Anul acesta, până acum, totul a fost diferit. De la anotimpuri la cum a curs viața mea, diferențele sunt majore. Nu prevăd o schimbare prea mare nici în toamna ce stă să vină, așa cum sper din tot sufletul ca Moșul să aducă vești bune despre molima asta care mi-a […]
machetă fetiţă Primăvara
Îmi place foarte mult ceea ce fac. Poate că asta reprezintă un avantaj atât în ceea ce mă privește dar și în derularea colaborărilor mele. Sunt convinsă că nu are cum să nu răzbată, chiar așa, dintr-o bucată de polistiren cum spun unii 🙁 , pasiunea și determinarea cu care […]
Iată că, am început pregătirile de toamnă. Nu mai este mult și clopoțelul va chema școlarii mai mari sau mai mici să-și începe activitatea în cadru organizat. Pe lângă școlari și preșcolarii își iau rucsăcelele sau gentuțele pentru a merge la grădiniță. Intrăm cu toții și părinți și copii într-o […]
De o bucată bună de timp, anotimpurile au în viziunea mea chipuri de copii. Pe lângă aceste chipuri, îmi revin în minte o sumedenie de poezii ştiute. Dar pe lângă asta, aceste chipuri îmi trezesc o dorinţă de a căuta şi alte scrieri, care să mă ducă în această lume. […]