Sunt momente în care mi-aș dori că acest loc, și aici mă refer la tăpșan, să spună despre lecturile pe care le-a auzit și altora, asta pentru a împrăștia frumosul. O vară întreagă am citit și răscitit, mângâiați de razele soarelui și răsfățați de adierea vântului. Companionii permanenți au fost […]
#citesc cu voce tare
Iată că Luca s-a întâlnit cu Morcoveață. Un personaj cu care merită să interacționezi, și din a cărui viață ai ce învăța. L-am întâlnit și eu, în copilăria mea, și nu am uitat de el. Am vrut ca și băieții mei să-l cunoască pentru a vedea că viața nu este […]
Așa suna o întrebare pe care am citit-o astăzi pe site-ul Editurii Arthur, această minunată editură sub aripa căreia au văzut lumina tiparului multe cărți pentru copii. Dar, tot zilele trecute am citit mai multe subiecte pe aceeași temă, a operei lui Roald Dahl, pe contul doamnei Pătrașcu, dar și […]
„Recreația mare” cred că este una dintre cele mai frumoase cărți ale copilăriei mele. Nu voi uita niciodată cartea mare și galbenă, în interiorul căreia micul cititor era întâmpinat de minunatele desene ale lui Iurie Darie. Am mai vorbit despre ea, aici, pentru că și Luca a citit-o și a […]
Duminică, în zi de relaș alături de cei dragi, ne-am încărcat inima de bine și de tihnă. În casă este cald și bine, afară a nins ca în povești, iar noi ne-am ocupat timpul cu tot felul de chestii pline de domestic. Atât de mult bine aduc aceste momente și […]
Profităm cât putem de începutul acesta de toamnă minunată, cu zile însorite, călduroase, de-a dreptul! E o atmosferă de relaxare și totodată de freamăt pentru că școala stă să înceapă. Natura deja își schimbă hainele, răcoarea dimineților te face să nu uiți cumva ce lună este în curs iar miresmele […]
Avem ceva vreme de când urmărim viața unei familii de berze. Este fascinant acest spectacol iar dacă doriți să fiți părtași, puteți privi și voi, pe adresaWildlife Romania. Nu suntem la prima experiență de acest gen pentru că am avut ocazia, anul trecut, de a urmări pe viu cum se […]
Am văzut o postare făcută de Happy Gradi în care se face vorbire despre această poezie şi despre faptul că astăzi, 21 mai, îl omagiem pe autorul ei, Tudor Arghezi. Acolo veţi găsi şi un document pdf cu această minunată poezie. Mi-am adus aminte că anul trecut pe vremea asta, […]