În Dumbravă s-a spart liniștea

Finalul de săptămână trecut am reușit să revin în două locuri pe care le frecventez cu imensă plăcere ori de câte ori am ocazia. Nu mă satur de ele pentru că la fiecare vizită au câte ceva să-mi dezvăluie.
Sâmbătă, pentru că l-am lăsat pe Luca la aniversarea unui prieten, am tras o fugă la Nada Florilor. Este pentru prima dată, de multă vreme încoace, când nu m-am întâlnit cu nimeni, dar cu nimeni atâta vreme cât am zăbovit acolo. Și au fost câteva zeci de minute bune.

Pentru că vremea a fost atât de prietenoasă și nu m-a perturbat nimeni, am savurat la maxim fiecare clipă. Din nefericire nu era nici o pasăre pe iaz, acesta fiind înghețat.

M-am bucurat să constat că locurile amenajate pentru păsări erau pline cu semințe și foarte vizitate de înaripate. Le-am privit de departe, admirându-le vioiciunea și trilurile. Mi-aș fi dorit să fie molipsitoare și poate că, chiar au fost, chiar dacă într-un procent redus.

Am vorbit cu copacii, le-am citit cu voce tare din cartea pe care tocmai o parcurg și le-am mai destăinuit din ofurile mele pentru că știu că rostirile pot face mult bine. Sunt convinsă că ceea ce le destăinui rămâne doar între noi și de aceea am așa mare încredere în ei. Îmi sunt, practic, confidenți.

   

Duminică, pentru că vremea s-a menținut la fel de călduroasă, am plecat spre cealaltă destinație pe care o iubesc, Dumbrava Minunată. Drumul până acolo mi s-a părut mai lung ca-n alte dăți, poate și din cauza mizeriei de pe trotuare și străzi, totul fiind desfundat în urma lucrărilor începute, care nu se mai termină.

Știam că nu voi mai avea parte de aceeași liniște asta pentru că acolo, la poalele ei, lângă răchită, se adună mulți tineri care vin cu mașinile din care răsună tot soiul de melodii nu prea plăcute mie. Nu e o problemă că nu-mi plac, ci faptul că acolo este un așezământ pentru oamenii bătrâni și bolnavi, îngrijit de măicuțele care au lângă și o biserică.

Și aici, la fel ca ieri, am stat ceva timp și am citit câteva rânduri dintr-o carte din care citesc pe-ndelete atunci când simt nevoia. E o carte pe care nu poți s-o parcurgi ca pe-un roman (cel puțin nu eu) pentru că nu asta este, în ciuda faptului că are în ea tot soiul de povești pe marginea cărora se analizează mult și în profunzime.

Am stat atât cât am putut suporta frigul pentru că soarele se pregătea de apus, răceala aducându-mi un disconfort în ciuda faptului că eram echipată destul de bine. Nu puteam pleca din Dumbravă fără a mai admira, a câta oară, poarta de la intrarea mare, dar și de la aleea care duce-n cimitir.

Când am ajuns în oraș, l-am găsit învălui în întuneric, sclipirile venind de la instalațiile luminoase care nu au fost luate încă de la cei de la primărie. Multe dintre ele rămân și peste an, fără a fi racordate la rețeaua de energie electrică.

Trecând pe lângă statuia maestrului Sadoveanu, l-am auzit întrebându-mă cum am găsit Dumbrava. I-am spus că totul era în regulă, că nu avea rost să-l mâhnesc de pomană. Cine știe, poate se vor mai schimba lucrurile!

A început semestrul al doilea, deci e multă treabă. Să fim sănătoși, doar atât.

 

 

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “În Dumbravă s-a spart liniștea”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: