Ne luptăm cu proiectele acestea cu o determinare greu de înțeles. După ce până acum, de când a început anul școlar, a auzit de multe ori remarci de genul:
– Aaa, nu tu ai făcut proiectul, ci mă-ta!
am ajuns la concluzia că sunt momente în care nu e suficient să fii civilizat și să-ți vezi de treabă asta pentru că trebuie, cumva, să aduci lucrurile pe făgașul lor normal.
Comportamentul adulților pigmentat cu „drăgălășeniile” colegilor, te demotivează atât de tare că trebuie să turezi motoarele la maxim pentru a reveni pe făgașul normal. Iar în ceea ce privește un copil aflat în complicata preadolescență, e și mai greu de gestionat.
Și pentru că acest copil nu este al nimănui, am găsit de cuviință să intervin până nu aluneca prea tare pe tobogan.
După „eșecul” proiectului de la istorie, despre care am scris aici, Luca a rostit, răspicat, că din acest moment nu mai face nici un proiect. De nici un fel!
Dar după ce furia s-a așezat și a fost altfel privită, i-am explicat că nu le face pentru nimeni ci strict pentru el. Că cel câștigat este el și nimeni altul iar ceea ce învață în timp ce le meșterește, nu-i poate lua nimeni din cap.
Nimeni… nimeni… nimeni… .
Și totuși, lucrurile nu au rămas așa.
Am avut eu răbdarea de a face de așa natură încât l-am prins iar în joc. E mai greu până intră pentru că mai apoi nu-l poți opri.
Ocazia n-a întârziat să apară iar subiectul era atât de ofertant încât totul s-a transformat în ceva foarte frumos. Și a avut și rol de pansament, până la final.
Se cerea la geografie un proiect despre Europa, forme de relief dar și climă, vegetație și faună. Două săptămâni a tot lucrat la el asta pentru că mai sunt și teme de făcut dar și alte cele.
Pentru a comprima informațiile despre zonele de climă, vegetație și faună, am confecționat niște fișe pe care copilul le-a completat. Dacă le doriți, le-am atașat mai jos.
Zona rece și zona mediteraneană
Zona temperată Pădurea de foioase
Pentru ca proiectul să fie complet, am confecționat o hartă a Europei pe care am evidențiat formele de relief. Aici, munții au reprezentat piesa de rezistență pentru că i-am făcut în relief. Nu este pentru prima dată când am lucrat cu Luca folosind această tehnică, dar acum, mai mult ca dățile trecute, implicarea lui a fost muuult mai mare. E adevărat că l-am ajutat dar asta nu înseamnă că am făcut eu proiectul.
După ce s-a făcut conturul pe placa de polistiren, conturul formelor de relief din continentul nostru, s-a trecut la „ridicarea” munților. Câteva ore bune au trecut până au crescut și multe povești au auzit.
După ce am așteptat până a doua zi, pe înserat a început pictatul planșei.
Pe jos sau la birou, harta prindea contur și devenea tot mai frumoasă. A durat și această etapă câteva zile. Dar a meritat.
După ce a fost conturat totul s-a făcut următorul pas: acela al etichetării formelor de relief. Pentru a fi plăcut vizual, aceste etichete au fost sub formă de steguleț iar școlarul a completat cele mai importante repere: munții, podișurile, câmpiile, vulcanii.
Cu harta Europei în față, a identificat fiecare loc, l-a marcat dar am și discutat despre. De neuitat aceste dialoguri. S-a completat legenda și s-au fixat zonele de climă și totul a fost gata.
Astăzi, am dus eu proiectul înainte de ora de geografie. Am dorit a face acest lucru pentru că am vrut să lămuresc anumite aspecte legate de proiecte, cu colegii lui. Am informat diriginta de intenția mea, iar ea a stat cu mine, câteva minute din pauza mare, pentru a fi părtașă la rostirile mele.
Ce-am avut de spus?
În primul rând am rugat copiii ca înainte de a emite judecăți de valoare să se informeze cum stau lucrurile, asta pentru a nu fi într-o eroare.
Apoi i-am întrebat pe cei care au lucrat alături de Luca – nu puțini de-a lungul timpului -, cu diferite ocazii, dacă au făcut-o ei sau eu.
Le-am amintit că nimeni nu i-a ales pentru a face parte din clasa asta și dacă tot sunt în această formulă, ar trebui să se tolereze. Nu să se iubească ori adore. Doar să se respecte!
Le-am mai spus că un copil, neavând pârghiile materiale necesare are nevoie de ajutorul financiar al părinților, în speță de materialele cu care să faci proiectele. Și i-am mai rugat să nu acuze pe nimeni dacă acasă nu au parte de atenția pe care și-ar dori-o. Acolo nu mai poate interveni nimeni ci stă doar în puterea lor să ceară ajutor și sprijin.
Totul a durat câteva minute, după care le-am mulțumit și am plecat.
Ca fiecare dintre noi și copiii au nevoie, la un moment dat, de aprecierea semenilor lor. Ori dacă ea nu există, din varii motive, măcar să lipsească hărțuiala și bătaia de joc legată de munca ta. E greu de dus și e demotivantă. Mai ales când știi cât ți-a trebuit s-o duci la bun sfârșit.
După ce s-a întors de la școală, am văzut că este bine. Domnul s-a aplecat peste proiectul lui, făcându-i și o observație extrem de binevenită ( munții Alpi trebuie să fie cei mai înalți). A dat lucrare de control iar multe din întrebările de acolo își aveau răspunsul pe proiectul lui, așadar a știut. Rămâne ca mâine să iau macheta acasă pentru a remedia această greșeală și de a mai înălța Alpii.
Oricum, știu că în mintea lui munții, câmpiile, podișurile și vulcanii din Europa sunt la loc sigur iar în suflet e calm și siguranță. E nevoie de atât de puțin, zău așa!
