Am cumpărat această carte de mai multe ori înainte de a o citi, alegând a o oferi mai multor medici cu care am venit în contact, dar neavând ca reper decât cele scrise de cei care contează pentru mine în materie de cărți. O dăruiam cu bucurie și speranța ca parcursul meu medical să fie unul cu rezultate pozitive ei fiind interpreții maladiilor mele. Ceva mi-a spus că trebuie să o citesc și eu, drept pentru care am achiziționată, din nou, și am așezat-o lângă pat. Au trecut lunile și peste ea s-au tot așezat alte cărți care, poate strigau mai tare pentru ca acum, la început de iulie, să se agațe mai abitir de mine și așa, iată! să ajung acum să o pun în raftul cărților citite. Și ce mă bucur că a fost așa!
Povestea care dă titlul cărții implică familia Das, compusă dintr-un cuplu american de prima generație de origine indiană și trei copii mici, care fac turnee în India. Lahiri spune povestea din perspectiva domnului Kapasi, ghidul și șoferul turistic al familiei. În curând i se dezvăluie familiei că domnul Kapasi lucrează și ca interpret pentru un medic care nu vorbește limbile pacienților săi. Deoarece este capabil să vorbească multe dintre limbile Indiei, domnul Kapasi le traduce necazurile oamenilor, o abilitate pentru care doamna Das îl consideră un „interpret al maladiilor”.
– Spuneți-ne mai multe despre slujba dumneavoastră, domnule Kapasi! l-a rugat tânăra.
– Ce ați dori să știți, doamnă?
– Habar n-am, a zis ea și din nou a ridicat din umeri, molfăind niște orez expandat și lingându-și uleiul din semințe de muștar de la colțurile gurii. Povestiți-ne despre o situație obișnuită! și s-a lăsat pe spate în locul ei, cu capul înclinat într-un petic de soare, închizând ochii. Vreau să-mi imaginez ce se întâmplă.
– Foarte bine! Alaltăieri a venit un bărbat care avea o durere în gât.
– Fuma?
– Nu. Era ceva bizar. Se plângea că se simțea de parcă ar fi avut niște paie lungi înțepenite în gât. Când i-am spus asta doctorului, a putut să-i prescrie medicamentul potrivit.
– Ce tare!
– Da, a încuviințat domnul Kapasi, după o oarecare ezitare.
– Așadar, acești pacienți sunt cu totul dependenți de dumneavoastră, a zis doamna Das vorbind rar, de parcă atunci, pe loc, gândea cu voce tare. Într-un fel depind mai mult de dumneavoastră decât de doctor.
– Ce vreți să spuneți? Cum așa?
Ei bine, spre exemplu, ați fi putut să-i spuneți doctorului că durerea era resimțită ca o arsură, nu ca niște paie. Pacientul nu ar ști niciodată ce îi spuneți doctorului, iar doctorul nici nu ar avea habar că ați transmis mesajul greșit. Este o mare responsabilitate.
– Da, aveți o mare responsabilitate, domnule Kapasi, a fost de acord și domnul Das. (pagina 80)
Domnul Kapasi a vorbit cândva fluent în multe limbi, dar acum vorbește doar engleza. Cândva a visat să fie diplomat, dar acum lucrează ca traducător într-un cabinet medical, un loc de muncă pe care l-a dobândit când fiul său mic a murit de tifoidă. Domnul Kapasi trăiește într-o căsătorie lipsită de dragoste, aranjată și nu se mai vede a fi atractiv pentru femei. El are fantezii despre doamna Das, dar este în cele din urmă îngrozit de mărturisirile pe care aceasta le face.
Ceva la familia Das îl captivează pe domnul Kapasi. O găsește pe doamna Das deosebit de îndrăgostită, parțial datorită atenției speciale pe care i-o acordă soțului și copiilor.
Doamna Mina Das, soția egocentrică a domnului Das a cărui infidelitate a izolat-o de soț și copii, este o persoană căreia îi pasă doar de ea însăși și de nevoile ei și are puține legături adevărate cu oamenii din jurul ei. După ce a avut o aventură în urmă cu opt ani și l-a conceput pe Bobby, ea nu i-a spus niciodată domnului Das sau lui Bobby adevărul. Nevoia ei de a-și mărturisi greșelile trecutului îl îngrozește pe domnul Kapasi.
