Dacă doriți să cunoașteți povestea a cinci femei care locuiesc în același imobil, dar care trebuie să respecte o regulă, aceea de a nu aduce bărbați acolo, trebuie să citiți această carte. Poate e bine să specific faptul că nu-i este permis nici unui bărbat, nu numai în postura de […]
editura Trei
Am așteptat cu multă nerăbdare reîntâlnirea cu Camelia Cavadia, asta pentru că Măștile fricii au lăsat urme în sufletul și inima mea. Impresionantă poveste, dar și pricinuitoare de bucurie deoarece așa simți când descoperi singur singurel un autor care vibrează la unison cu tine. sursa foto: (aici) Atunci când a […]
Am reușit, fără a avea un merit anume, a achiziționa cartea imediat după lansare, la care mi-aș fi dorit foarte mult să particip asta dacă aș fi avut habar de existența acestei minunate scriitoare. Nu am avut cunoștință nici despre primul roman scris de ea, „Vina”, pe care, evident, l-am […]
Pe Lizoanca am întâlnit-o acu’ câteva zile bune. Am tot stat și m-am gândit dacă să scriu despre asta sau mai bine să țin pentru mine. După ce nopți la rând m-a bântuit, am hotărât că e mai bine să vorbesc despre ea, poate așa se vor mai așeza lucrurile. […]
A treia carte din seria Ce să faci … tratează o problemă spinoasă. Și nu numai a zilelor noastre ci a tuturor zilelor. Furia, pentru că despre ea este vorba, nu este bună la nici o vârstă. Ori dacă nu reușim să temperăm această manifestare, la vârste fragede, ce urmează […]
Povesteam ieri despre cartea apărută la Editura trei, carte ce face parte dintr-o serie de trei 🙂 , intitulate Ce să faci … să scapi de. Așadar, în cea de ieri vorbeam despre frică, iar astăzi îmi propun să vă aduc la cunoștință cea în care, suntem învățați cum să […]
Frică. Grijă. E oare cineva care poate afirma că nu s-a lăsat învăluit de ele, niciodată? Știu că există oameni ce nu au frică de nimic, asta la nivel declarativ. Și mai știu că atunci când ești mic – mic, până te dezmeticești, frica nu se poate culcuși în tine. […]