Când se mai aud doar ecourile

La prima oră m-a impresionat o postare a unei mămici.

Timp de o saptamana, multi din prietenii mei s-au laudat cu notele mari de la Bac obtinute de unii membri din familia lor. Ii felicit pe toti. Este cu adevarat o mare realizare ca unul dintre ai tai sa se poata lauda cu un rezultat deosebit.
Eu ma voi lauda cu un 6,53. Veti spune ca este o nota mica. Ei bine, aflati ca pentru fiul meu este o nota imensa. Iar pentru mine este o fericire enorma ca a fost in masura sa il obtina ! De ce ? Pentru ca fiul meu a fost autist si este in totalitate recuperat. Iar aceasta medie nu a fost obtinuta oriunde ci la profilul mate-info, adica la profilul la care se face cea mai grea matematica.
Realizarea lui nu se datoreaza in nici un caz sistemului. Pot spune ca este o minune de la Dumnezeu. La ea au contribuit profesorii lui care au inteles din primul an problema cu care se confrunta. Pe atunci autismul i se transformase intr-o forma de ADHD.

Restul puteți citit aici.

Știu cum este să fii în caruselul ăsta al senzațiilor de după un examen, fie că este de admitere la o clasă de gimnaziu mai specială, că e pentru intrarea la liceu, ori finalul reprezentat de bacalaureat. Am trecut prin toate din postura de părinte și înțeleg, de pe treapta pe care sunt, ce anume înseamnă asta.
De ce am spus „de pe treapta pe care sunt”?
Pentru că mă refer la copii mei (la cel mare în special care deja a trecut prin toate etapele) și la cum a priceput el sistemul educațional din care a făcut parte. În România până a terminat liceul și în Marea Britanie, acolo unde a urmat cursurile academice.
Spun asta pentru că Dumnezeu mi-a dat în grijă doi copii sănătoși, da!, sănătoși pentru că uitându-mă în jurul meu e un mare noroc să crești copii sănătoși.
Doamna care m-a impresionat prin destăinuirile ei a trebuit să facă față unei mari provocări: aceea de a educa în România un copil diagnosticat cu autism. Nu ar fi reprezentat o așa mare problemă dacă ar fi trăit într-o țară normală, dar la noi, acest lucru este aproape imposibil de rezolvat.
Nu vreau să mai înșir cauzele pentru care și unui copil sănătos îi este greu să răzbată prin școala de stat românească pentru că ele se știu și le-am enumerat de atâtea ori că… pur și simplu mi-a ajuns, nici nu-mi pot închipui la ce cazne au fost supuși părinții acestui copil, care BRAVO LUI!, a luat bacalaureatul.
Nota nu mai contează ci toate datele care au dus la acest rezultat măreț.
Mă bucur că a avut tăria de a se destăinui.
Însă nu înțeleg un lucru: de ce trebuie ca rezultate examenelor să fie afișate cu lux de amânunte când se poate opta pentru a da un răspuns simplu și clar: admis ori respins.
Mă uitam la modul în care se dau rezultatele la universitățile de afară și acolo nu se afișează nici pe garduri, nici pe internet ci se trimit pe mail-ul personal.
Dacă vrei, spui mai departe, dacă nu, nu!

În rest, e vară și suntem învăluiți de o atmosferă letargică, poate și determinată de vremea asta pe care nimeni nu o înțelege și explică. Până la plecare la mare, continuăm să păstrăm, în termeni mai lejeri, programul obișnuit.
Se citește la ora la care se dorește, se scrie – cu măsură – tot așa, la ce este cheful mai mare, se fac planuri pentru plecările de acasă.

Am revenit la limba germană, acolo unde în ciuda eforturilor, rezultatele încă nu se arată. E percepută greșit și asta se datorează și celei de la catedră care nu a reușit să ridice o barieră. Startul a fost greșit, atunci când în clasa a III-a s-a pornit, la școală, cu studiul a două limbi străine. La opționalul existent a fost un părinte care a făcut mare vâlvă, profesor fiind și el, și în loc de trei ore de engleză (2 din programă + opționalul) s-a ales germana. Din pricina unor împrejurări nefavorabile, doamna profesoară s-a îmbolnăvit apoi a suferit un accident, a lipsit mult de la școală iar locul a fost ținut de învățătoare care a lucrat cu copiii ce a știut ea, nu limba engleză și nici germana. La clasa a VI-a, s-a schimbat profesorul dar nici acesta nu a reușit prea multe. E drept că aici, în zona asta, limba germană nu are un istoric prea bun, predându-se ani de zile limba franceză, la care s-a renunțat în ultima perioadă fără a ști de ce.

Dacă la engleză a existat o afinitate și un ajutor sporit acasă, la germană nu a fost la fel. Anul trecut am optat pentru o susținere mai mare a acestei limbi străine și am apelat la o profesoară care să învețe cu copilul. E o doamnă care lucrează cu el cu multă seriozitate, limba de legătură fiind engleza și nu româna. Întâlnirile au loc pe Skype, o dată pe săptămână, însă nu e suficient doar asta. Așa că am încercat și eu, care nu am studiat nici o oră de germană, să ajut cât pot. Am printat materialele pe care le-am primit, am achiziționat dicționarele cele mai bune și am fost un susținător constant.
Și uite că acum, în plină vară, se citește și se traduce în germană. Cu ajutor, mai poticnit, dar cu o dorință de a mai înainta puțin. A pus semn unde nu am reușit să rezolvăm urmând a o întreba pe doamna atunci când se vor întâlni.
Cred că va fi de ajutor chiar și numai lectura și traducerea, pentru că va avea ocazia să mai îmbogățească vocabularul. Pentru mine e foarte greu, dar nu las să se vadă acest lucru, pentru că știu ce mult contează susținătorul.

În rest e bine, de-am fi sănătoși.
Vă ocupați de limbile străine în vacanță? Lucrează cei mici, citesc, ori le lasă în așteptare?