Iată că după vacanța asta impusă tuturor din pricina pandemiei, s-au iscat iar dezbateri despre școala on-line, cine și cum trebuie s-o facă, pentru că multe dintre unități vor intra on-line dacă rata de vaccinare nu este de cel puțin 60%. E o discuție atacată de specialiștii din domeniu pe […]
Arhive lunare: noiembrie 2021
Simt nevoia, din când în când, să citesc cărți pentru copii asta pentru a fi la curent cu aparițiile de pe segmentului lor de vârstă, dar și pentru că știind despre ce este vorba în ele le pot recomanda spre lecturare pentru ca mai apoi să le analizăm. În colecția […]
M-a amuzat atunci când am auzit la meteo că peste Moldova vor veni norii joși, așa că i-am propus lui Luca, dar și prietenilor lui o excursie până la Cetatea Neamțului. Mi-am imaginat că trebuie să fie un vis acolo, vis în care mi-aș fi dorit să intre și ei […]
E complicat de trăit în România, dar foarte provocator. Multe nu sunt cum ar trebui însă oameni strașnici viețuiesc aici. Am încercat să o reprezint după o imagine care mi-a fost trimisă și uite ce am reușit să fac.
Serul celei de-a treia doză a vaccinului mi-a intrat în vene ieri, pe la ora zece dimineața și și-a început călătoria prin cele mai ascunse cotloane. Am avut ceva rețineri înainte de a mă hotărî să-l fac, dar am spus că odată aflată pe drumul ăsta și fiind date toate […]
A fost nevoie de o vizită la stomatolog, de fapt mai multe vizite pentru că în una nu s-a putut rezolva ceea ce era de rezolvat. Merg anual la control medical fie că este vorba de dinți, ochi, inimă, piele, nas-gât-urechi, sâni și uter ori mai știu eu ce altele […]