Uite că vara asta, la cât a fost de așteptată pentru a beneficia de căldura soarelui ei, o ține doar într-o farsă: plouă cum nu știu dacă a mai ploua în vreo vară. Se spune, de multă vreme, că România va avea o climă tropicală. Dar ce sunt tropicele, că […]
pictură pe polistiren
Câte nu-și pot spune doi școlari, atunci când se întâlnesc, la început de an! Puteți face un exercițiu de imaginație, ori poate fi folosit chiar de câtre copii într-un joc de rol. Participanți de-ar fi pentru că ideile sunt infinite. Dialog cu spor!
Calendarul naturii poate fi reprezentat în nenumărate forme. În funcție de cum se numește clasa, se poate opta pentru o imagine care să reprezinte mascota ei, iar pe lângă ea se atașează elementele din natură după care afișăm starea vremii, așa cum se prezintă ea în ziua respectivă. Astăzi, Calendarul […]
Am revenit la omida asta sfătoasă și la fața ei care te îndeamnă la studiu. O face cu atâta plăcere că măcar din curiozitate, și tot o să deschizi o carte să vezi ce-i prin ea. A poposit într-o sală în care, din septembrie, vor răsuna glasurile copiilor din Clasa […]
Sunt nenumărate momentele în care copiii, fie că sunt mici, până la trei ani, ori deja mai mărișori, adică merg la grădiniță, cer să le spunem povești, dar nu din cărți. Și așa se nasc un fel de povești inventate, care fie cuprind întâmplări trăite de copil în ziua respectivă, […]
Iarnă, primăvară, vară, toamnă! Învățarea despre anotimpuri este distractivă folosind aceste activități preșcolare. Activitățile legate de cele patru anotimpuri pot fi folosite pentru a-i învăța pe copiii mici despre schimbările de vreme care apar pe tot parcursul anului. Se pot folosi aceste metode de învățare și în ciclul primar. Copiii […]
În cadrul activităţilor de educare a limbajului, descrierea îşi găseşte o larga aplicabilitate mai ales la grupele mici, în cadrul activităţilor de lectură după imagini, repovestire, convorbiri tematice, jocuri didactice etc. Naraţiunea Copilul poate dobândi informaţii şi din întâmplările veridice sau verosimile prezentate în povestiri, poveşti, basme, balade. Povestirea este […]
Vă vine în gând abecedarul, nu-i așa? Însă el nu mai există, acum numindu-se Limbă și comunicare. Nici matematica nu mai este ce a fost, ea făcându-se alături de științe. De regulă, învățătorul își face orarul în funcție de programul cadru, unde există un număr minim și un număr maxim […]
E mai greu să le explici celor mici de astăzi cum stă treaba cu anotimpurile. Nu mai sunt așa cum erau când eram noi, părinții, mici. De ce s-au modificat? Motive sunt multe și nu ăsta este scopul acestui articol. Uite că tocmai s-a terminat luna iunie, iar ultimele 10 […]
Plouă mult, o ploaie care nu mai este de vară, ci mai degrabă de primăvară ori chiar toamnă. Nu poți interveni nicicum, ci doar privi și găsi activități care să nu fie împiedicate de picăturile care cad. Te poți bucura și de ploaie, iată! Detalii: machetele sunt mari, dimensiunea lor […]
Printre două partide de ploaie, ori chiar mai multe, nu ratez nici o ocazie de a vedea albinele la lucru. Nu trebuie decât să le privești pentru a le aprecia și mai mult determinarea, hărnicia, truda. Am vorbit despre albine și lumea lor de câte ori a fost cazul și […]
Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, […]