Fericită atunci când intru în poveștile propuse de alții, mai ales dacă ele mă ajută să particip total, implicată 100%, determinată să dau curs provocării. Zilele trecute am fost părtașă la așa ceva, atunci când am fost solicitată să meșteresc niște machete ce urmau să reprezinte decorul unei întâlniri de vis. Îmi place să cred că nu vor fi doar pentru o singură întâlnire, că ar fi păcat. Personaje din ținuturile arctice au încălzit atmosfera – cum sună asta, personaje arctice au încălzit atmosfera! – și pe mine deopotrivă chiar dacă sunt la sute de kilometri depărtare.
De când meșteream la ele mi-au plăcut însă de îndată ce le-am văzut aranjate am înțeles cu adevărat cât înseamnă spațiul în care vor fi încorporate.
Le consider spectaculoase și sunt atât de fericită că am putut da curs cu bine acestei cerințe, totul mergând la superlativ inclusiv transportul, pentru că nu-i puțin lucru să trimiți niște machete din polistiren atât de mari și ele să ajungă întregi. Apropos, cel mai mare urs a avut 180 cm înălțime. Am scris acum despre această întâmplare fericită a existenței mele pentru că acum am avut datele complete.
În altă ordine de idei nu vreau să omit a nota aici faptul că A VENIT MOȘUUUL! Da, da, a venit și la mine. Nu știu de ce am crezut că nu va mai veni, m-a bântuit acest sentiment aiurea cu toate că nu aveam nici un motiv să cred asta. Și mai bine este că nu a venit Moșul pe care-l știam eu, lucrurile așezându-se diferit mai ales că s-au adunat atât de multe detalii într-o poveste pe care nu o consider a fi a mea.
Mă rog, a venit și nu a omis pe nici unul din casă, singurul regret fiind acela că liceanul nu e ok în ceea ce privește sănătatea, fiind primul an în care nu a deschis cadourile de cu seară. A lipsit freamătul lui iar eu am i-am respectat somnul, cel care ne cam ocolește ori se joacă cu noi într-un mod pe care-l tolerăm greu. Perioada prin care trecem e una complicată și ea va mai dura, știu că va mai dura pentru că m-am documentat ce e consemnat în literatura de specialitate iar faptul că am intrat în ea într-o zonă a anului în care e atât de mult frig și umezeală face ca ceața să nu persiste doar afară ci și în mințile și trupurile noastre. Urâcios și complicat, complicat și urâcios.
Dar uite că Moșul nu a uitat copilul care se ascunde în mine. E drept, iese destul de des la iveală însă nici eu nu depun prea mult efort pentru a-l opri uneori chiar îl încurajez să o facă. Îmi place să cred că nici pe voi nu v-a omis bucurându-vă cu daruri, dar mai ales cu atenție.
