Cu siguranță că trebuie să existe ceva în universul acesta, al oamenilor, nu al jucăriilor, care să alinieze întâmplările după o regulă bine stabilită. Povesteam mai zilele trecute că jucăria preferată a lui Luca a fost furată de pe plajă și ce regrete, ca să nu spun chiar tragedie, ne-au […]
Machete
Sunt tristă! Astăzi, în jurul prânzului, am primit un telefon de la doamna Silvia Colfescu. Cu un ton răspicat, după ce s-a asigurat că vorbește cu mine, mi-a spus să șterg postarea în care povestesc despre cartea dumneaei, „Plăcinta cu cireșe”, pentru că am încălcat drepturile de autor și pentru […]
Înainte de a pleca de acasă, acum ceva vreme, vorbeam cu Luca despre cât de mult și-ar dori un animal de companie și ce tare i-ar plăcea acest lucru. Locul în care stăm noi acum nu poate găzdui un animal de compania cum ar fi un câine ori o pisică, […]
E vară și constat că revin la Cărtărescu. Adulat și contestat, Mircea Cărtărescu are, cu siguranță, un cuvânt de spus in literatura română. Poate ar trebui să nu punem la suflet tot ceea ce se scrie despre el, aici referindu-mă la recenziile făcute de unii și altii și mai bine […]
Daaa! Am mai bifat un obiectiv pe care tare mai doream să-l vedem: Librăria Cărturești Carusel. Situată pe strada Lipscani, la numărul 55, librăria se desfășoară pe șase niveluri însumând 1000mp. Cărturești Carusel este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare […]
O carte ce așteaptă de mai multă vreme pentru a fi citită, „Împăratul muștelor”, a fost pusă în sacoșa pentru plajă, acolo unde am și reușit să o parcurg. Și nu cred că a fost tocmai întâmplător pentru că și în povestea asta cadrul e asemănător: apă multă, nisip, căldură. […]
Spuneam că sosirea la București a programat și o serie de activități pe care ne-am dori să le bifăm în cadrul acestei perioade. Una dintre ele era legată de vizitarea (de fapt re-re-revizitarea) muzeului Antipa, cel pe care nu-l ocolim în nici o vară. Un drum pe o vreme splendidă, […]
Clasicii ruși. Mult iubiții clasici rusi. Cei care prin scrierile lor au adus cititorilor o stare aparte, un parfum care îmbracă și cele mai șterse suflete. O stare pe care nu trebuie s-o ratezi în viața asta. Clasicii literaturii ruse, cei care influențați de arta franceză dar și germană, au […]
Așa a spus! Nu scriu o lună, nici un cuvânt. Și am fost de acord pentru că era obosit. De mine ce să mai spun! Am plecat în vacanță fără ca în tolba noastră să se afle ceva care să te îndemne la scris, luând cu noi doar cărți pentru […]
Uite cum din bibliotecă a sărit, la momentul oportun, o carte ce se potrivește mănusă cu modul în care arată grădina din Paradisul Verde. Nu poți să rămâi indiferent la această împăunare a copacilor din grădină așa cum nu ai cum să nu te bucuri că versurile scrise de Ana […]
Ultimul răsărit de soare la malul marii nu a fost așa cum ne-am fi așteptat. Vremea capricioasă și începutul de iulie mai atipic a făcut că amintirile noastre sa aibă și așa culori. Înainte de ora 6:00, atunci când eram deja pe plajă, situația nu se prezenta prea optimist: o […]
La ora 6:00 eram pe plajă, pentru că atâtea atenționări au fost de caniculă că nu am avut cum să nu ținem cont de ele. Nu era nimeni, dar asta a ținut doar până la ora 8:00 iar atunci a venit așa un puhoi, că locul destinat prosoapelor s-a aglomerat. […]