu Magda! Vă mulțumesc frumos, pentru atenția pe care mi-ați acordat-o, pentru mesajele pe care le-am primit, dar și pentru ideile de care voi ține cont, pe viitor. Ar fi mai multe de spus, legat de această campanie a mea. Dar acum nu doresc a face nici o […]
Iată cum, această rețea de socializare numită Facebook, ne readuce în memorie clipe minunate trăite acum doi ani. Nu că s-ar fi scurs o veșnicie, dar în dezvoltarea unui copil aflat la această vârstă (adică în școala primară), doi ani înseamnă enorm. Atunci, Luca era la începuturile prieteniei cu Leo, […]
Și uite așa, la final de primăvară, când salcâmii sunt în floare, mi-a venit această idee trăznită, ce îmi doresc să vină în întâmpinarea dorințelor dumneavoastră de schimbare. De primenire. Oferta mea sună așa: Prin achiziționarea unor machete (aici pot intra mai multe, în funcție de dimensiunea lor), în valoare […]
Animale pe cale de dispariție. Plante ce nu le mai putem admira decât în atlase ori enciclopedii. Subiecte aflate pe buzele multora dintre noi, dar tratate cu atât de multă ușurință. Omenirea, în procesul ei de multiplicare, nu a mai ținut cont de nimic și a căutat să-și găsească culcuș […]
Țara mea! Țara mea! Vorba cântecului: 1. Ţara mea are câmpii mănoase Dealuri înalte cu mândre flori Izvoare limpezi şi răcoroase Un cer albastru fără de nori. 2. Ţara mea are oşteni de frunte Înalţi ca brazii, harnici bărbaţi Copii de şesuri, flăcăï de munte Ah, eu sunt mândru de […]
Revenim la anotimpuri, la zile și nopți, la învelișurile pământului dar și la eclipse, echinocții și solstiții. Punem cap la cap informațiile învățate până acum la care adaugăm o serie nouă, pentru că viața și înșiruirea lucrurilor ne-a ajutat să vedem și urmări, pe viu, o parte din evenimentele pe care […]
În viața asta ai voie să visezi. Cred că este singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni și mai cred că, dacă îți dorești ceva cu mare ardoare, nu are cum să nu se materializeze. Că acest fapt se petrece mai devreme sau mai târziu nu știu dacă […]