În grădiniță și nu numai, la un moment dat copiii sunt puși să realizeze povești după imagini. E un exercițiu foarte interesant și el poate fi făcut la orice vârstă. Vă provoc, arătându-vă câteva imagini, să dați viață unei povești. Să fie de toamnă, că tocmai și-a intrat în drepturi, […]
Machete
Până la 31, doar atât pentru că la Clasa Pregătitoare copiii trebuie să cunoască, să compare și să adune/să scadă numerele de la 0 la 31; De ce până la 31 nu am reușit să aflu până acum în ciuda faptului că am pus întrebări de multe ori, celor care […]
Când într-o zi treci prin mai multe anotimpuri, nu te poți opri în a le meșteri. Și așa apar și poveștile fără de care nu știu ce ne-am face.
– Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele. În zadar râuri în soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile asire Şi întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare – Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! Astfel […]
Revin pe urmele lui Sadoveanu mereu și mereu, locurile rămânând oarecum la fel, însă gândurile și ochii cu care le privesc fiind diferite. Îmi place să le redescopăr în fiecare anotimp, pentru că am senzația că de fiecare dată farmecul e aparte, trăirile fiind unice (cu siguranță eu fiind puțin […]
Ce este echinocțiul de toamnă? Echinocțiul de toamnă marchează începutul toamnei în emisfera nordică, momentul în care Soarele se află direct deasupra Ecuatorului, în timp ce traversează de la nord la sud. Este momentul în care sfârșitul verii și toamna începe în emisfera nordică (unde trăiesc aproape 90% din populația […]
Când se cere o colaborare, în care contribuția ta să fie doar parte din proiectul integral, îți dai toată silința să fie bine, ca de fiecare dată, pentru ca finalul care se petrece departe de casă să fie… într-un mare fel. Vorbesc despre o machetă a anotimpului toamna, pentru că […]
La Paris, o clădire dintr-un ghetou ia foc, incendiul ucigând un număr de imigranți ilegali. Un câine reușește să scape din flăcări, dar este acoperit cu funingine și are arsuri urâte. Un domn care-și făcea plimbarea de seară urmărește ce se întâmplă și decide să-l ia cu el. Acesta este […]
Cam așa stau lucrurile acum. Multe de spus, dar care încă nu se pot rosti. Motivele sunt multe, complexe, știute și neștiute. Despre tine care nu mai înțelegi nimic pentru că nu te mai recunoști dimineața în oglindă. Pentru că vine o vreme în care te părăsesc nu numai speranțele […]
De fiecare dată când scriu despre machetele meșterite de mine am tendința de a mulțumi celor care au hotărât să facă echipă cu mine. Din fericire, am posibilitatea să întâlnesc tot felul de oameni: unii mai retrași – acolo unde cred că explicațiile mele par nelalocul lor, alții mai vorbăreți […]
Drum lin, dragi școlărei, mari ori mici! Să fie cum n-a mai fost, adică mult mai bine și să ne așezăm într-o matcă a firescului, normalului, dezvoltării adevărate. Să ne scuturăm de minciuna cronică prezentă peste tot și să acceptăm care ne este valoarea. Dacă la ea se mai poate […]
Asta e una din zilele acelea în care oboseala acumulată te-a făcut praf, dar tu nu poți aproba asta și-ți vezi de treaba de parcă totul ar fi în parametri. În ciuda faptului că ieri am vorbit cu un om drag mie, care are răbdarea de a asculta ecourile cotloanelor […]