O idee extrem de ofertantă aceea de a aduce în fața copiilor activități interactive prin care procesul de învățare, dar mai ales de înțelegere are mult mai multe șanse de reușită. Acest mod de abordare a subiectelor presupune mai multă documentare, timp și nu în ultimul rând bani. Pentru că […]
Machete didactice
Finalul de săptămână trecut am reușit să revin în două locuri pe care le frecventez cu imensă plăcere ori de câte ori am ocazia. Nu mă satur de ele pentru că la fiecare vizită au câte ceva să-mi dezvăluie. Sâmbătă, pentru că l-am lăsat pe Luca la aniversarea unui prieten, […]
Prima amintire pe care o am despre această destinație este din 1976, atunci când tatăl meu a fost plecat într-o delegație. La revenirea în țară bucuria noastră, a copiilor, a fost fără margini prin prisma cadourilor de vis pe care le-am primit însă îmi aduc aminte de tristețea pe care […]
Și vorba cântecului: Nimeni n-o ajunge. Și pentru că în sfârșit a nins și aici, puțintel mai mult, am pregătit săniuța. Gata, plecăm să ne înghețe nasul, dar să înflorească bucuria-n suflet. Și voi? Și după ce revenim în casă, la căldură, scriem povestea pentru a o citi și alții. […]
Domnul Jones, proprietarul fermei „Conacul”, încuie coteţele de găini pentru noapte, dar, cum băuse peste măsură de mult, uită să astupe şi deschizăturile pentru ciugulit. Cu cercul de lumină al felinarului jucînd dintr-o parte în alta, el traversă curtea împleticindu-se, îşi azvîrli cizmele din picioare la uşa din spate, îşi […]
E un decembrie cald, foarte cald, atât de cald că lumea bună a ieșit la talie și pantofi. Soarele strălucește zi de zi, copacii năuciți și debusolați au dat drumul mugurilor, lăsându-i și pe ei să vadă ce și cum stă treaba. Și prognoza specialiștilor spune că va continua căldura […]
Îmi aduc aminte cu mare, mare plăcere de acest serial pe care l-am urmărit o perioadă lungă de timp, lăsându-mi gândul, odată cu el, să zboare printre galaxii necunoscute și să viseze la timpuri în care teleportarea este posibilă. Același sentiment, de zburdălnicie printre aștri îl am și atunci când […]