machetedidactice.com

La Marea Egee miroase a rășină

Noua zi pe tărâm grecesc a adus surprize nebănuite. După un răsărit diferit de zilele anterioare

a urmat o dimineață însorită și caldă care nu prevestea schimbarea ce a survenit începând cu ora 15:00.

Cerul s-a înnorat, s-au auzit tunete și a început ploaia. Mai întâi încet, dar cu picături generoase pentru că mai apoi să urmeze o ploaie torențială, așa cum sunt ploile de vară.

Cum spuneam, a plouat torențial aici. Pinii au răspândit un miros divin. Pentru mine,  marea are cu totul alt miros decât de conifere.
Cât a plouat, am stat în apă pentru că senzația nu-mi era cunoscută  senzorial. Trupul a fost învăluit de o căldură binefăcătoare capul beneficiind de un masaj cum numai ploaia torențială poate oferi.
A durat jumătate de oră suficient pentru a pricepe cum stau lucrurile.
Curioasă, continui să adun stări, senzații, gusturi.

După ce toată natura s-a înviorat datorită apei căzute soarele a strălucit cu putere, atmosfera devenind atât de umedă, îndeajuns cât să te simți inconfortabil având pielea lipicioasă.

Seara a fost dedicată preparatelor grecești, bucătarul de aici oferindu-ne farfurii delicioase.

Mâine este ultima zi plină pe care o petrecem aici pentru că sâmbăta, după micul dejun, plecăm. Mă voi bucura de fiecare clipă, negreșit.

Lasă un răspuns