De ceva zile se simte primăvara chiar dacă în calendar e consemnată iarna. Se pare că a capitulat asta șușotind ghioceii apăruți prin curțile oamenilor privind spre lăcrămioarele care și-au scos lăncile, bătăioase așa cum le știu. Am meșterit o siluetă pe care am atribuit-o primăverii doar că nu i-am […]
macheta anotimp primăvara
A trecut ceva timp de când am dat curs unei provocări care nu credeam că va conta atât de mult pentru mine, cea care nu merg zi de zi la întâlnirea cu preșcolarii, asta pentru simplul fapt că nu sunt educatoare. Dar pentru că mă interesează foarte mult acest domeniu […]
Primăvara de George Topârceanu După-atâta frig şi ceaţă Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheaţă Nasul şi picioarele! Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi, Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuşi Nu-i decât o copie. Sub cerdac, pe lăuruscă, Cum trecură Babele, A ieşit un pui de muscă Să-şi usuce […]
Fiecare om consideră că povestea lui e cea mai cea și că picanteriile pe care de multe ori nu are curajul să le rostească îi dau dreptul la așa sentiment. Doar în momentele în care vede și simte la oamenii pe care-i prețuiește, drame majore, își reconsideră trăirile și desfășurarea […]
Eu fac parte din categoria acelora care mai cred că școala românească nu este definitiv pierdută. Școala nu trebuie să lipsească din vocabularul niciunui pamântean și ar trebui să ne bucurăm de faptul că o putem frecventa. Noile concepte ce au năvălit peste România nu au făcut decât să sporească nehotărârea […]