Afară sunt douăzeci și unu de grade Celsius. Bucuria e mai mare, adică are mai multe grade.
Nici nu știi cum să te mai îmbraci, așa cum nu știi la ce să te uiți mai întâi.
Dimineață am observat că parbrizul mașinii era acoperit de polen. Pentru cei sensibil, trebuie că e cruntă apariția lui. Și s-a așezat ca o pătură pentru că totul a fost forțat să iasă altfel decât era programat. De plante nu de om.
Îți vine să imortalizezi totul, de parcă e ultima dată când vezi așa ceva, însă cred că așteptarea a făcut posibilă așa manifestare.
Astăzi, am văzut și eu primele berze în carne și oase și vreau să mărturisesc faptul că am oprit mașina și am încercat să le fotografiez. Din nefericire fotografia nu poate spune și bucuria pe care am avut-o.
Și pentru a fi primăvară și în casă, am meșterit niște elemente specifice.
Soarele acesta încălzește așa de bine, că a făcut posibilă apariția stolului de rândunele. 🙂
Aprilie
Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii…
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.
Ah, fetele – şi mai ales cucoanele –
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical…
Un mic vârtej, copil al Nefiinţei,
De-a curmezişul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-şi prindă coada galbenă cu dinţii.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un şir subţire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer…
George Topârceanu