Zilele acestea avem parte de tot felul de stări. Nu numai noi ci și apa 🙂 Despre cum circulă apa în natură și despre stările de agregare ale acesteia am vorbit de mai multe ori. Este un subiect ce nu mai departe de acum 10 ani nu era abordat în […]
Enciclopediile Larousse
Întrebarea pe care ți-o pui când vine vorba de staturile atmosferei este dacă un copilaș sub 10 ani poate înțelege ce anume dorești să-i transmiți. Ani la rând am fost și eu reticentă la aceste abordări, tendința fiind de așteptare, pentru că este suficient timp pentru a învăța și despre […]
Astăzi, într-o zi în care vântul a făcut tot soiul de acrobații cu pletele oamenilor spre amuzamentul celor mici, am alunecat într-o poveste plină de personaje înțelepte. Timmy este un băiețel foarte cuminte ce trăiește pe nava Rechinul Negru a unor pirați. Freca puntea conștiincios când lângă el s-a așezat un […]
A sosit anotimpul răcoros şi odată cu el şi nevoia acută de a savura o ceașcă aromată de ceai. Așa cum spuneam în deschiderea acestui nou capitol al blogului meu, „Activități educative copii”, voi alterna activitățile noi cu cele vechi și asta din dorința de a da curs rugăminții câtorva […]