Aici a nins. Nu mult însă a fost îndeajuns pentru a putea intra în spiritul iernii. Și poate nu ninsoarea a jucat rolul principal cât vântul care a accentuat frigul, pe la prânz fiind -3 grade reșimțite dublu. Pentru că am plecat la drum am văzut cum viscolea zăpada de […]
machete didactice
Luna decembrie este una în care au loc atât de multe evenimente încât dacă nu ești atent te trezești că s-a terminat. Chiar de la începutul ei sărbătorim Ziua Națională a României și pentru că este liber, copiii nemergând la școală și grădiniță, se sărbătorește în avans. Se reîntorc la […]
Pentru că mi-a plăcut am repetat isprava cu rama. Doar că nici de data asta nu am chipul potrivit pentru a fi eu în ea. Însă sunt convinsă că vor fi altele mult mai tinere și mai vesele care merită să se afle acolo. Elementele care o completează au o […]
Memoria virtuală mi-a reamintit că pe 20 noiembrie anul trecut ninsese tare frumos, totul fiind alb, strălucitor, curat. De dimineață am avut parte de o altfel de întâmpinare, fleoșcăiala dispărând, doar niște rămășițe încremenite mai rezistaseră însă inofensive, nedemne de a fi luate în seamă. Numai că eu am rămas […]
Când vezi așa o cifră, te gândești ce reprezintă. O rată? Salariul pe o săptămână? Numărul de giga de internet? Nici una dintre ele nu sunt valabile în ceea ce mă privește pentru că despre articole este vorba. Despre articolele consecutive pe care le-am scris pe acest blog deschis din […]
Școlarii scriu scrisori lui Moș Crăciun începând de acum pentru că știu că drumul până la el e lung și e nevoie de timp pentru a ajunge. Timp să ajungă scrisoarea și timp pentru ca Moșul să dea curs dorințelor. Ce-și pot dori școlarii, oare? Depinde de vârstă pe care […]
Cu Black friday nu-s prietenă în sensul ca nu vânez nimic, nu aștept nimic, nu mă interesează. Nu cheltui sume mari în acest interval de reduceri poate și pentru că nu fac acest lucru în mod uzual. Anul trecut, cu excepția câtorva cărți, nu am achiziționat nimic iar anul acesta […]
Și nu greșesc cu nimic atunci când afirm acest lucru pentru că am bibilit la machetele astea care înfățișează niște păsări de curte bună parte din zi cu bucurie. Atâta le-am căutat la pene ca nu cumva să plece vreuna fără a fi în bună ordine și nu numai ci […]
Noapte nedormită. Tuse sâcâitoare. Nas înfundat. Dimineață alergată. După amiază dormită. Seara plină de activitate. Privesc la machetele pe care le meșteresc mulțumind celor care au apelat la mine. E un colac de salvare faptul că sunt ocupată. Mâinile merg conturând ceea ce trebuie, mintea alergând printre culori lăsând în […]
Chiar pe toate planurile pentru că așa s-au așezat lucrurile încă de la prima ora a dimineții cerul oferindu-mi câteva secvențe după care știe că tânjesc. Am dat fuga afară pentru a savura pe îndelete pentru că din casa panorama era limitată. Însă când am revenit în casă pentru a-mi […]
Meșteresc litere și forme simple. Nutresc speranța să alcătuiesc cu ele mai întâi cuvinte, la fel de simple, dar esențiale pentru drumul meu viitor. Abia mai apoi sper să pot forma propoziții care să descrie cum anume am reușit să rămân într-un echilibru. Și să-mi continui viața în armonie în […]
Într-o convorbire care mi-a adus multă bucurie, mirare și tihnă, Cristina mă întreba dacă nu pot pleca pentru câteva zile măcar undeva unde să-mi limpezesc gândurile și să-mi peticesc sufletul. Nu m-a mirat întrebarea ei pentru că am mai auzit asta de la Răzvan și dacă atunci m-a pus pe […]