Pământ
Lucian BlagaPe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neindurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic?Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea – indoielnic şi supus –
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă.Pământul răspundea.
Plugul când taie adânc, pământul își deschide sânul.
Pământul te naște, pământul te crește, pământul te mistuiește.
Pământul cât de bun ar fi, fără lucrător rămâne sălbatic.
Omul fără învățătură e ca pamântul fără udătură.