Vuietul mării s-a auzit de la primele ore ale dimineții, asta fiind valabil pentru mine pentru că pentru alții cu siguranță astfel stau lucrurile. Fiecare cu programul lui, nu?
Micul dejun a prilejuit reîntâlnirea cu pisicile balcicheze că așa mi-a venit să le denumesc. Sunt o încântare, modul în care ți se baga pe sub piele e bun de luat aminte că mai e nevoie și de așa ceva și-n viața oamenilor.
Valurile care alcătuiau vuietul auzit de dimineață ne-au mângâiat trupurile, spuma, căldura, aromele toate prinse intr-un pachet de neratat. L-am folosit până la epuizare.
Și pentru că după amiaza a fost una în care norii au acoperit puțin soarele, am plecat să vizitam castelul și grădina botanică. O facem pentru a șasea oară cu plăcerea greu de descris. Anul acesta, tânărul a fost mai interesat ca niciodată, aplicându-se asupra multor plante pentru a le afla tainele, zăbovind minute bune. Privindu-l, am priceput că truda n-a fost în zadar.
Nu de puține ori m-am gândit: cum ar fi fost să locuiesc acolo și să mă plimb, la orice oră din zi și din noapte în acest cadru de vis?
Astea sunt gândurile unui muritor care nu mai are timp în viața asta pentru așa ceva.
În interiorul Castelului am putut admira o expoziție de „painting, collage and art objects” a unei artiste bulgare, Vera Peneva, iar ceea ce am văzut mi-a plăcut foarte, foarte mult. Nici prețurile nu erau atât de piperate, toate exponatele putând fi achiziționate.
Atâția oameni talentați ne apar în cale bucurându-ne că nici nu știi cum și de ce ai parte de ei. Soarta ne pune în situații în care trebuie să fim capabili doar să primim fără a da nimic îndărăt. Unii dintre noi nu sunt în stare. Iar eu am momente în care sunt copleșită de ceea ce văd, simt, aud căzând într-o admirație mută. Însă îmi revin și împărtășesc cu aceeași intensitate cu care am primit. Și mulțumesc!