Venirile noastre la Bucureşti în timpul vacanţei de vară sunt un prilej de a vizitat tot soiul de obiective şi de a participa la manifestări pe care în urbea noastră provincială nu avem prilejul să le vizităm sau face. În perioada premergătoare acestei vacanţe, ne facem tot soiul de planuri […]
Machete
În viziunea noastră, concediul de vară trebuie să cuprindă musai şi câteva zile la mare. Din anul 1986 (pare super îndepărtat) nu a existat an în care să nu văd marea. Că a fost Marea Neagră, Marea Adriatică, Marea Egee tot mare se chema. Am avut prilejul să fim cazaţi […]
Tema aceasta, cu şi despre cavaleri nu este nouă în repertoriul nostru. Am mai exersat alături de Răzvan, iar atunci existau două castele: unul medieval şi castelul de la Hogwarts. Alegerea acestuia din urmă arată slăbiciunea pe care o are Răzvan faţă de tot ce este legat de Harry […]
Dacă suntem la Bucureşti, încercăm să ne tapetăm mintea şi sufletul cu imagini şi trăiri frumoase! La noi în urbe nu s-a inventat cinematograful şi ce-i mai trist, pe o rază de 100 kilometri nici nu găseşti. Aşadar, trebuie să mergi la Iaşi sau la Botoşani să vezi un film […]
Zilele acestea sunt minunate! Vacanţa are farmecul ei şi merită să o exploatezi la maximum, oriunde te-ai afla. Şcoala a fost consumatoare de energii dar nu chiar într-o aşa măsură încât să fii extenuat de-a dreptul. Pe perioada vacanţei se pot face o grămadă de activităţi care să aibă prioritate […]
Iată că, după luni în care am tot apelat la fişele de la Imp, la atlasele din biblioteca personală a sosit momentul să ,,dăm piept” cu atât de îndrăgitele animale. Am revenit la Zoo Băneasa după doi ani. Ce am găsit a fost o surpriză, pentru că a fost plăcută. […]
Bruno şi Barney sunt prietenii lui Luca, necuvântători. Aceşti câini sunt o încântare şi dacă nu admiri şi accepţi nişte prieteni de această natură (ce s-au dovedit a fi de o calitate superioară multor bipezi 🙂 ), întâlnirea cu ei te face să-ţi schimbi această părere. Au venit în această […]
Zilele acestea sunt deosebite pentru noi. Spun acest lucru pentru că suntem în Corbeanca, locul pe care Luca îl asociază cu vacanţa de vară. Aici, împreună cu familia, petrecem an de an clipe ce ne aduc fiecăruia dintre noi multă bucurie, relaxare şi dichis. Trebuie să-i mulţumesc fratelui şi cumnatei […]
Spuneam zilele trecute, în relatarea mea de la malul mării măturate de ciclon, că datorită acestui fapt am avut răgaz să zăbovim mai mult timp deasupra slovelor. Fiecare cu lectura lui! Eu cu amândouă( asta fiindcă Luca doreşte să îl asculte cineva, atunci când citeşte)! Pentru mine lecturarea celor Douăsprezece […]
Poate cea mai mare bucurie pe începutul acesta de vacanţă a fost faptul că am reuşit să mergem la teatru. La un teatru adevărat, cu actori adevăraţi, cu o sală adecvată, cu decoruri adevărate şi tot ce ţine de acest concept. Eu am mai trecut prin acestă experienţă dar pentru […]
Şi de această dată, draga mea prietenă Alina este ,,vinovată” de întâlnirea lui Luca dar şi a mea, cu acest personaj nou. Este vorba despre vrăjitorul Zanzibon care trece prin mai multe aventuri, care mai de care mai simpatică. Zaharia Zanzibon Vinerea neagră este scrisă de Silke Moritz şi are […]
Aş începe spunând, neputincios! Bună ziua şi bine v-am regăsit! Am revenit cu drag şi dor după două săptămâni in care nu am avut acces la mediul virtual pentru că aşa a fost să fie. Iar din acest punct de vedere, chiar nu a fost rău! Anul acesta am plecat […]