„Elefantul magicianului” de Kate DiCamillo

Pentru cei care ne vizitează și ne cunosc, știu că avem o slăbiciune pentru Kate DiCamillo. S-a întâmplat după ce Luca a văzut și citit Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane. Nu voi uita niciodată reacția lui, una care este și acum plină de surâs atunci când vine vorba despre acest subiect.

Odată lecturând una dintre scrierile ei, am căutat și achiziționat cam tot ceea ce a apărut pe piața românească. Și așa am citit despre Despereaux, Flora și Ulise și ne-am bucurat, recomandându-le și altora. Următoarea pe listă este „Because of Winn Dixie” și cred că peste puțin timp vom putea să vă povestim și despre ea.

Dar să revin la Elefantul magicianului, cea pe care tocmai am terminat-o.


Dacă ar fi să spun un cuvânt despre ea, doar unul, aș spune „gri” dar nu în sensul de tern, cenușiu, plictisitor.
Am spus „gri” pentru că e o poveste serioasă, în care sunt amestecate fapte reale cu fapte magice, împreună formând un tot care te îndeamnă să-l afli.

O carte care ne aduce o poveste frumoasă, plină de emoții legate de teme adevărate, în care legăturile de familie se dovedesc a fi foarte puternice.
O poveste fermecătoare care se cere a fi citită cu voce tare și care nu cred că este adresată doar copiilor.

Un băiețel, Peter Augustus Duchene, încearcă să-și găsească sora cu ajutorul altor personaje: un bătrân soldat infirm, un magician, un elefant, un cerșetor și câinele lui orb, un polițist și o contesă.
Toți, reușesc să țeasă o poveste despre adevăr, dragoste și speranță.

Totul începe când bâiețelul risipește banii dați de tutorele lui, Vilna Lutz, un bătrân militar infirm, pentru a cumpăra cei mai mici pești și o bucată de pâine, pe o ghicitoare care spune că-i poate da răspunsul la cea mai chinuitoare întrebare: trăiește sau nu, sora lui Adele?

Urmează o serie de întâplări pe care nu doresc a le dezvălui, pentru a nu fura farmecul, dar trebuie să mărturisesc că povestea are tot ce-mi place într-o carte pentru copii, potrivită și adulților: mister, minune, speranță, uimire, imaginație și scriere frumoasă.

O întrebare care s-a tot ivit a fost aceea, de ce autoarea a optat pentru introducerea în poveste a unui elefant iar răspunsurile au fost diferite, pe măsură ce am înaintat în acțiune, alături de personajele nou apărute.

Am căutat și versiunea în limba engleză pentru a se putea citit fragmente și așa.

Book: The Magician’s Elephant

Am scris și câteva întrebări la care micul cititor să răspundă și pe care le găsiți mai jos, poate veți dori și voi să răspundeți.

Elefantul magicianului

Mi-ar plăcea o activitate alături de mai mulți copii pentru că sunt convinsă că ar fi incitant și foarte interesant de aflat părerea lor.

Până atunci, vă las să vă delectați cu un interviu dat de autoare dar și de ilustratorul cărții, Yoko Tanaka, asta pentru a vă convinge că merită să o achiziționați pentru a o citi. Pentru că, nu-i așa?, nimic nu se compară cu mirosul de tipăritură nouă și cu sentimentul pe care-l ai atunci când ții o carte în mâini. Spor la citit!

A Q&A with Kate DiCamillo
author of The Magician’s Elephant

What is your definition of magic? What has happened in your life that is magical or unexpected?

I guess my definition of magic is something very close to the definition the magician gives toward the end of the story: „Magic is always impossible. It begins with the impossible and ends with the impossible and is impossible in between. That is why it is magic.” I would add, though, that while magic is impossible from beginning to end, it is also possible. Somehow (who knows how?) the impossible gets turned into the possible. That’s magic.

