Alerg mult, uneori până ajung la epuizare asta pentru că așa aleg nu că m-ar obliga cineva anume. Încerc să duc la îndeplinire ce mi-am propus și de multe ori reușesc. Cred că se întâmplă asta pentru că-mi place foarte tare ce fac, pun mult suflet și nu numai. Îmi […]
Viața cum e ea
După amiază asta de duminică a fost exact așa cum trebuie să fie și spun asta pentru că nu știu să mai fi cules vreodată cireșe, fragi și flori din același loc. Chiar dacă vântul s-a fugărit prea tare scuturând crengile cireșilor încărcate de rod, florile salcâmilor obosite deja și […]
Prima: dulceața fragilor, cei pe care în copilăria mea îi aveam ca desert la zi aniversară, adica la mijlocul lui iunie am savurat-o mult mai devreme. Miros dumnezeiește gustul fiind din altă dimensiune. Doi: pregătesc materialele pentru atelierul de mâine și nu doar pentru el. Tema este meserii iar eu […]
Sunt o mare admiratoare a naturii privind-o cu mare bucurie, fiind cât se poate de atentă la transformările prin care trece. Nu știu de când n-am mai fost atât de încântată de ce se petrece poate și pentru că totul s-a întâmplat pe repede înainte. Că este vorba de flori […]
Una dintre aceste zile, mărturisite în titlu a fost astăzi. Cu excepția primelor ore ale dimineții când am avut ceva activitate, restul orelor am zăcut. În momentele când am fost trează l-am avut pe House alături, pentru că în timpul somnului nu l-am visat. Pe la ora șase i-am gătit liceanului […]
În jurul prânzului, natura a avut un moment de forță. Asta pentru a înțelege cum stau treburile și cine este mai puternic. Noroc că totul este trecător.
Adevărat a înviat! Sărbători luminate și binecuvântate! O îmbrățișare care cuprinde castanii în floare, salcâmii înnebunitori și amintiri din primăveri pe care le-am străbătut împreună.
Printre partidele de curățenie și mâncare, dereticat și curățat, ridicați ochii și priviți ce nebunie e în jurul vostru. La nebunia naturii mă refer nu la altceva. Castanii sunt splendizi, adevărate candelabre făurit de cei mai iscusiți meșteri. Spun povești cu nemiluita, pentru fiecare alta, fiind neîntrecuți. Pe de altă parte, […]
Cum nici o zi nu seamănă cu alta cea de astăzi a avut tente pe care îmi place să le privesc însă faptul că le simt cum le simt mă determină să nu le îmbrățișez. E o stare de moment, știu asta și mă irită că nu o pot gestiona. Parc-aș […]
Da, uitasem că se termină ziua și nu am lăsat aici câteva rânduri așa cum fac de ani de acum. Important este că simt diferit, sunt într-o stare bună pentru că în viața mea a apărut cineva cu care pot vorbi într-un alt mod. E un dialog pe care-l așteptăm […]