Întâlnirea de astăzi cu grupa mare a fost învelită în valuri de emoție, căldură, prietenie și ce înseamnă toate acestea în economia vieților noastre. Poate veți socoti că e devreme de discutat aceste lucruri însă totul se clădește în timp cu răbdare, atenție la detalii, deschidere și onestitate. În fiecare […]
Editura Prut
Au trecut cele cinci zile de grădiniță din luna decembrie pe care Fluturașii au petrecut-o. Și au fost unele diferite de ceea ce știau ei (Fluturașii), mai bine spus ele, pentru că în aceste zile au venit doar fetițe, nici un băiat nerezistând valului de îmbolnăviri, e drept și numărul […]
De la Florian Cristescu, puțini sunt cei care au izbutit, până astăzi, să povestească atât de frumos, simplu, avântat și convingător Istoria Românilor ca Petru Demetru Popescu. Povestirile acestuia interesează și atrag prin ineditul lor, pasionează prin farmecul și frumusețea limbajului, al cuvântului românesc, se prind de sufletul copiilor ca […]
Da, au trecut trei ani de când am confecționat primul calendar de acest fel. A fost o provocare frumoasă și chiar dacă nu știu exact care este semnificația acestuia, îmi place ideea și ce anume aduce cu el. Este un prilej de a te gândi la modul în care-ți vei […]
Duminică, în zi de relaș alături de cei dragi, ne-am încărcat inima de bine și de tihnă. În casă este cald și bine, afară a nins ca în povești, iar noi ne-am ocupat timpul cu tot felul de chestii pline de domestic. Atât de mult bine aduc aceste momente și […]
Luca a ajuns la școală, la limba și literatura română, la recapitularea alfabetului și tot ce ține de acest subiect. Vom continua aceste discuții referitor la temă, însă doresc să vă prezint activitatea noastră din primăvară, cu privire la alfabet. În sensul acesta am făcut mai multe tipuri de alfabet: […]