Which leads very nicely into the next part of this question: What has happened in my life that is magical or unexpected?
Telling stories seems like magic to me; it seems both impossible and possible in that same way. And what has happened to me and my stories — people reading them, liking them, and me getting to make my living telling them — well, talk about unexpected. Talk about magical.

The Magician’s Elephant features an animal character. This is a common theme in your novels. Why an elephant this time?

I didn’t think, Oh boy, I’m going to put an elephant in a story. I guess it happened this way: The story began for me with the magician and the fact that he wanted to perform real magic, true magic. That magician appeared before me in the lobby of a hotel in New York City. I had, in my satchel, a notebook that I was going to give as a gift to someone. The notebook had an elephant on the cover. And when I went into my bag to get my notebook to write a description of the magician I had just caught sight of, I happened to see that other notebook, the one with a picture of an elephant on the front of it.

Was there a specific place that inspired the setting for the city of Baltese?

No, but after I finished writing The Magician’s Elephant, I saw a movie that took place in Bruges, and I couldn’t concentrate at all on what was happening in the movie because I was so struck by how much Bruges looked like the city of Baltese, the city I had imagined.

The fortuneteller tells Peter that „truth is forever changing.” Why is this an important line in the story, and why did you want to share it with children in general?

I think this comes back to the whole idea of the impossible suddenly becoming the possible. We have to remain open to those moments when everything can change. I actually think that children are much better at doing this than adults are because they are much less likely to see things in a black-and-white way. All of us, children and adults, need to remind ourselves that the impossible can become possible. That’s one of the great gifts of stories.

What was your predominant feeling while writing this book? Was it faith, or fear? Do you know how your endings will turn out when you start?

Oh, I’m always afraid when I’m writing. And I never know how things will turn out. This time around it was particularly terrifying because there were so many different balls up in the air, and I had no idea how I would catch them all. But even though I was terrified, I was also, in a strange and wonderful way, healed by the telling of this story. I got out of my own way and let the story tell me how it would all come together. At the same time, I felt something come together, kind of knit itself, inside of me.

How do you feel about the illustrations? Have you ever met Yoko Tanaka?

I think the illustrations are an astonishment, a wonder, a marvel. They literally take my breath away. They are haunting and otherworldly and just exactly right. I have never met Yoko, no. And yet she painted the world I imagined.

Isn’t that strange and wonderful?

Impossible, but true.

A Q&A Yoko Tanaka, illustrator of
The Magician’s Elephant

What was your first reaction when you were asked to illustrate a novel by Kate DiCamillo? Were you familiar with her work?

When I was first contacted about The Magician’s Elephant, my schedule was very tight, with two upcoming gallery shows, and I almost didn’t take the job. I wasn’t familiar with Kate’s work at that time. But my agent, Steven Malk, suggested very strongly that I read the story. When I read the manuscript for the first time, I was simply amazed, and I immediately asked one of the galleries to postpone my show. I’m so fortunate to have been able to work on this project.

How did you decide on the palette and style for the illustrations?

It was a very lucky thing that I saw the scenes of the story so vividly in my mind when I read it. I also felt that the story had an atmosphere and tone that were similar to what I create in my regular work. So the palette and style just naturally emerged. And Candlewick’s creative director, Chris Paul, gave me wonderful direction.

Were there many ideas or drafts that you went through before deciding on the right one for each illustration? What was your creative process for making each piece of art?

As I mentioned earlier, I had a strong impression of each scene as I read it, so it wasn’t difficult to capture these scenes in sketches. The dificult part for me was deciding how much detail I should show in the images. It’s a story that takes place some hundred years ago somewhere in Europe, but that’s not the point of the story at all. I did lots of research about the architecture and clothing of the period, but I used it minimally.

Which is your favorite of your illustrations for The Magician’s Elephant?

My favorite illustration is in chapter 13, when Peter eats stew at Leo’s house. I especially like this chapter because it describes so well how Peter’s frozen mind is melted by his conversation with Leo and Gloria — and by Gloria’s stew. I hope my illustration captures their emotions.

