Astăzi am petrecut ultima zi la Balcic. Dimineața devreme, am plecat să văd răsăritul și să-mi iau la revedere de la locul pe care-l iubesc atât de mult. Tânărul a dorit a merge cu mine iar eu am fost de doua ori bucuroasă. Ca de fiecare dată.
Mai devreme ca-n ziua precedentă am ajuns pe faleză iar surprizele s-au ținut lanț.
Mai întâi de toate am avut parte de o apariție inedită, aceea a delfinilor pe care până acum i-am văzut doar la Delfinariu. Luca a fost atât de încantat încât am adăugat la registrul tonalităților lui una de care nu aveam cunoștință.
Apoi au fost meduzele, cele pe care el le-a tot urmărit pentru a le admira. S-au arătat la final de sejur, cum nu era mai bine pentru că nu ar fi făcut baie în mare alături de ele, feri Doamne!
Au mai fost pescărușii și califarii ori alte înaripate care au scos niște sunete pe care noi le-am interpretat într-un mod aparte, așa, ca fiindu-ne special adresate.
Miniportul a adus în atenția lui detalii pe care eu nu le-am remarcat, dar am promis că vom reveni, negreșit, dacă vom fi sănătoși, bifandu-le.
Puțin înainte de prânz am plecat, cu bucuria de a fi revenit în acest cadru de vis și cu tristețea că a durat atât de puțin. A îndulcit starea faptul că am plecat în Paradis, cel al verilor noastre.
Știați că s-au copt smochinele? Nu? Vă confirm eu! Mâine aduc dovada.
