Pe 28 septembrie, Hristina scria notificarea de mai jos în Clubul cititorilor de cursă lungă. Cartea aleasă se numea Femei și bărbați și faptele lor apărută la editura Litera.
Așa arătă deocamdată alegerile noastre. Sunt încă texte care așteaptă sa fie alese de voi. Poftiți sa le revendicati dacă va ademenesc. Sper ca n-am greșit cu calendarul, dacă sunt greșeli, dați de știre și le corectez.
Ca să împac și caprele și verzele 
o sa pun o regula mai laxă. Postările pentru clubul de proza scurta se fac de miercuri până vineri, adică în trei zile consecutive. Sper să ni se potrivească fie mijlocul săptămânii, fie finalul ei. Și să respectăm calendarul.
o sa pun o regula mai laxă. Postările pentru clubul de proza scurta se fac de miercuri până vineri, adică în trei zile consecutive. Sper să ni se potrivească fie mijlocul săptămânii, fie finalul ei. Și să respectăm calendarul.Mi-am ales și una dintre proze despre care puteți citi mai jos.
În fine, e ceva ce s-a așezat diferit în ceea ce mă privește cu această lectură, cea pe care am ales s-o prezint pentru că viața a avut cu mine niște planuri, destul de greu de priceput că n-am trecut încă la următoarea fază.
Atunci când am luat cartea și-am început să o citesc,Vecinătate de Alina Pavelescu nu mi-a plăcut deloc considerând-o fără sare și piper, cumva altceva de ce mă așteptam eu să găsesc. Și-am mai citit-o o dată.
După ce am văzut cum analizați voi poveștile din această antologie și unde mă situez eu, am mai citit-o o dată acum știind ce anume voi scrie atunci când îmi va veni rândul.
Luna octombrie m-a așezat în rândul văduvelor percepția mea despre această categorie schimbându-se și ea, pentru că de îndată ce schimbi șoșonii înțelegi ce anume te poate învălui. Așa am cunoscut-o pe sexagenara din povestea Alinei Pavelescu, văduvă și ea însă plină de viață, care dă o lecție celor cu care se întâlnește la un salon de înfrumusețare. Tonul pe care vorbește, vivacitatea de care dă dovadă, optimismul și deschiderea față de ce-i nou o plasează peste „colegele” ei de suferință mult mai tinere ca ea.
Nici pe vremea mea nu știam că există termocuvertură, electrostimulare, infraroșii ori mai știu eu ce procedură care să te ajute să-ți revii mai repede după o naștere ori după o perioadă mai complicată în care corpul a răspuns taman invers de cum te așteptai. Timpurile despre care povestește sexagenara colegelor ei sunt unele binecunoscute mie cu tot ce au însemnat ele iar modul în care cele tinere primesc aceste povești sunt diferite. Într-o lume în care trebuie să plătești bani buni din salariu (asta dacă îl ai) pentru a arăta bine, ca scos din cutie mereu, în care exemplele care ți se dau nu mai au de prea multe ori nimic în comun cu normalitatea, naturalul și firescul e foarte complicat să-ți menții starea de bine și optimismul sus, doamna mai tânără din povestea noastră zugrăvind perfect starea.
M-a deranjat „grăsana cu egări mulați care ne unge cu smacuri” de la început până la sfârșit însă nici acest temperament nu-mi era complet necunoscut având și eu de-a face cu el.
Nu mai pomenesc de similitudinile legate de copiii plecați și de vizitele la ei, de poveștile legate de grija pe care o au aceștia față de părinții rămași singuri, ori de starea pe care ți-o poate da zborul.
Ca o concluzie: nu am adorat povestea, dar nici nu mi-a fost indiferentă poate pentru că atunci când citesc ceva sunt și eu acolo uneori chiar participând la ea, alteori doar privind și luând aminte ori chibițând de mama focului.
Spor și inspirație!
La multe dintre titlurile apărute în această antologie care s-au discutat în fiecare săptămână, am putut citi interpretări diferite și puncte de vedere la fel, argumentate și foarte interesant de aflat.
Fericită de această întâmplare așa de minunată a existenței mele.
