Activități educative copii – Despre continentul negru * Africa

În multele clipe petrecute alături de Luca, am făcut tot soiul de activități, una mai frumoasă ca alta. Până să am acest blog unde să scriu gândurile dar mai ales joaca alături de copil și machetele pe care le confecționez, notam ideile mai importante, întâmplările dar și alte cele într-un jurnal. Apoi am început să postez fotografii pe Facebook, în albume mai mari sau mai mici, în care explicam pașii activităților noastre. Și cum de ceva vreme această platformă ne reamintește despre întâmplările cu pricina, iată că acum mi-a împrospătat memoria cu incursiunea noastră africană. Îmi aduc aminte cu deosebită plăcere de acele clipe, atunci când și Răzvan ni se alătura, dar mai ales începuturile școlărești ale celui mic. Era așa de frumos! 🙂
Așa mi-au reapărut în fața ochilor excursia noastră africană, și zău așa, aș mai repeta-o fără să clipesc, dar știu că nu se mai poate. Copiii au crescut iar eu m-am copt și mai și. 🙂
Dar pentru frumoase aduceri aminte voi așterne în acest jurnal virtual ce și cum am făcut noi.
Era o perioadă în care săream pe continente iar joaca noastră nu ținea cont de meridiane. Se regăsesc aici tot soiul de călătorii, unele care au avut loc cu adevărat, altele doar în imaginația noastră. Pentru a se familiariza cel mic cu câteva noțiuni geografice de bază, am confecționat machetele tuturor continentelor, așa călătoria noastră având un suport mai strașnic. Pe fiecare continent în parte am marcat țările și am confecționat niște cartoline pe care Luca să le atașeze. Era un exercițiu făcut cu voce tare, atunci când se citeau țările și se vedea poziționarea lor pe harta continentului despre care se făcea vorbire. Acum, la o privire în urmă, am constat că multe s-au uitat, dar nu tot. O recapitulare a noțiunilor se face mai ușor pentru că niște legături există.

africa34africa28africa29 africa35 africa9

Porneam cu o hartă goală, iar după ceva timp aceasta se colora, căpătând o grămadă de repere, nuanțe, povești.

africa10 africa11

Din acest demers nu avea cum să lipsească globul pământesc pe care-l avem dintr-un Atlas geografic al lumii, cel apărut la Editura Teora. Pe lângă acest altlas, în demersul nostru am mai folosit Atlasul drapelelor cu abțibilduri, Atlas cu abțibilduri animale dar și Atlasul geografic al lumii, carte cu puzzle, pe care acum nu o mai găsiți fiind toate stocurile epuizate. 🙁afruica33

Toate aceste atlase au venit în întâmpinarea nevoilor noastre făcând îndeletnicirea mai plăcută.africa12 africa13 africa14 africa15 africa16 africa17 africa18 africa19

După ce toate cartolinele cu denumirile țărilor africane și-au găsit locul și drapele au fost lipite, Luca a făcut o fișă în care a scris câteva propoziții despre tema de astăzi. A citit din toate atlasele informațiile necesare, a aflat lucruri noi despre animalele de pe continentul negru, dar a și făcut un puzzle.

africa20 africa21 africa22 africa23 africa24 africa25

Tot acum a fost și prima „întâlnire” cu Nelson Mandela, celebrul om politic și președinte al Africii de Sud.

africa26africa27

africa7

africa30 africa31africa32

Ultima etapă mi-a aparținut mie, iar aici am confecționat un craft, poate unul dintre cele mai iubite.
Materialele necesare au fost următoarele:

un desen reprezentând o mască africană
pene de bibilică și fazan
vopsea albă, aurie, maronie, roșie, argintie
sclipici verde, violet
ștrasuri argintii adezive
bandă de mătase roșie

Mai jos sunt etapele de lucru, fiind mai clar fiecare pas.

africa africa1 africa2 africa3 africa4

După ce s-a uscat am pus-o într-o ramă și am dăruit-o unor oameni dragi, dragi.
Iată cum a arătat călătoria noastră. De neuitat!

Activitati educative copii – Continentul American, o vizită mult visată

Mi-a rămas întipărită în minte expresia că, „orice om își dorește să calce o data în viață pe tărâm american, așa cum orice romantic visează să vadă Parisul, la propriu”.

Eu personal, nu am reușit până acum să vizitez nici una din aceste destinații, spre deosebire de Răzvan, care a bifat deja Franța. Însă speranța moare ultima!

Acest lucru nu m-a împiedicat să călătoresc la braț cu fiul meu cel mic, tooocmai în America. Și nu numai în continentul nordic ci și în cel sudic.

După ce s-au lecturat informațiile din enciclopediile noastre dragi, de unde s-au aflat multe date noi și sau vizionat imagini din aceste ținuturi, Luca a lucrat cu macheta personala.

Poate vă veți întreba, de ce tot insist cu aceste machete? Deoarece consider că îmbinarea dintre vizual – oral – motric are șanse mult mai mari de reușită, de a fi asimilat.

Să nu vă închipuiți că Luca pus în fața unei hărți turuie țările și le pune pe hartă cu ochii închisi. Nici vorbă! Cel puțin nu acum, la acest moment.

Însă faptul că citește toate țările, că vede unde sunt puse pe hartă, că vede drapelele, îi va crea în minte niște conexiuni care la momentul oportun , se vor consolida.

Cel puțin asta cred…… și pe urmă, nu are ce să-i dăuneze un exercițiu atât de plăcut și atât de ….colorat! Unde mai pui, ce destinații excepționale, am parcurs în doi! Sau uneori în trei, că era și Răzvan. Tatăl este în gândurile noastre, pentru că serviciul lui îl duce în niște destinații….mioritice!

După ce ne-am jucat cu macheta, a urmat o activitate dragă copilului și anume, cea de completare cu abțibilduri cu drapele a unei hărti a continentului american. Aici, iar se repetă țările, pozitionarea lor pe hartă completate de lipirea drapelului aferent.

Activitatea noastră a continuat cu un puzzle. Dar aici , în acest atlas nu este doar puzzle-ul ci și câteva informatii despre acest continent. Este o carte strașnică pe care vă invit s-o achizitionaț,i pentru că merita fiecare bănuț!

Am pregătit câteva fișe pentru Luca, iar acestea au avut ca scop un exercițiu de scriere dar și puțin divertisment. Puteți încerca și asta, pentru că veți avea parte de clipe amuzante.

Fișele completate de Luca sunt atașate mai jos. Sper ca din imagini să răzbată și atmosfera de lucru dar și plăcerea de-a participa la ea.

img467 img468 img469

La finalul acestei prezentări doresc sa transmit un gând bun și unor persoane pe care nu le-am văzut încă în realitate dar de care aud mereu și anume, aș dori să-i transmit Adelei și familiei ei, tihnă multă și viață frumoasă pe Tărâmul Făgăduinței!

Și mai am un mesaj pentru doi oameni foarte dragi fiului meu cel mare, si pe care chiar dacă nu-i cunosc deloc, din gesturile lui (că la vorbe, tare-i zgârcit!) răzbat numai gânduri bune și o prietenie pe care eu aș dori-o reala, nu virtuală.

Este vorba de Daria si de Răzvan pe care eu îi îmbrățisez părintește și cărora le urez o viață frumoasă împreună. Faptul că au ajuns acolo „în doi”, nu poate fi întâmplător, așa cum, nimic în viață asta nu este.

Iar eu rămân cu speranța de-a vizita măcar și pentru câteva zile, această Noua Lume.