Did you do anything differently for this book, stylistically or artistically, that you had never done before?

Doing precise character sketches was something new for me. But it helped so much when I worked on each scene later on. It was also suggested that I create a „height scale” for all the characters, and this helped even more to make them come alive clearly in my mind. (sursa: bookbrowse.com)

Advent 2017 * Ziua cu numărul 14

Încă o zi în care n-am fost scutiți de probleme. Mergem înainte pentru că nu există altă cale și ne agățăm de lucruri pe care le îndrăgim și ne încântă.

Cartea zilei este una semnată de o autoare dragă nouă: Kate DiCamillo. Am citit tot ce a apărut scris de ea și nu putem uita ce impact a avut Miraculoasă călătorie a lui Edward Tulane asupra noastră. E una dintre cărțile de care ne aducem aminte cu mult drag și despre care am scris mai pe-ndelete atunci, când am citit-o.

Iată cum a apărut cartea în limba engleză dar și un fragment de lectură făcut chiar de autoare.

When a fortuneteller’s tent appears in the market square of the city of Baltese, orphan Peter Augustus Duchene knows the questions that he needs to ask: Does his sister still live? And if so, how can he find her?

The fortuneteller’s mysterious answer (an elephant! An elephant will lead him there!) sets off a chain of events so remarkable, so impossible, that you will hardly dare to believe it’s true.

With atmospheric illustrations by fine artist Yoko Tanaka, here is a dreamlike and captivating tale that could only be narrated by Newbery Medalist Kate DiCamillo. In this timeless fable, she evokes the largest of themes—hope and belonging, desire and compassion—with the lightness of a magician’s touch.

În limba română cartea arată diferit, aici referindu-mă la copertă. E frumoasă dar pentru noi e mai ok varianta cealaltă.

Mai este nevoie să specificăm că suntem nerăbdători să o citim? Nu, evident! Oricum, e o perioadă în care se citește susținut poate și din cauza faptului că există o nouă provocare în diecare zi. Cartea cu elementele chimice a fost citită, la fel și Matilda, o dădacă nemaipomenită. Despre Fetița care a salvat Crăciunul mai avem foarte puțin și vă putem spune părerea noastră. Așadar, spor la citit că avem ce!

 

Activități educative copii – „Flora și Ulise Aventurile iluminate”, o nouă carte semnată de Kate DiCamillo

Am așteptat, cu mare nerăbdare, apariția pe piața românească a ultimei cărți semnată de Kate DiCamillo. Asta după ce s-a cuibărit în inima noastră, atât Despereaux cât și Edward Tulane.

Prima dată am aflat despre Miraculoasa aventură a lui Edward Tulane, iar aceste personaje și pățaniile lor, ne-au mers la suflet. La ora aceea, nu îmi puteam imagina că voi ajunge să văd, atât de repede, cum Luca se îndrăgostește de o carte și n-o mai lasă din mână. Și pentru că ne-a plăcut, am hotărât să mai căutăm titluri scrise de această autoare și așa am descoperit, că era deja în biblioteca noastră, Povestea lui Despereaux, la fel de emoționantă și plină de pilde. De aici, am putut descoperi cum se face supa de măcriș și cum șobolanii, în ciuda reputației lor, pot fi atât de diferiți.

edward tulaneLuca și Edward

dsc_7105Luca și Despereaux

După o perioadă de așteptare, timp în care am revăzut, cu bucurie, de mai multe ori cum copilul nu dorește să lase cartea din mână, de curios ce era, am intrat în posesia lui Flora și Ulise, Aventurile iluminate, scrisă evident, de aceeași autoare.

Flora și Ulise 15mai2015

A fost multă nerăbdare pentru că doream să vedem cu ce ne mai surprinde scriitoarea și, dacă va fi o poveste spusă în același registru.

