Cartolina de astăzi a dorit să ne trimită la dicționare. Cerința suna așa: „Învață un cuvânt nou”. A fost pusă figurina aferentă în brăduțul ce așteaptă cuminte fiecare ornament. Și cartolina și-a găsit culcuș sub brad, așa ca un cadou misterios. Așadar, s-a apelat la Dex dar și la cel de sinonime și […]
Dicționar de sinonime
Continui astăzi prezentarea cărților de care micul meu cititor se tot agață, la vederea lor. Sunt lecturi ușoare, nostime și distractive, dar pline de tâlc și de teme de gândire. „Max și Moritz” este scrisă de Wilhelm Busch și este prima poveste ilustrată ce îi va aduce celebritatea. De remarcat […]
Trebuie să mărturisesc faptul că, alegerea lui Luca de după Povestea lui Despereaux m-a luat prin surprindere. Spun asta deoarece cartea pe care a pus mâna pentru a o citi a fost Poveşti cu tâlc de Alexandru Mitru. Ediţia pe care noi o avem este una ce datează din anul […]
Am reuşit să mai bifăm câteva clipe de jucat – învăţat mai altfel decât trebuie făcut pentru şcoală. Materia se înmulţeşte iar timpul pe care putem să-l alocăm acestor genuri de activităţi începe să scadă, uşor, uşor! Mă tot gândesc la o modalitate în care să le pot îmbina […]