Câteva zile ne mai despart de Crăciun iar de mâine copiii intră în vacanța de iarnă. Nu am putut să nu mă duc la Fluturașii mei dragi, cei cu care am realizat anul acesta întâlniri de neuitat în cursul cărora am învățat atât de multe lucruri. Îmi place să cred că și ei de la mine că eu de la ei, o grămadă. M-am străduit, de-a lungul întregului an să aduc în atenția lor subiecte interesante, abordări inedite, să lucrez atât individual cât și în grup provocându-i să-și depășească temerile, fricile, rușinea ori neputința. Sunt atât de maleabili și de deschiși încât de fiecare dată când îi am în față trăiesc sentimentul că porțile unui mare castel se deschid eu având datoria a răspunde la toate curiozitățile și întrebările care vin dinspre ei fie ele rostite ori nerostite.
Dor cine iubește copiii cu adevărat păsându-i real de nevoile lor știe despre ce vorbesc. E o plăcere pură lucrul cu ei, cu tot ce vine la pachet.
Plănuită întâlnirea de cu seară atunci când am vorbit cu doamna Mihaela, după ce copilașii au luat micul dejun, ne-am întâlnit pentru a mai avea parte de încă o repriză cu mai multe activități. Cartea aleasă a fost Povești și poezii de Crăciun, o cărticică apărută în 2008 pe care eu o am de când Luca era mic. E o carte cu coperte cartonate și buretate, cu o foaie foarte groasă, de carton, un print colorat și ilustrații foarte frumoase, expresive, luminoase, ademenitoare. Copiii au analizat cartea începând de la copertă așa cum deja sunt obișnuiți să o facă și urmând cu povestea propriu zisă, ilustrațiile din carte fiind de ajutor la fel ca și discuțiile care au loc pe marginea lor. E un proces amplu și elaborat în care se insistă pe cuvintele mai greu de pronunțat, se dau detaliile despre cuvintele noi în povestea de astăzi a fost și rost de numărat pentru că renii care trăgeau sania Moșului erau în număr de opt. Fiecare copil a dorit a-i număra iar eu i-am provocat să le spună numele, asta după ce am repetat de câteva ori cum se numesc. Voinicul, Dansatorul, Zbenguitul, Vulpoiul, Cometă, Cupidon, Trântor și Fulger ei sunt renii Moșului, asta ca să fiți în cunoștință de cauză. Am revenit la ei de mai multe ori pentru că am considerat ofertantă paleta de discuții pe care mi-o acordă și pe care o pot aborda cu copiii, ei intrând în jocul meu, ca de fiecare dată.
O secvență de toată bucuria a fost aceea în care copii au încercat să facă cu ochiul, așa cum scria în poveste.
El era bucălat, rotund, ca elfii de-altădată,
Încât am râs văzându-l, de el, nu de-a mea spaimă.
Când mi-a făcut cu ochiul și-apoi din cap un semn,
Am înțeles că nu am, motive să mă tem.
Meștereala zilei a fost despre Moș, materialele pregătite fiind:
– carton roșu
– buloane bumbac albe și roșii
– googly eyes de diferite culori
– hârtie dantelată pentru prăjituri
– lipici
– inimioare lemn
– creioane colorate
După așa activitate și concentrare a fost necesar un joc de mișcare cărora copiilor le-a picat mănușă. Niște jaloane, cercuri, căciulițe de spiriduș și găletușe unde să punem globurile și am pornit la joacă. Dar nu înainte de a afla cine sunt componenții celor două echipe, Spiridușii și Renii, iar asta am făcut-o cu ajutorul jocului Cum-bai-nea probabil că mulți părinți știu despre ce vorbesc, dacă nu, bunicii cu siguranță. 🙂
Și am jucat de zece ori și-am mai fi jucat dacă nu ar fi venit ora mesei.
Acestea fiind spuse, am consemnat și ultimul atelier cu acești copii pe care-i iubesc din adâncul sufletului. La fel și pe doamnele lor, cele cu care ei stau zi de zi, colaboratoarele mele.
Sărbători cu multă fericire, liniște, armonie și căldură!
Crăciun binecuvântat!