Soțul ei, domnule Das, este profesor de științe la gimnaziu el fiind cel care îl angajează pe domnul Kapasi să însoțească familia în călătoria lor. Domnul Das are un interes voyeuristic pentru India și oamenii săi, neconectându-se cu adevărat cu împrejurimile sale decât prin intermediul camerei și al ghidului său. Domnul Das este un părinte pasiv, ineficient, incapabil nedorind a-și mustra copiii pentru comportament neadecvat. Într-un moment de criză, când Bobby este înconjurat de maimuțe, nu reușește să facă altceva decât să facă din greșeală o poză a scenei.
Bobby Das este fiul mai mic al familiei, dar care nu este de fapt copilul domnului Das. Bobby nu seamănă cu domnul Das din punct de vedere fizic sau temperamental. Este obscur și îl tratează pe domnul Das cu lipsă de respect. Tina Das este singura fată a cuplului, care plânge și se comportă prost, căutând atenția mamei sale nereușind să o obțină.
Ronny Das, mezinul, nu-și ascultă părinții, preferând să facă ceea ce vrea el.
Pe lângă faptul că este o poveste plină de adevăruri eterne profunde, cum ar fi greutatea potențial teribilă a unui secret asupra unei persoane, este una cu relații complicate între personaje complexe. Într-un număr scurt de pagini, Lahiri articulează cu succes personaje care sunt multifațetate, dinamice și complet originale. Proza ei, în general, este la punct – simplă, dar bogată.
Poate că unul dintre cele mai revigorante aspecte ale poveștii lui Lahiri este concluzia acesteia, care este în mod caracteristic blândă și emoționantă. Rezoluția nu este mai puțin satisfăcătoare nici pentru subtilitatea ei. De fapt, este aproape mai mult. Uniformitatea cu care se încheie povestea facilitează reflecția profundă și un sentiment de împlinire. Povestea este una care rămâne cu tine, nu una neoriginală ușor de uitat.
S-a spus că povestea lui Lahiri este deprimantă și poate face cititorii să se simtă neliniștiți. Dar tocmai acesta este ideea. Adevărul este prezentat așa cum este, crud și neîndulcit. Când vine vorba de Interpretul de maladii, nu se poate nega că echilibrul dintre a fi interesant, umilitor și semnificativ este impecabil.
În Interpretul de maladii, cartea ei de debut, autoarea excelează în a ilustra complexitățile inerente de a face parte din două culturi, și anume indiană și americană. Nu este de mirare. De origine indiană, Lahiri s-a născut la Londra și a fost adusă în America în copilărie, așa că probabil are o înțelegere profundă a temelor despre care scrie.
Insuflând viață autentică personajelor distinctive pe care le evocă, Lahiri raportează în mod eficient tuturor cititorilor modul în care viața diferă între India și „Lumea Nouă”, precum și nenumăratele procese emoționale asociate cu unirea celor două. În cele din urmă, Lahiri demonstrează concepte unanime de străinătate, fie în interiorul culturii, al țării, al grupurilor de egali, chiar al familiei.
De fapt, multe din ceea ce aprofundează Lahiri în „Interpretul de maladii” este familiar. Recomand cu plăcere această carte oricărui cititor pasionat, în special celui care caută o introducere în cultura indiană. Imigrația, dorurile romantice, înșelăciune, sărăcie, război și multe altele — colecția conține nouă povești ce cuprind elemente cu care oricine se poate conecta.
Pentru că am luat cartea pe tăpșanul lecturilor și a verilor mele, am găsit de cuviință să citesc una dintre povești, alta decât cea care dă titlul cărții, O casă binecuvântată, încântată de ceea ce citesc și dornică de a vă atrage în acest demers atât de binefăcător spiritului și sănătății mentale. De asemenea, vă invit să ascultați Simfonia a V-a de Mahler, așa cum am făcut-o și eu învăluită de soare, fructele de sezon, un cățel curios, un pârș și nenumărate înaripate dintre care amintesc graurii, mierlele, rândunelele și sticleții.
Spor la ce mai citiți și o vară de poveste!
