Mijlocul săptămânii m-a prins cu mirări, cele de care nu sunt scutită de când a început luna. Nu pot face nimic pentru că nu ține de mine. Eu doar ascult, iau aminte pentru ca mai apoi să rămân în așteptare, așteptare care să așeze ce aflu pentru a hotărî mai apoi modul cum voi proceda. Toate demersurile care se fac după un deces, mai ales când este la mijloc și un minor, presupun multe drumuri la tot soiul de instituții ale statului iar ele mănâncă timp, mult timp, întâlnirea și relaționarea cu tot soiul de oameni care vin sa te ajute ori sa te încurce depinde cum ți-e norocul. Sunt fericită să am alături de mine oameni adevărați, prieteni de nădejde, care nu-mi repetă mereu că sunt puternică ci care acționează într-un mod care mă liniștește redându-mi încrederea în mine.
Tot astăzi am avut ocazia să învăț și joc alături de doua fetițe minunate, această activitate având puterea de a mă liniști. Ador aceste secvențe în care învăț, meșteresc, joc și știu că e exact ceea ce-mi trebuie. Le sunt recunoscătoare celor care mă solicită și mă țin ocupată ceea ce fac ajutându-må să trec prin aceasta perioadă cumplită.
Însă cum altă soluție nu există merg mai departe pentru că am pentru cine și pentru ce.
