Știu, nu a trecut așa de mult timp de când Luca era micuț, pentru că de când era Răzvan, a trecut cam multicel (eu îl văd deseori tuns la rotund, așa cum era atunci când mergea la grădiniță), dar îmi este dor de el, de ei.
De noi, de activitățile minunate pe care le-am făcut.
De chicotelile ce și acum îmi stăruie în urechi.
De miile de întrebări, una mai inedită ca alta.
Dar timpul nu stă în loc, și poate nici n-ar fi bine ca așa ceva să fie posibil, iar sertarul cu amintiri ocupă din ce în ce mai mult loc.
Activitățile făcute individual, cu fiecare copil în parte, au un aer prețios, dar cele în care cei doi băieți ai mei se completează sunt îmbrăcate cu pulbere de diamant. Și mi-e atât de bine când le răsfoiesc, simt de parcă-ar fi fost ieri.
Secțiunea asta a Facebook-ului, de a readuce în atenție diferite întâmplări, face ca ele, amintirile, să rămână veșnic vii.
Ei bine, unul din aceste lucruri am pățit eu ieri, atunci când am fost pusă în fața unei minunate activități. Este vorba de cea în care Luca este detectivul de serviciu. Materialele folosite, pașii pe care i-am urmat, mi-au reînflorit un zâmbet pe o față destul de tensionată. Nu de copii, ci de altele.
Așadar, pentru că nu am apucat să o adaug la filele acestui blog, mă gândesc să fac asta chiar acum.
A fost o perioadă în care Luca era pasionat de întâmplările lui Scooby-Doo. În casa noastră există o minunată carte, Povești după desene animate clasice. Știu, scrie că este primul volum, dar au trecut mai bine de 10 ani și nu au mai apărut celelalte. Și e păcat! Coperta vă dă detaliile necesare despre ea.
A fost o carte ce a primit-o Răzvan cadou, cu preilejul Zilei Copilului, dar care acum a ajuns în mâinule lui Luca. Și mare bucurie a mai fost.
A citit din ea povestea cu Scooby-Doo și „Fantoma de la circ” și de aici a pornit totul. Pentru că partenerii cățelului sunt niște iscusiți detectivi, iată că și copilul a dorit să li se alăture. Și cum poți descoperi intrușii, făptașii? Păi adunând probe de la fața locului. Așa s-a ajuns la luat amprente. Ce nebunie, nu vreți să știți cum stă treaba cu cerneala, cu buretiera…
Un alt ajutor l-a primit de la cartea De ce sunt unic?, o carte pe care vă sfătuiesc s-o achiziționați pentru că este de un real folos, conținând tot soiul de informații valoroase. Citirea lor au generat tot soiul de comentarii făcute de un copil de clasa a I-a, pentru că așa era atunci Luca, un mic școlărel. 🙂
A urmat un joc pe care l-am jucat în doi: eu și el. Numele lui este Identity, iar cerința este aceea că trebuie să recunoști un personaj de pe tabla de joc a adversarului, după doar trei indicii.
Exemplu: Poartă ochelari? Și dacă răspunsul este Da, atunci tu trebuie să-i lași în picioare, la vedere, doar pe cei care poartă acest accesoriu, restul fiind eliminați din rândul suspecților, adică puși cu fața în jos).
Această joacă a prilejuit și înșirarea, pentru a câta oară, a cartolinelor cu Scooby-Doo. Tot de când era Răzvan mic, avem și această colecție de cartoline ce a venit cu o revistă, la pachet. Acolo se face vorbire despre călătoriile lui Scooby prin lume, iar despre asta am vorbit aici.
Asta a fost. Frumoase aduceri aminte!