Luna iulie a fost momentul în care l-am întâlnit pe scriitorul chilian Luis Sepúlveda citind două cărți din registre diferite una pentru copii, Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare despre care puteți citi aici și una, Bătrânul care citea romane de dragoste despre vreau să scriu acum câteva rânduri pentru a vă îndemna să nu o ocoliți. Puteți afla vizionând clipul de mai jos cum de s-a petrecut acest fapt.
Cartea asta are ceva anume un soi de odă închinată naturii, amestecată cu povești de dragoste toate petrecute într-un mediu aparte, jungla amazoniană, în care doar cei puternici supraviețuiesc. Bătrânul care citea povești de dragoste nu este doar o carte despre un om care iubește natura, ci și o carte despre un bărbat bătrân, bolnav, care își găsește alinare doar în cărți și a fost interesant să citesc toate detaliile despre el. Poate te vei regăsi în această poveste așa cum am pățit și eu.
Antonio José Bolívar a fost important în narațiune. Nu era originar din zonă. Era din satul San Luis, un alt sat de munte lângă vulcanul Imbabura. Când avea cincisprezece ani, s-a căsătorit cu prietena sa din copilărie, Dolores Encarnacion del Santisimo Sacramento Estupinan Otavalo. Tânărul cuplu și-a părăsit satul și a călătorit la El Idilio pentru că au fost atrași și de promisiunea unui viitor bun. Dar această promisiune a dispărut curând când Dolores a murit din cauza malariei. După moartea ei, Antonio José Bolívar a trăit printre indienii Shuar de la care a învățat arta vânătorii și cum să supraviețuiască în sălbăticie.
O fațetă interesantă a personalității lui Antonio José Bolívar, care aparent a fost împotriva naturii sale, a fost fascinația sa pentru poveștile de dragoste, de unde și titlul cărții. Prin intermediul stomatologului care venea în sat de două ori pe an pentru a rezolva problemele medicale ale locuitorilor, i s-au furnizat noi povești de dragoste. Nu poate scrie, dar știe să citească și, în izolarea lui, aceste povești de dragoste i-au ținut companie. Pe măsură ce lumea din afara casei sale cobora într-un haos inevitabil, el s-a pierdut în povești de dragoste, dar nu de genul siropos sau plin de speranță. Mai degrabă, s-a cufundat în durerea și angoasa poveștilor de dragoste triste. În această durere comună, cărțile au acționat ca un calmant care îl ajută să uite de atrocitățile omenirii și de propriile dureri de inimă.
Cu scrisul inspirat al lui Sepúlveda, poveștile de dragoste au luat multe forme diferite. De asemenea, ele ne influențează în moduri diferite. Dragostea de bani, de exemplu, îi corupe pe mulți dintre noi. Suntem ușor orbiți de aurul strălucitor. Dar apoi, mai sunt printre noi cei puri. La indienii Shuar, vedem un respect profund pentru natură. Acest lucru i-a făcut să trăiască în armonie cu natura. Dar există și acel tip de iubire aprigă care are puterea de a ne transforma; transformarea poate fi fie în rău, fie în bine. Acest tip de iubire a fost înfățișat prin jaguar; vedem în ea dragostea puternică a unei soții pentru soțul ei, a unei mame pentru copiii ei. Povestea ei a fost, de asemenea, o reflectare a propriilor dureri de inimă ale lui Antonio José Bolívar.
De-a lungul istoriei, putem vedea cum natura, atunci când este împinsă până la limită, lovește înapoi. Nu puține voci spun că nu există încălzire globală doar că natura ne arată altceva. Industrializarea nereglementată a provocat defrișări masive și poluare. Vedem semnale peste tot. Uraganele și taifunurile au devenit mai puternice ca niciodată, unele dintre cele mai puternice și mai distructive înregistrate în ultimele două decenii ajungând în zone în care nu s-au manifestat niciodată. Gheața de la poli se subțiază pe zi ce trece topindu-se într-un ritm alarmant de rapid. Inundațiile și furtunile au devenit mai frecvente și mai distructive. Îngrijorător este reacția unor oameni puternici aflați la cârma diferitelor guverne ori corporații. Lumea exterioară amenință jungla și sălbăticia – flora și fauna ei. Din motive greșite, oamenii au fost invitați să se stabilească în junglă și să întemeieze mici comunități, cu promisiunea îmbogățirii. Industrializarea, alias capitalismul, i-a împins și pe mulți nativi, așa cum a fost descris în roman. Indienii Shuar, cu care autorul însuși a petrecut timp, au fost împinși în adâncul junglei pe măsură ce soseau mai mulți coloniști.
„Bătrânul care citea povești de dragoste” a readus în atenție un subiect fundamental și actual: ecologia și distrugerea lentă a naturii din cauza apetitului nostru nesățios și a interpretării eronate a cuvântului dezvoltare. Faptul că povestea m-a dus în mijlocul junglei amazoniene a fost un lucru neașteptat, dar mesajele care au ajuns la mine au fost profunde și puternice. Vă invit să citiți o poveste plină de semnale puternice și anume: cum noi avem nevoie de mama natură așa și mama natură are nevoie de noi.
Chiar dacă nu m-am aflat decât pe tăpșanul lecturilor mele și nu în jungla amazoniană am avut parte de o atmosferă aparte prin verdele care m-a învăluit alături de tot soiul de sunete și triluri speciale. De neuitat!
