Nu știu dacă ar trebui să am un discurs ca cel al elevei din Ineu, șefa de promoție care și-a spus oful în urma lui stârnindu-se valuri de comentarii pro și contra. Nu pot pentru că nu mai sunt elevă, dar și pentru că am o viziune diferită în unele puncte poate și pentru că sunt părinte.
În fine, am ajuns la această etapă care încheie ciclul preuniversitar. Nenumărate provocări a cuprins chiar dacă de multe nu-mi aduc aminte cu plăcere dorind a le pune într-un colț undeva, nicidecum pentru a le uita complet ci pentru a ști ce să fac dacă mă voi mai întâlni cu așa ceva. Fac și ele parte din devenirea lui, una atât de complexă și plina de situații extrem de complicate.
Însă am adunat un număr de clipe de poveste din care eu ca părinte am avut infinit de câștigat pentru asta mulțumindu-i nu o dată. Cred cu tărie că și pe el l-au ajutat toate demersurile pentru că nu ar fi ajuns aici, acum.
Mi-am dat silința să cresc un tânăr cu un set de valori și cu o coloana vertebrală dreaptă și sper că am reușit. Acum suntem într-un amalgam de emoții care cuprind și bucuria încheierii cu bine a examenului maturității. E o fericire că toate s-au așezat așa pentru că-i deschid un drum care poate fi plin de lumină. Depinde de el ce va alege și cum anume va proceda pentru a rezolva provocările.
Eu voi fi mereu lângă el iar tatăl lui sper să-l vegheze din lumea în care a plecat pentru a-l sprijini dacă va fi nevoie. Te iubesc, Luca, din tot sufletul meu și te voi iubi mereu, dar tu simți și știi asta!
