Iată cum, această rețea de socializare numită Facebook, ne readuce în memorie clipe minunate trăite acum doi ani. Nu că s-ar fi scurs o veșnicie, dar în dezvoltarea unui copil aflat la această vârstă (adică în școala primară), doi ani înseamnă enorm. Atunci, Luca era la începuturile prieteniei cu Leo, […]
Idei pentru mamici
Preocupările și activitatea mea îmi înlesnesc întâlniri de tot felul. De fiecare, în parte, încerc să profit și să rețin ceea ce mă face să merg mai departe. Este evident că așa cum eu nu pot fi pe placul tuturor, nici alte persoane nu reușesc să rezoneze la cele mai […]
Și uite așa, la final de primăvară, când salcâmii sunt în floare, mi-a venit această idee trăznită, ce îmi doresc să vină în întâmpinarea dorințelor dumneavoastră de schimbare. De primenire. Oferta mea sună așa: Prin achiziționarea unor machete (aici pot intra mai multe, în funcție de dimensiunea lor), în valoare […]
Am așteptat, cu mare nerăbdare, apariția pe piața românească a ultimei cărți semnată de Kate DiCamillo. Asta după ce s-a cuibărit în inima noastră, atât Despereaux cât și Edward Tulane. Prima dată am aflat despre Miraculoasa aventură a lui Edward Tulane, iar aceste personaje și pățaniile lor, ne-au mers la […]
Am intrat, iar, în lumea lui Creangă. O lume în care multora le trebuie translator. E mai complicat de avut o lectură cursivă iar asta din cauza faptului că sunt multe cuvinte necunoscute, cele mai multe regionalisme din zona Moldovei. Am observat, cred că nu greșesc dacă spun că la […]
Animale pe cale de dispariție. Plante ce nu le mai putem admira decât în atlase ori enciclopedii. Subiecte aflate pe buzele multora dintre noi, dar tratate cu atât de multă ușurință. Omenirea, în procesul ei de multiplicare, nu a mai ținut cont de nimic și a căutat să-și găsească culcuș […]
Luca are în cadrul materiilor studiate la școală, una care se numește Abilități practice, sau mai nou, Educație tehnologică. Pentru această oră, doamna învățătoare a optat pentru achiziționarea unei mape cu cele necesare desfășurării acestei ore. Este extrem de detaliată și cuprinde toate materialele necesare fiecărei activități, în parte. Am […]
Am reușit, după o perioadă destul de dificilă, să petrecem câteva ceasuri în aer liber și curat. Curat de-a dreptul, având în vedere că am fost la țară, într-un loc în care tehnologia nu-și prea face simțită prezența și unde modernismele sunt scumpe la vedere. Nu că mi-aș fi dorit, […]
Sunt atât de încântată că Luca l-a cunoscut pe Nicholas! Da, este al doilea personaj cunoscut în decurs de o săptămână ce poartă acest nume, dar ce diferență! Micuțul Nicholas, despre care v-am povestit acum câteva zile, nu prea are nimic în comun cu Nicholas întâlnit în Povestea frindelului. Cartea apărută […]
Dacă privesc în urmă, ajung la concluzia că muuult timp am alocat vorbind despre… timp. Asta pentru că subiectul este foarte ofertant și poate fi privit din mai multe puncte de vedere și din mai multe unghiuri. Acest subiect poate fi abordat din prima copilărie, pentru că despre anotimpuri care […]
În anii trecuți, atunci când am adus în discuție unitățile de măsură, spuneam că am avut „un metru de treabă”, ori „o tonă de discuții” sau „un litru de gânduri”. La început, informațiile au fost generale, iar activitățile pe care le-am făcut au prins grozav, de vreme ce Luca își […]
În ultimul an, la cercurile pedagogice și nu numai la ele, mai marii din minister au introdus noțiuni mai noi. Aici mă refer la noțiuni despre magnetism, despre reflecție și refracție ori electricitate. Personal, prima dată dată am văzut aceste abordări adresate picilor, pe la mijlocul anilor 90, atunci când […]