Dar nu. Povestea este total diferită de celelalte două, și nu în sensul rău al cuvântului. Este mai din zilele noastre și are altă rețetă. Dacă e să mă întrebați pe mine, eu v-aș mărturisi că nu a reușit să le detroneze pe primele două. Cred că acest sentiment se datorează faptului că, această carte începe ca o carte de benzi desenate, care se regăsesc și pe parcurs, ori eu nu îndrăgesc acest gen de abordare. În schimb, Luca a fost mai încântat și a intrat cu bucurie, în atmosfera creată de autoare.

DSC_3542

Dar despre ce este vorba. Despre o fetiță pe nume Flora, ce are 10 ani și este „cinică din naștere”.

Iar această afirmație, pe care o regăsim din primele rânduri (dealtfel dă și titlul primului capitol) a stârnit o curiozitate băiatului meu.

Am căutat definiția din dicționar, a cuvântului „cinic”.

CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini.

Ei, această definiție nu a prea fost pe plac micului cititor, pentru că nu a înțeles cum o fetiță de 10 ani, pentru că atât are Flora, deci de-o vârstă cu el, poate fi cinică.

– Mama, ce motive are să fie cinică?

Buuun! Flora îl cunoaște pe Ulise, în urma unei întâmplări bizare, atunci când, vecina ei care se hotărâse să aspire în curte, cu aspiratorul cel nou, din greșeală, aspiră și o veveriță ce se afla pe acolo. Așadar, veverița este botezată de către Flora cu numele Ulise, pentru că așa se numea aspiratorul.

Fetița reușește să salveze veverița, după care, observă cu stupoare, că aceasta are puteri paranormale. Nu numai că poate să ridice marele aspirator cu o lăbuță, dar mai știe și să scrie la mașina de scris. Poezii!

Este important să amintesc faptul că, Flora este o împătimită a unei cărți de benzi desenate care se numește Aventurile iluminate ale uimitorului Incandesto. Pe parcursul aventurilor ei alături de Ulise, fetița pomenește de multe ori de eroii acestei cărți. Dar nu numai ea este pasionata de ele ci și tatăl.

Flora face parte dintr-o familie dezbinată, mama fiind despărțită de tată, însă relația dintre părinți este una bună. Fetița petrece destul de mult timp cu tatăl ei, în condițiile în care ea este în custodia mamei. Amândoi părinții sunt cam ciudați: mama, o scriitoare de romane siropoase, ce toată ziua bate la mașina de scris, iar tatăl, un bărbat ce tot timpul se prezintă, indiferent cu cine se întâlnește.

Nu știu de ce, în tot mai multe cărți, familiile sunt dezbinate. Oare ce impact are acest fapt, asupra copiilor? O fi bine? O fi rău? Mie copilul nu mi-a adresat nici o întrebare legată de acest aspect. Și au fost întrebări, credeți-mă!

Flora și Ulise 15mai20151

Actiunea este interesantă, protagoniștii trecând prin tot felul de situații, care mai de care mai comice. Luca s-a amuzat și a vibrat la multe scene. A simțit nevoia să-mi citească și mie, mai multe pasaje din carte.

Misiunea fetiței este să salveze puiul de veveriță, și fiind ocupată cu asta, Flora nu cred că a observat că și Luca a participat, din umbră. Pentru că, oricât de erou ar fi Ulise, el tot are nevoie de ajutor. 🙂

Flora și Ulise 15mai20152

Este interesant de urmărit, îndârjirea cu care dorește mama fetei să scape de veveriță și sprijinul pe care copila-l capătă în apărarea prietenului necuvântător, din partea tatălui.

În rest, cred că merită să savurați singuri, toate peripețiile acestor personaje. Pentru că nu de multe ori ai prilejul să te întâlnești cu fetițe de 10 ani, cinice, dar nici cu veverițe ce scriu poezii. 🙂

Cuvinte pentru Flora

Nimic
nu ar fi
mai ușor fără
tine,
pentru că tu
ești
totul,
toate câte sunt –
bomboane, quarci,
gogoși uriașe, ouă ochiuri –
tu
ești
universul în expansiune
pentru mine.

pozc483